Pastoraţia diferitelor categorii de credincioşi

Trăirea religioasă constituie expresia unei constante etnice şi, în consecinţă, o necesitate profundă, originală şi universală. Religiozitatea unui popor cunoaşte pentru aceea diferite tradiţii şi obiceiuri proprii. Este important ca preotul să lucreze în cadrul acestor tradiţii şi obiceiuri pentru a putea atrage la biserică toate categoriile de oameni. Mai mult, este esenţial ca şi în sânul bisericii preotul să lucreze cu fiecare categorie de credincioşi şi să dea fiecăruia ceea ce îi este necesar.

Pentru a evidenţia modul în care preotul trebuie să menţină vie comunitatea creştină din jurul său, vom puncta lucrarea diferită cu fiecare categorie de credincioşi. Şi vom începe, cum e şi firesc, cu predica şi cu cele pe care preotul trebuie să le urmărească în predică.

Preotul trebuie să ţină seama de necesităţile parohiei sale. De asemenea, nu e destul ca un predicator să fie bine informat şi să relateze cursiv ceea ce are de spus. Dacă discursul lui este lipsit de personalitate şi originalitate, el riscă să nu placă ascultătorilor. Preotul trebuie să prezinte, pentru început, credincioşilor, viaţa Bisericii ca pe o complementară vieţii lumeşti. Sfinţii de aceea aveau cuvânt, pentru că erau instruiţi la cele mai de seamă şcoli ale vremii şi pentru că nu făceau niciodată o delimitare între societatea laică şi cea bisericească, evitând să se pună într-o opoziţie care se arată păguboasă din start. Când am simţit că am câştigat încrederea credincioşilor, le putem arăta că viaţa Bisericii este o alternativă la lumea în care trăim. Predicatorul trebuie să se ferească de extreme, ca nu cumva, combătând părerea greşită a unora, să işte alte neînţelegeri.

Dacă în predică parohul are datoria de a ţine seamă de acestea trei, pe lângă cuvântul său, preotul este dator să încerce o integrare a credincioşilor prin diferite activităţii. Pentru aceasta, parohul poate folosi diferite prilejuri oferite de viaţa socială. Pentru a-i atrage pe tineri la credinţa strămoşească, parohul poate organiza un cor pe care să îl pună sub conducerea unuia dintre cantori. Tinerii iau astfel contact cu viaţa bisericii, participă la sfintele slujbe şi găsesc în această activitate şi o recunoaştere a talentului lor. Sunt, prin urmare, ambiţionaţi de poziţia ce le este oferită să înţeleagă şi să guste din viaţa bisericii. Un alt mod de a ne apropia de tineri este dat de organizarea cu ajutorul şcolilor de diferite activităţi care iau contact şi cu viaţa bisericii. Activităţii sociale în care să îi motivăm pe copii să se implice şi în care le putem prezenta biserica drept ocrotitoare a tuturor oamenilor.

Pastoraţia celor de vârstă mijlocie

Oamenii de vârstă mijlocie sunt însă mai greu de convins de necesitatea vieţuirii în biserică. Trebuie să ştim că dacă reuşim să apropiem de biserică părinţii tinerilor noştri, reuşim să îi apropiem şi pe copii. De aceea este necesar să procedăm cu foarte multă atenţie. De obicei, luăm contact cu aceşti oameni în cadrul unor sărbători cum ar fi Învierea Domnului, Crăciunul, Boboteaza etc., sau în cadrul unor împrejurări mai sensibile lor, cum ar fi nunta, botezul, înmormântarea etc. Este esenţial ca în aceste momente de deschidere din partea lor, noi, ca parohi, să strecurăm în inimile lor o dorinţă de a căuta biserica. Reuşim acestea prin comportamentul nostru faţă de ei: trebuie să avem o atitudine părintească. Dacă îi vom vedea reticenţi vizavi de ceea ce le spunem, trebuie să ne lărgim oarecum discursul. Le dăm astfel timp să descopere chiar ei o înţelegere în biserică.

Vizavi de bătrâni trebuie să înţelegem că ei aşteaptă mângâiere în cadrul bisericii. Pentru acestea preotul trebuie, în primul rând, să constate cu realism starea parohiei, cu toate posibilităţile, crizele şi deficienţele ei şi să refacă unitatea spirituală a acesteia. Preotul este trimis în parohie nu să presteze servicii religioase pentru indivizi, ci să adune şi să realizeze o comunitate creştină autentică, unită prin aceeaşi credinţă, spiritualitate liturgico-sacramentală, mărturie şi slujire.

