Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Parohia Șerban Vodă și-a cinstit ocrotitorul
Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț a fost cinstit cu evlavie de credincioși în biserica Parohiei Șerban Vodă, Protopopiatul Sector 4 Capitală. Sfânta Liturghie de hram a fost săvârșită de arhim. Dionisie Constantin, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, împreună cu un sobor de slujitori. Numeroși pelerini s-au închinat la racla ce adăpostește un fragment din moaștele Sfântului Paisie.
În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice, arhim. Dionisie Constantin, consilier patriarhal la Atelierele Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, a prezentat viața și activitatea Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț. „Cuviosul Paisie de la Neamț a fost cel mai mare stareț al mănăstirilor românești din secolul al 18-lea. Personalitatea lui de mare stareț a devenit o icoană luminoasă pentru Biserică, fiind pentru toți monahii din obștea sa părinte, dascăl, povățuitor, duhovnic și rugător neadormit către Dumnezeu, dar și pentru monahismul actual un reper călăuzitor, un povățuitor și mai ales un rugător”, a spus arhim. Dionisie Constantin. Părintele arhimandrit a avut și un cuvânt de încurajare pentru credincioșii care au pornit pe calea postului către sărbătoarea Nașterii Domnului: „Postul unit cu rugăciunea și cu milostenia reprezintă cel mai sigur urcuș interior al sufletului în comuniunea sfinților împlinitori ai voii lui Dumnezeu. Prin post, rugăciune și milostenie, ne pregătim să primim în peștera sufletului nostru pe Hristos Domnul, Care Se naște duhovnicește în viața fiecărui creștin pe măsura credinței și iubirii fiecăruia față de Dumnezeu și față de semeni”.
„Un sfânt care a luminat ca o făclie în sfeșnic”
Părintele paroh Pompiliu Dinu ne-a vorbit despre cinstirea de care se bucură Sfântul Cuvios Paisie în biserica Parohiei Șerban Vodă, unde se păstrează, într-o raclă lucrată măiestrit în Atelierele Patriarhiei Române, un fragment din moaștele sfântului, primit de la Mănăstirea Neamț. „Încercăm să punem la inima credincioșilor gândirea acestui sfânt, preocupările, viața și opera lui, organizând frecvent conferințe și întâlniri pe teme filocalice. În panteonul cultural al neamului nostru, Sfântul Paisie de la Neamț are un loc de cinste și considerăm că trebuie să fie un model de inspirație pentru fiecare slujitor al Domnului. Ar trebui să reflectăm mai adânc la cât de mult a trudit Sfântul Paisie, să încercăm să avem și noi neliniștea și căutările lui și să-i urmăm, pe măsura puterilor noastre, exemplul. Ocrotitorul bisericii noastre este un sfânt care a luminat ca o făclie în sfeșnic”, ne-a declarat părintele paroh Pompiliu Dinu.
La final, prin grija Consiliului și a Comitetului parohial al Bisericii Șerban Vodă, au fost oferite 500 de pachete cu alimente pentru credincioșii prezenți la hram. Sfântul locaș a fost sfințit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în 24 septembrie 2017 și mai are alte două hramuri: Adormirea Maicii Domnului și Sfântul Ierarh Nicolae.