Comunitatea credincioșilor din Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”‑Titan și‑a sărbătorit astăzi, 23 noiembrie, cel de‑al treilea ocrotitor spiritual, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, care s
Patriarhul României a primit mai multe cete de colindători
Trei noi grupuri de colindători au sosit în seara zilei de joi, 22 decembrie, la Reședința Patriarhală, pentru a vesti Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Aceștia au fost primiți în Salonul Sfinților Români de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a apreciat frumusețea cântărilor și a rostit cuvinte de binecuvântare.
Seara colindelor a fost deschisă de Corul Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români, filiala București, coordonat de Ioan Tabarcia. La finalul interpretării colindelor pregătite, Părintele Patriarh i-a felicitat pentru cântare și pentru frumoasele costume populare purtate: „Vă felicităm și vă mulțumim pentru activitatea misionară pe care o desfășurați în mediul studențesc, aducând bucurie celor cu care vă întâlniți, dar și părinților și tuturor celor care vă sprijină și vă încurajează. Vă dorim sărbători fericite și să continuați activitățile asociației, transmițând mai departe cu entuziasm și bucurie ceea ce ați primit de la generațiile trecute”. Membrii Corului ASCOR București i-au oferit Preafericirii Sale un frumos buchet de flori.
A doua ceată de vestitori sosită la Reședința Patriarhală a fost un grup de colindători de la Penitenciarul București-Rahova, însoțiți de părintele Cătălin Constantin Caucă. Alături de ei s-au aflat și reprezentanți ai conducerii instituției. „Vă felicităm pentru faptul că transmiteți bucuria sărbătorilor Nașterii Domnului și Anului Nou. Sunteți colindători care aduc în suflet multă pace sfântă de la Hristos Domnul care a venit în lume pentru a o mântui, așa cum spun colindele. Această mântuire înseamnă unirea omului muritor cu Dumnezeu Cel veșnic viu. (...) Să mențineți această legătură, prin rugăciune și prin cântare, nu numai cu Biserica, ci și cu cei dragi de acasă. Prin cântare și rugăciune comunicăm duhovnicește. Dumnezeu să vă ajute să continuați lucrarea de împărtășire a bucuriei și a păcii lui Hristos prin colindele noastre tradiționale românești!”, le-a transmis Patriarhul României acestor colindători.
În încheiere, pe Părintele Patriarh l-a colindat Grupul vocal al Asociației „Sfântul Ierarh Alexandru și Sfânta Cuvioasă Parascheva”, care a fost însoțit de părintele Alexandru Ivan. Preafericirea Sa i-a felicitat pe membrii corului pentru cântările interpretate și mai ales pentru lucrarea pastorală desfășurată de asociație: „Asociația aceasta are în mod deosebit o grijă pastorală pentru persoanele vârstnice, pentru seniorii și bunicii României. În unele zone ale țării, bunicul și bunica sunt numiți de nepoți bunul și buna pentru că, în general, părinții sunt mai exigenți cu proprii lor copii, dar bunicii sunt mai îngăduitori cu ei și îi admiră mai mult. Mai nou, pentru a se arăta importanța lor, aceștia mai sunt numiți și seniori. Seniori mai sunt numiți și cei experimentați într-un anumit domeniu. Voi sunteți experimentați în domeniul muzicii bisericești și în crearea unei atmosfere pline de speranță și de bucurie. De aceea, fiecare trebuie să înmulțească talantul primit. Fiecare persoană se simte împlinită atunci când oferă altora bucurie”. Din partea întregului grup, părintele Alexandru Ivan a oferit în dar Patriarhului României un frumos engolpion și un coș cu flori.
La finalul momentelor artistice, toți colindătorii au primit daruri din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.