Părintele Zenovie Ghidescu, popas aniversar la 90 de ani

Munţii Neamţului au crescut numeroşi monahi care s-au rugat şi încă se mai roagă neîncetat pentru mângâierea şi mântuirea poporului român. În amintirea noastră au rămas doar unii, dar cu siguranţă toţi ceilalţi sunt scrişi acolo, sus, în cartea împărăţiei cerurilor. Unul dintre cei mai cunoscuţi monahi, care a şcolit în pustiul Neamţului, dar şi în scaunul de spovedanie din parohie, părintele Zenovie Ghidescu, se află astăzi la a 90-a treaptă a vieţii sale.

Părintele Zenovie de la Mănăstirea Nechit, de pe valea pârâului cu acelaşi nume, din judeţul Neamţ, este un călugăr cu trupul zvelt, dar încercat de cei 90 de ani plini de credinţă. Este un monah cu chip blând şi privirea înţelegătoare specifică duhovnicului primitor care, prin răbdarea sa nesfârşită şi prin firea sa încărcată de darul blândeţii şi al rugăciunii, a scris file de pateric, cu multă credinţă faţă de Dumnezeu şi multă iubire faţă de semenii săi cărora s-a dăruit în orice ceas şi în orice clipă.

Mama, primul apostol care l-a purtat pe cărarea bisericii

Născut la 25 martie 1919, în satul Hociungi, din judeţul Neamţ, din părinţii Gheorghe şi Măria, viitorul stareţ de la Nechit a cunoscut drumul bisericii împreună cu mama sa, pe care duhovnicul aflat astăzi la al 90-lea popas din viaţă o păstrează în amintire ca pe o icoană de bunătate şi evlavie. În fiecare duminică şi sărbătoare aceasta îşi purta cu mare credinţă paşii spre biserică, împreună cu cei şase copii ai săi.

Părintele Zenovie mărturiseşte cu emoţie şi cu sfială, în jurnalul-manuscris al său, că mama „a fost primul apostol care ne-a predicat şi de la care am învăţat să cunoaştem pe Dumnezeu şi pe Maica Domnului, am învăţat să facem cruce, să postim, să ne închinăm, să facem metanii, să cinstim pe Dumnezeu şi Biserica Lui, să onorăm pe sfinţii şi pe slujitorii bisericii şi să ne pregătim pentru viaţa viitoare“.

Dornic de teologie şi de literatură duhovnicească din tinereţe

Tânărul Vasile şi-a petrecut copilăria în satul natal alături de părinţii săi, iar în anul 1926 a fost înscris la şcoala primară din localitate, care funcţiona pe atunci ca şcoală cu şase clase. Iubea cartea şi participa cu drag la serbările şcolare, unde recita poezii cu caracter religios. În 1930, la absolvirea celor patru clase primare, şi-a dorit foarte mult să urmeze cursurile Seminarului Teologic „Sfântul Gheorghe“ din Roman. Situaţia dificilă din familie i-a împiedicat pe părinţi să-i îndeplinească dorinţa, astfel că urmează la şcoala din sat clasele a V-a şi a VI-a. Văzându-i dorul după teologie şi după cărţi duhovniceşti, mătuşa sa după mamă, maica Eufrosina, de la Agapia, i-a dăruit tânărului Vasile unele cărţi care au fost de căpătâi pentru anii de mai târziu ai viitorului călugăr.

Drumul spre mănăstire

În 1935, doi călugări de la Mănăstirea Neamţ au ajuns în Hociungi cu intenţia de a difuza filmul religios „Patimile Domnului“ şi au fost găzduiţi în casa părinţilor lui Vasile Ghidescu. A fost impresionat de viaţa lor de călugări şi a plecat şi el împreună cu aceştia la Mănăstirea Neamţului, unde a fost prezentat stareţului Valeriu. A plecat la scurtă vreme la Mănăstirea Slatina, din apropierea Fălticenilor, unde a primit ascultarea de ucenic al stăreţiei şi chelar al mănăstirii. În luna octombrie a anului 1935 este înscris la şcoala monastică din Mănăstirea Slatina, iar la 5 decembrie 1935 îmbracă haina monahală. Până la 1 februarie 1942, îşi îndeplineşte conştiincios ascultarea de ucenic al stăreţiei şi pe aceea de chelar al mănăstirii. Mai apoi pleacă în armată, fiind repartizat la o unitate de grăniceri din Cernavodă. După depunerea jurământului, este repartizat ca dactilograf, în comuna Băneasa, localitate de pe frontiera de atunci cu Bulgaria, dar problemele de sănătate ale soldatului determină, la mai puţin de un an de la încorporare, întoarcerea sa la Mănăstirea Slatina.

În anul 1943, de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, este tuns în monahism, primind numele de Zenovie, naş de călugărie fiindu-i stareţul Mănăstirii Predeal, Valerie Nicolăeasa. Acesta l-a luat cu sine la Mănăstirea din Predeal, unde fusese numit stareţ, iar în tot acest timp ucenicul Zenovie a primit învăţăturile duhovnicului său şi ale tuturor bătrânilor îmbunătăţiţi duhovniceşte cu care s-a în-tâlnit, devenind un râvnitor şi harnic monah. Revenit la Nechit, schitul de care s-a legat sufleteş-te, a fost, totuşi, nevoit să plece de aici împreună cu toţi monahii din cauza decretului comunist, din anul 1959, care a scos mii de călugări din mănăstiri. „Părintele Zenovie rămâne un model de îndelungată slujire. De la cei 15 ani pe care îi avea când a păşit pe poarta mănăstirii şi până acum a rămas un neobosit chivernisitor al treburilor bisericii, un stareţ râvnitor şi un îndrăgostit de Liturghie. Are o râvnă deosebită pentru slujirea sfântului altar şi a clădit neîncetat pentru Hristos biserici şi suflete“, ne-a declarat părintele Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi mare ecleziarh al Catedralei patriarhale.

