Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Patronii învățământului teologic serbați la seminarul din Tulcea
Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Casian” din Tulcea a organizat miercuri, 29 ianuarie, evenimentul religios-cultural dedicat Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, cinstiţi cu multă evlavie la 30 ianuarie în fiecare an şi consideraţi a fi, începând cu anul 1936, patronii învăţământului teologic în întreaga lume ortodoxă.
Seminarul Teologic Ortodox din Tulcea a făcut deja o tradiţie ca pentru ziua Sfinţilor Trei Ierarhi să deruleze un program religios - cultural și artistic prin implicarea elevilor seminariști, în scopul actualizării, cunoașterii și aprofundării operelor patristice în rândul elevilor.
Prezent la eveniment, Preasfințitul Părinte Episcop Visarion a evocat importanța Sfinților Trei Ierarhi pentru viața liturgică și socială a Bisericii și, mai ales, exemplul de model pastoral oferit de ei seminariștilor de astăzi. Corul „Carpe in Deum” al seminarului a susținut un buchet de cântări religioase dedicate sărbătorii. De asemenea, programul a cuprins prezentarea unui referat de către arhid. prof. Gheorghe Cristian Gorun și lecturi din operele sfinților pomeniți.



.jpg)