Consolidarea unităţii parohiei

Parohia este deci o unitate spirituală, o adunare de cult văzută, locală, este un organism colectiv alcătuit din preot şi credincioşi de ambele sexe, de toate vârstele, cu stare socială şi nivel cultural diferite. Pentru menţinerea şi consolidarea unităţii interne a parohiei ca spaţiu liturgic şi duhovnicesc, precum şi de co-slujire pentru toţi credincioşii, preoţii trebuie să aibă în vedere câteva aspecte.

Preoţii să săvârşească cu regularitate serviciile religioase, slujba să fie trăită până la transfigurare, predica pregătită cu mare grijă, rostită cu duh apostolic, cântarea clară şi frumoasă, însoţită de smerenie şi evlavie pentru a contribui la realizarea unei atmosfere de rugăciune şi pioşenie colectivă.

Antrenarea credincioşilor în viaţa liturgică prin rostirea Crezului, a unor rugăciuni şi cântări în comun. Se impune rostirea cu voce tare a anaforalei liturgice de către preotul slujitor pentru atragerea credincioşilor în misterul liturgic.

Deoarece abia prin actul împărtăşirii credincioşilor se încheie Euharistia ca Taină şi Jertfă, preoţii au datoria să îndemne mereu credincioşii să se mărturisească prin Taina Spovedaniei şi, cu pregătirea cuvenită, să se împărtăşească cu Sfintele Taine. Predarea dreptei credinţe printr-un program sistematic de predici şi cateheze care va cuprinde predarea istoriei mântuirii pe baza Sfintei Scripturi, predarea dreptei credinţe, prin explicarea Simbolului de credinţă, explicarea Sfintei Liturghii şi a cultului, care este o mărturisire a credinţei sub formă doxologică. Această explicare va insista asupra realismului liturgic, pentru a promova angajamentul personal şi trăirea a ceea ce se realizează în cult.

Intensificarea pastoraţiei individuale, prin care preotul să menţină legătura strânsă cu toţi credincioşii. Antrenarea credincioşilor în cadrul procesului de catehizare în vederea unei catehizări susţinute şi coerente, prin care părinţii să contribuie în mod real la formarea generaţiei tinere în duh creştin ortodox, în colaborare cu preotul şi profesorul de religie. Organizarea filantropiei creştine la nivel de parohie, prin antrenarea credincioşilor şi a factorilor şi societăţilor economice din parohie în lucrarea filantropică. Antrenarea diferitelor grupe de credincioşi în viaţa parohiei prin programe religioase.

Mijloacele pastoraţiei

În general, majoritatea specialiştilor în probleme de pastorală împart mijloacele de pastoraţie în două mari categorii, şi anume: mijloacele sau metodele de pastoraţie colectivă, în care se urmăreşte sau se are în vedere conducerea sufletească a tuturor enoriaşilor unei parohii indiferent de vârstă, sex, nivel moral sau intelectual, profesiune sau îndeletnicire, şi cele mai folosite dintre acestea sunt cultul divin public, predica, cateheza, precum şi cuvântul tipărit sub diferitele lui forme: carte, revistă, ziar etc., şi mijloacele pastoraţiei individuale, care au în vedere pe fiecare credincios în parte şi se realizează prin contactul direct de la om la om, prin sfat, îndemn, prin vizitele pastorale şi prin Tainele şi ierurgiile cu destinaţie individuală, dintre care cea mai folosită şi cea mai eficace este Taina Spovedaniei.

La aceste două categorii se mai poate adăuga şi a treia, şi anume mijloace şi metode de lucru pentru pastoraţia intermediară sau de grup, care se adresează anumitor grupuri de credincioşi, constituiţi în cadrul parohiei, pe bază de sex, bărbaţi şi femei, de vârstă, copii, tineri, maturi, bătrâni, de profesiune, intelectuali, muncitori, meseriaşi. Parohul trebuie ţină mereu în minte dictonul Sfinţilor Părinţi: "fii exigent cu tine, dar îngăduitor cu ceilalţi", şi să îşi conducă lucrarea sa pastoral-misionară urmărind această linie.