De la viaţa de parohie s-a reîntors la mănăstirea sa de suflet, Nechit

Drumul părintelui Zenovie a continuat pentru un timp cu slujirea cu multă jertfelnicie a credincioşilor din parohii. La Ţarna Mare, un sătuc de lângă Fălticeni, părintele Zenovie a fost preot misionar, în plin regim comunist, mai bine de zece ani. Şi-a dorit din tot sufletul să ridice o biserică nouă. Aici veneau sute, şi sute de oameni pentru a participa la slujbele săvârşite cu multă pioşenie de părintele Zenovie Ghidescu. Lucrarea duhovnicească a părintelui a fost împletită continuu cu lucrări îndrăzneţe de zidire şi renovare a lăcaşului de cult. Aici, în bisericuţa în care părintele aduna credincioşi din toate părţile, au slujit şi mulţi ierarhi, preoţi de mir şi călugări care veneau pentru a lua sfat duhovnicesc de la marele duhovnic. În noiembrie 1978, însuşi mitropolitul Moldovei de atunci, vrednicul de pomenire Teoctist patriarhul, însoţit de oaspeţi de seamă, a săvârşit slujba sfinţirii bisericii de la Ţarna Mare. „Acest arhimandrit care împlineşte astăzi 90 de ani este una dintre figurile luminoase din is-toria Bisericii Ortodoxe Române. L-am cunoscut pe părintele Zenovie, aici, la Ţarna Mare, la vârsta de 8 ani, unde mergeam împreună cu mama mea la slujbe. De atunci mi-a rămas în memorie ca un foarte iscusit sfătuitor, cu vorbă înţeleaptă. Oamenii veneau la dânsul pentru că simţeau duhul de rugăciune şi jetfa continuă depusă de părintele“, ne-a mai spus arhimandritul Timotei Aioanei.

În tot acest timp, părintele Zenovie lucra şi la Schitul Nechit, aflat în ruină şi uitare, iar mai apoi a fost numit stareţ la Mănăstirea Horaiţa, pe care, prin osârdia sa gospodărească şi dragul său de cele sfinte, a renăscut-o. După mulţi ani de slujire a Bisericii, în 1992 s-a retras definitiv la Nechit, devenit între timp mănăstire.

▲„Sunteţi monahul misionar care aţi folosit timpul spre binele Bisericii“

 Mesajul PF Părinte Daniel, transmis arhimandritului Zenovie Ghidescu, proinstareţul Mănăstirii Nechit, la împlinirea a 9 decenii de viaţă ▲

Preacuvioase Părinte Arhimandrit,

Cu prilejul împlinirii celor 90 de ani de viaţă, avem bucuria de a vă transmite binecuvântarea şi preţuirea noastră.

Iubitor al vieţii liturgice, ctitor de lăcaşuri sfinte şi ziditor de suflete în anii grei ai regimului comunist, sunteţi monahul misionar care aţi folosit timpul spre binele Bisericii. În cei 75 de ani de viaţă monahală nu aţi încetat să iubiţi Biserica prin cuvânt şi faptă şi i-aţi ajutat pe mulţi să vină în „casa Domnului“. Deşi chemările vremii v-au îndrumat paşii către diverse locuri, aţi rămas, până astăzi, acelaşi statornic slujitor al Bisericii Mântuitorului Hristos. Cu multă jertfelnicie şi printr-o permanentă dăruire aţi pus piatra de temelie a zece altare sfinte, izvoare de har şi tămăduire a sufletului.

Fiecare nouă ascultare aţi primit-o cu responsabilitatea slujirii sfinte şi cu râvna începutului. Puterea de a fi statornic în credinţă şi plin de speranţă în vremuri tulburi aţi primit-o din slujirea deasă a Sfintei Liturghii. Evlavia faţă de cele sfinte o transmiteţi ucenicilor nu doar prin cuvânt, ci mai ales prin exemplul unei vieţi nedespărţite de rugăciune.

Sunteţi cunoscut ca un duhovnic înţelept, practic prin sfat şi sensibil în cuvânt. Zidirea multor biserici v-a ajutat să cunoaşteţi mai profund sufletele credincioşilor, harnici şi darnici, să le curăţiţi, să le sfinţiţi şi să le uniţi în iubirea Preasfintei Treimi. Astfel aţi învăţat că zidirea Bisericii este, deodată, rugăciune unificatoare şi conlucrare practică.

Legat fiind de Mănăstirea Nechit, v-aţi alăturat marilor duhovnici care au luminat şi sfinţit oameni şi locuri. Preţuind râvna şi dragostea celor ce s-au nevoit aici, aţi înmulţit frumuseţea şi îmbogăţit istoria acestei sihăstrii nemţene. Ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, am admirat neobosita lucrare a Sfinţiei Voastre ca stareţ al Mănăstirilor Horaiţa şi Nechit, altare la care am avut bucuria să slujim şi pe care le-am târnosit în vremea păstoririi Noastre în Moldova.

La acest popas binecuvântat, rugăm pe Bunul Dumnezeu să vă dăruiască sănătate deplină, pace multă şi bucuria duhovniceştilor împliniri.

Cu aleasă preţuire şi binecuvântare,

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române