Părintele Teofil Părăian a fost pomenit la Sâmbăta de Sus

La Mănăstirea Sfinţii Brâncoveni de la Sâmbăta de Sus a fost pomenit duminică părintele arhimandrit Teofil Părăian, la şase luni de la trecerea la cele veşnice. La slujba oficiată de Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, Preasfinţitul Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, alături de un sobor de preoţi, au participat peste 1.000 de credincioşi şi de fii duhovniceşti ai părintelui Teofil care au venit din toate zonele ţării. După Sfânta Liturghie s-a oficiat slujba Parastasului în Biserică, după care s-a mers şi la mormânt.

Mulţime de credincioşi, pelerini veniţi din toate colţurile ţării au participat duminică la Mănăstirea Sfinţilor Brâncoveni de la Sâmbăta de Sus, la Sfânta Liturghie şi la slujba de pomenire pentru trecerea a şase luni de la mutarea la domnul a Părintelui Teofil Părăian.

După oficierea Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului a menţionat că perioada în care ne aflăm se află la jumătate între sărbătoarea pascală şi cea a Rusaliilor, "zile în care Biserica noastră dimpreună cu obştea cuvântătoare ne bucurăm şi ne veselim de învierea lui Hristos din morţi". Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul a amintit de importanţa spovedaniei pentru credincioşi. "Toţi plângem că nu mai avem duhovnici, dar lucrurile nu stau chiar aşa. E adevărat că duhovnicii noştri mari au o experienţă mai mare, dar dacă eu mă duc cu sufletul deschis în faţa duhovnicului, nu mă duc la duhovnic ca om, ci mă duc la el ca la un martor care va mărturisi înaintea lui Dumnezeu toate cele ce i le­am spus eu. Nu duhovnicul iartă, ci Dumnezeu. Duhovnicul dezleagă".

PS Andrei Făgărăşanul a mai arătat că "astăzi l-am pomenit pe cel ce a fost duhovnicul acestei sfinte mănăstiri şi nu numai, al Mitropoliei Ardealului şi al unei părţi a credincioşilor din ţară, pe părintele Teofil. Astăzi l-am pomenit în mod deosebit la şase luni de la trecerea la cele veşnice şi-L rugăm pe Tatăl Ceresc să-i aşeze sufletul în ceata drepţilor iar trupul să se dea firii celei zidite de Dumnezeu. Dumnezeu să-l odihnească şi să-l aşeze în Împărăţia Cerurilor!"

"Părintele Teofil ne-a îndemnat să ne închinăm"

Despre părintele Teofil Părăian a vorbit şi Preasfinţitul Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, unul dintre ucenicii părintelui. Acesta a amintit de o predică din luna mai 1998, unde părintele Teofil Părăian vorbea despre închinarea pe care credincioşii trebuie să o aducă lui Hristos. "Acolo se arăta că de atâtea ori, în ciclul zilnic de rugăciuni se spune "Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu", "Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos". Punea părintele întrebarea "ce înseamnă închinarea aceasta". În Evanghelii, când se vorbeşte despre o întâlnire a Mântuitorului cu ucenicii sau cu alţi oameni, se spune că ei I s-au închinat. Noi astăzi când ne închinăm, ne facem de obicei semnul sfintei cruci, dar pe vremea Vechiului Testment sau în timpul când trăia printre oameni Iisus, aceştia nu îşi făceau semnul crucii, nu exista tradiţia aceasta. În original, cuvântul acesta pe care îl redăm în româneşte cu "s-au închinat" este "au căzut înaintea lui", "a te pleca înaintea lui". Vă aduceţi aminte de cum vorbea părintele Teofil despre faptul că atunci când ne închinăm trebuie să ne plecăm mintea înaintea lui Dumnezeu, că adevărata închinare este cea prin care noi ne aplecăm înaintea lui Dumnezeu cu toată fiinţa noastră, pentru că poţi să te pui în genunchi fizic dar poţi să nu te pui în genunchi şi spiritual, cu toată fiinţa ta". PS Sofian a remarcat că "părintele Teofil a vieţuit aici la mănăstire vreme de 57 de ani, timp în care s-a închinat lui Dumnezeu, l-a slujit pe Dumnezeu şi a îndemnat şi pe mulţi alţii, de aici din mănăstire şi pe închinătorii care veneau la mănăstire, pe toţi ne-a îndemnat să ne închinăm cât mai adevărat lui Dumnezeu.

