La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Pe scurt
Corul „Mira“ din Iaşi concertează la Bruxelles
Corul „Mira“ al Bisericii „Sfântul Nicolae“ - Domnesc din Iaşi va susţine pe 21 septembrie, de la ora 19.00, la Biserica „Sainte Catherine“ din Bruxelles, un concert de muzică religioasă şi folclorică, informează Romanian Global News. Prima parte va cuprinde piese corale („Lăudaţi pe Domnul“, „Minune prea mare“, „Pe Tine Dumnezeule“ şi altele), şase cântece psaltice şi trei colinde. Partea a doua a recitalului va cuprinde 16 cântece populare româneşti, printre care „Ciuleandra“, „La oglinda“, „Au pornit olteni la coasă“, „Sârba pe loc“. Icoane româneşti expuse la Seul În prima jumătate a lunii septembrie, la Seul, în Coreea de Sud, a avut loc a XVI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Artă. La acest festival au participat peste 130 de artişti din 30 de ţări. România a fost reprezentată de artiştii plastici Claudiu Victor Gheorghiu, Corneliu Ionescu, Claudia Lazăr şi Vasile Raţă. Artistul Claudiu Gheorghiu a prezentat în cadrul expoziţiei 13 icoane pe lemn, reprezentând Patimile Apostolilor şi Pogorârea Sfântului Duh. Şcoală duminicală la biserica românească din Zürich Copiii cu vârsta de minim cinci ani din parohia ortodoxă română „Sfântul Nicolae“ din Zürich au început duminică, 16 septembrie, cursurile unei şcoli duminicale. În cadrul acestei şcoli se vor preda lecţii de educaţie religios-morală/catehism, precum şi noţiuni de limba şi istoria României. Cursurile se vor ţine în prima şi a treia duminică din fiecare lună, începând de la ora 10.45, şi sunt gratuite, părinţii urmând să contribuie doar pentru materialele didactice utilizate. Orele vor fi predate de Eleni Regli şi Simona Diaconu, care au studii şi experienţa didactică, anunţă parohia românească. Hram la Capela românească „Sf. Siluan Athonitul“ din München Duminică, 23 septembrie 2007, Capela ortodoxă română „Sf. Siluan Athonitul“ din München - Germania îşi sărbătoreşte ocrotitorul spiritual, informează Romanian Global News. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie va fi oficiată în Biserica „St. Nikolai am Gasteig“, cu începere la orele 09.30, iar după Sfânta Liturghie, participanţii sunt invitaţi să participe şi la o agapă frăţească, ce va avea loc în sala parohială. Sfântul Siluan Athonitul, monah de origine rusă, s-a nevoit în Muntele Athos şi s-a remarcat prin iubirea şi rugăciunea pentru mântuirea tuturor popoarelor pământului. Agapă tradiţională la Biserica ortodoxă română „Sf. Nicolae“din Shrewsbury Biserica ortodoxă română „Sf. Nicolae“ din localitatea Shrewsbury, SUA, aflată sub jurisdicţia Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din America şi Canada, va organiza duminică, 30 septembrie 2007, o agapă frăţească devenită tradiţională, informează Radio Trinitas. Întâlnirea frăţească va avea loc imediat după terminarea slujbei duminicale a Sfintei Liturghii, la acest eveniment fiind aşteptate să participe şi alte Biserici ortodoxe surori.