De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Patriarhul României la ceas aniversar
În ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Grigorie Luminătorul, ieri, 30 septembrie, Preafericitul Părinte Daniel a sărbătorit şapte ani de la întronizarea în demnitatea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. La acest moment aniversar, aşa cum este tradiţia, Sfânta Liturghie a fost oficiată la Catedrala Patriarhală de Preafericirea Sa, înconjurat de ierarhi români. Clerul ortodox, monahi şi monahii împreună cu mulţimea de credincioşi s-au rugat pentru sănătatea Patriarhului nostru, pentru lungime de zile şi buna păstorire a Bisericii.
Împlinirea a şapte ani de slujire patriarhală ai Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a prilejuit un moment special de rugăciune şi mulţumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra Bisericii Ortodoxe Române, asupra Preafericirii Sale, a clerului şi a credincioşilor români. Ieri dimineaţă, la Catedrala Patriarhală, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor format din 36 de ierarhi ai Sfântului Sinod. Cântările Sfintei Liturghii au fost interpretate alternativ de Grupul psaltic „Tronos“ al Catedralei Patriarhale şi Corala „Nicolae Lungu“ a Patriarhiei Române. La ectenia pentru cei adormiţi a fost pomenit şi Mitropolitul Nicolae al Banatului, trecut la cele veşnice duminică seara.
După Sfânta Liturghie, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat slujba Te Deum-ului de mulţumire pentru toată facerea de bine primită de la Dumnezeu. Aşa cum este rânduiala la zile festive, Te Deum-ul s-a încheiat cu Polihroniul, o cântare liturgică festivă, prin care cei prezenţi s-au rugat pentru Patriarhul nostru, ierarhii Sfântului Sinod, clerul, conducătorii ţării şi credincioşii români.
La acest moment festiv, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a citit un mesaj de felicitare din partea Sfântului Sinod, intitulat „Preafericitul Părinte Patriarh Daniel – 7 ani de slujire exemplară şi dăruire deplină“. De asemenea, Preasfinţia Sa a dăruit Patriarhului României, în numele ierarhilor, un chivot, reprezentare a Catedralei Mântuirii Neamului, realizat la Atelierele Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, care va fi aşezat în altarul viitorului locaş de rugăciune, aflat acum în construcţie, precum şi o icoană care o înfăţişează pe Maica Domnului. În continuare, PS Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a dăruit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în numele Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc şi al Permanenţei Consiliul eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, o mitră arhierească.
În cuvântul de mulţumire, Patriarhul nostru a arătat că în ziua de prăznuire a Sfântului Grigorie Luminătorul se vede mai intens lumina rodirii harului Preasfintei Treimi care se revarsă peste Biserica Ortodoxă Română. „Şapte ani au trecut repede. Azi-dimineaţă am ascultat la Radio Trinitas un fragment din cuvântarea de la întronizare şi am văzut că o parte din proiectele propuse atunci s-au realizat, mai ales Radio Trinitas, Televiziunea Trinitas şi cotidianul Patriarhiei Române, dar s-a început realizarea celui mai mare proiect anunţat atunci: Catedrala Mântuirii Neamului, care este o lucrare foarte costisitoare, dar şi foarte atrăgătoare, pentru că deodată cu înălţarea ei, ne înălţăm şi noi în demnitate, în demnitatea de creştini ortodocşi, şi în demnitatea de popor creştin de la începutul naşterii sale în istorie. Această catedrală, care va purta hramul «Înălţarea Domnului» - «Ziua Eroilor» şi va avea ocrotitor pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, un sfânt care este prăznuit în ajunul Zilei Naţionale a României, 1 Decembrie. Aceasta înseamnă că unitatea spirituală a poporului român cultivată de Biserică a fost o temelie solidă pentru realizarea unităţii statale“, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
De asemenea, au fost citite şi mesaje de felicitare din partea instituţiilor fundamentale ale statului român. Mesajul Preşedintelui României, Traian Băsescu, a fost transmis de consilierul prezidenţial Răzvan Murgeanu. „Am convingerea că veţi duce mai departe proiectele importante pentru Biserica Ortodoxă Română şi veţi susţine, ca şi până acum, unitatea românilor de pretutindeni, mai ales a celor din comunităţile româneşti din afara graniţelor care continuă să lupte pentru libertatea de a-şi exprima credinţa. Diaspora Ortodoxiei româneşti a crescut semnificativ în ultimii ani şi mă bucură faptul că Patriarhia Română a venit în întâmpinarea acestei realităţi organizând noi episcopii şi parohii, evidenţiind în acest fel rolul pe care Biserica Ortodoxă Română îl poate avea în Europa“, a transmis Preşedintele României.
Mesajul Prim-ministrului României, Victor Ponta, a fost transmis de secretarul de stat pentru Culte, Victor Opaschi. „Urcând atunci în scaunul patriarhal de la Bucureşti, veneaţi cu o viziune şi cu un program bine definit pentru o Biserică prezentă şi activă în societate, pentru o Biserică lucrătoare atât spiritual, pentru mântuirea sufletelor credincioşilor, cât şi în plan practic, pentru ajutorarea celor în nevoi, pentru educarea tinerilor, pentru promovarea culturii şi pentru participarea la viaţa societăţii prin toate mijloacele, inclusiv prin mass-media ortodoxă. Timpul a dovedit că aţi urmat pas cu pas acest program, făcând ca Biserica pe care o păstoriţi să îşi recapete locul cuvenit în societate“, a transmis Premierul României. (Marius Nedelcu)