De ce era căutat Părintele Teofil? Pentru că era un om care prin viaţa sa Îi aducea închinare lui Dumnezeu. Viaţa lui întreagă era o închinare".

Rugăciunea, un prilej de a vorbi cu Dumnezeu

Cei din jurul părintelui Teofil Părăian au putut remarca faptul că "viaţa lui devenise o mărturisire a închinării sale pe care o aducea lui Dumnezeu. Se putea vedea, se putea citi pe Dumnezeu în fiinţa sa, pe chipul său. Acest lucru a atras atâţia oameni spre mănăstire, spre părintele, pentru că ei căutau la fel ca noi, o mărtuie despre Dumnezeu", a spus PS Sofian.

"Părintele s-a închinat într-adevăr în duh, lui Dumnezeu, şi a fost un om care a ştiut să ţină legea, să respecte rânduiala lui Dumnezeu", a mai spus PS Sofian, adăugând că rolul şi rostul respectării rânduielilor au fost foarte bine înţelese şi aplicate de către Părintele Teofil Părăian, care îi îndemna şi pe cei din jur să ţină rânduielile: "Părintele a fost pentru toţi o mărturie că prin încadrarea în rânduiala lui Dumnezeu putem să ne apropiem de Dumnezeu. Părintele nu a fost un om care doar ţinea rânduiala, ci un om care trăia prin această rânduială relaţia cu Dumnezeu precum şi cu semenii lui".

Astfel, "părintele Teofil se bucura să participe la slujbele de la biserică. Pentru el, rugăciunea nu era împlinirea unei pravile, pentru el, rugăciunea era un prilej de a vorbi cu Dumnezeu, un prilej ca el să îi spună ceva lui Dumnezeu, să stea în faţa lui Dumnezeu care ne iubeşte, cum spunea, care ne cheamă şi ne zâmbeşte, şi să îi spună şi el ceva şi chiar să îi zâmbească, aşa cum spunea în ultimii ani de viaţă. Spunea adesea: să-I zâmbim lui Dumnezeu!", a mai spus PS Sofian care a adăugat: "Vă doresc tuturor puterea să trăiţi prin credinţă ca să puteţi să ajungeţi la bucuria credinţei, aşa cum a ajuns părintele Teofil pe care să o împărtăşiţi şi altora, după cum spunea şi părintele, "Mai întâi e datoria şi apoi e bucuria"".

"Măi Dane, cum am vorbit noi şi cum faci tu acuma?"

"Părintele este omul bucuriei, este mereu în inimile noastre" afirmă Ana Dumitriu, care a spus că a venit să participe la slujba de pomenire a părintelui Teofil Părăian. "El ne-a învăţat să împrăştiem bucurie în jurul nostru şi să fim noi înşine o lumină", a spus Mariana Dumitriu, nevăzătore. "Alături de părintele Teofil a fost o perioadă deosebită, nu pentru că alţi părinţi nu ar mai fi buni duhovnici, ci pentru că părintele ne-a învăţat cu adevărat închinarea, cum a menţionat şi Preasfinţitul Sofian", a mai spus aceasta. Fratele Dan, de la bucătărie, îşi aminteşte: "Părintele mă simţea de cum veneam pe alee, îmi spunea, "Dane, tu eşti?". Este singurul călugăr pe care l-am văzut în mănăstire care şi-a spălat vasele singur. Am lucrat patru ani de zile la bucătarie şi dădea telefon, mă întreba "ce ai azi de mâncare", îi spuneam şi apoi "dă­mi şi mie". După ce mânca îmi dădea telefon şi spunea să vin să iau vasele. Eu am lucrat la trapeză şi credeţi­mă că nu am văzut vase mai curate şi l-am întrebat, "părinte, cum faci?", "păi le simt la ureche, dragă, dacă nu scârţâie înseamnă că nu-i curat"". Fratele Dan spune că nu îi simte lipsa, "parcă tot îl aşteptăm să vină. Nu îi simt lipsa, am CD-uri, am cărţi, e suficient să trec numai pe aici (n.r. pe la mormânt). Zilnic vin pe aici… parcă mi-e frică, dacă s-ar scula şi mi-ar spune că "Măi Dane, dar cum am vorbit noi şi cum faci tu, parcă nu-i în regulă. Cum am vorbit noi la ultima spovedanie şi cum faci tu acuma?""