Pe urmele mitropolitului Visarion Puiu

În perioada 18-28 decembrie 1998, un grup de profesori şi elevi de la Seminarul Teologic "Ioan Popasu" din Caransebeş a efectuat o vizită în Arhiepiscopia Romano-Catolică a Padovei, la invitaţia Arhiepiscopului Antonio Maltiazzo. Cu prilejul acestei deplasări a fost vizitată şi Mănăstirea Maguzzano, unde a vieţuit mitropolitul exilat Visarion Puiu, între anii 1945 şi 1948, aşa cum reiese din documentele păstrate în arhiva acestui aşezământ monahal.

Mănăstirea benedictină de la Maguzzano este situată în provincia Brescia (nordul Italiei), datează din secolul al XV-lea, a fost distrusă de armatele lui Napoleon Bonaparte în anul 1787 şi a fost refăcută de călugării trapişti (o fracţiune a ordinului cistercienilor) în anul 1904. Aici a activat preotul Giovanni Calabria († 4 decembrie 1954), superiorul ordinului monahal "Opera dei poveri servi della Providenza Divina" ("Lucrarea slujitorilor săraci ai Providenţei Divine"), ordin care desfăşoară o intensă activitate pastorală în mijlocul oamenilor nevoiaşi. Preotul Calabria, foarte activ şi pe tărâmul unităţii creştine, a reuşit să întemeieze mai multe centre de activitate pastorală în Italia şi în alte părţi ale lumii, unul dintre acestea funcţionând în prezent chiar la Maguzzano.

După Conciliul Vatican II, la această mănăstire a luat fiinţă Institutul de Studii Ecumenice Don Calabria, angajat în activitatea de apropiere între Biserici.

Din datele şi scrisorile păstrate în arhiva Mănăstirii Maguzzano rezultă că mitropolitul Visarion a ajuns aici în octombrie 1945, însoţit de nepoata sa, de părintele Mario, secretarul său şi de un profesor. În 3 decembrie 1945, mitropolitul adresează o scrisoare părintelui Calabria şi îl roagă să-i aprobe stabilirea, pentru o anumită perioadă, în această mănăstire, pentru care fapt are deja încuviinţarea cardinalului Tisserand. Peste câteva zile, la 9 decembrie, la mănăstire soseşte părintele Giacomini, superiorul Casei, şi aduce binecuvântarea şi mesajul părintelui Calabria către vieţuitorii de acolo: "Comportaţi-vă bine şi să nu stricaţi planul lui Dumnezeu în privinţa mitropolitului".

La 7 ianuarie 1946, mitropolitul Visarion adresează o scrisoare de mulţumire părintelui Calabria, apreciind activitatea şi "roadele consolante" ale instituţiei pe care o conduce. "Modul în care m-aţi primit şi m-aţi tratat - scrie mitropolitul - mi-a dovedit marea voastră caritate de care sunteţi animaţi, caritate care este unica salvare a acestui adormit pământ. (...) Vă binecuvântez pe Dumneavoastră şi pe toţi membrii Operei şi vă asigur că mă voi ruga pentru voi", încheia el.

Pe timpul exilului de la Maguzzano, mitropolitul Visarion Puiu a avut prilejul de a vizita şi alte aşezăminte care ţineau de ordinul întemeiat de părintele Calabria. Astfel, la 7 aprilie 1946, el a vizitat "Casa Bunii Copii" de la Custozza -Vicenza, de unde trimite câteva rânduri de apreciere preotului Giovanni Calabria, iniţiatorul unor astfel de aşezăminte atât de necesare "astăzi pentru tineri şi pentru popoare".

Împlinindu-se 6 luni de la sosirea la Maguzzano, mitropolitul nu uită să-şi arate recunoştinţa faţă de Don Calabria, mulţumindu-i "pentru bunătate şi pentru inima largă, faptă ce va fi amintită în istoria Bisericii Române". Ultima scrisoare (în total sunt opt) datează din 5 octombrie 1947.

În anii petrecuţi la Maguzzano, mitropolitul român a participat la toate momentele importante din viaţa acestei comunităţi şi la slujbele oficiate aici, a vizitat Dezenzano, frumoasa localitate situată pe malul lacului Di Garda, Verona, Venezia, Brescia, Vicenza, vila Borgheze, Sirmione, Paris (2 noiembrie 1946), Torino, Milano, Roma, s-a întâlnit cu preoţi din dieceză şi cu episcopul de Brescia, Tredici, alături de care a participat la săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor. La Sfânta Liturghie oficiată cu acest prilej, mitropolitul Visarion a predicat despre ecumenism, evidenţiind importanţa rugăciunii în realizarea unităţii Bisericii (18 ianuarie 1946).

O altă întâlnire importantă a avut-o ierarhul român cu cardinalul Schuster. Documentul care vorbeşte despre aceasta precizează că "mitropolitul suferea şi era trist pentru soarta Patriei sale şi pentru situaţia sa de exilat". Cei din Maguzzano sunt însă foarte atenţi cu oaspetele lor şi se străduiesc să-i facă şederea cât mai plăcută. În acest scop îi facilitează întâlniri cu episcopii din Verona şi Brescia, cu preoţi şi profesori de teologie, cu intelectuali din Padova, Roma, Franţa. De asemenea, la împlinirea unui an de la sosirea la Maguzzano, a fost organizată o mică ceremonie cu dialoguri, poezii şi cântece. Mitropolitul a rostit o scurtă cuvântare, s-a rugat pentru părintele Calabria, pentru toţi colaboratorii, pentru acest aşezământ şi "pentru creştinătatea Italiei aşa de înfloritoare".

De la Maguzzano la Paris

În 18 ianuarie 1947, se deschide iarăşi săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştină, la care participă mitropolitul Visarion şi episcopul de Verona. Şi cu acest prilej cei prezenţi i-au acordat multă atenţie înaltului lor oaspete şi i-au insuflat curaj spre a trece peste momentele grele ale vieţii de exilat. Din păcate, nu au rămas date despre împrejurările în care mitropolitul Visarion Puiu a părăsit Maguzzano şi s-a stabilit la Paris. Vieţuitorii de astăzi ai acestui aşezământ monahal sunt de părere că plecarea mitropolitului a avut loc de teamă că guvernul comunist instaurat la putere în anul 1948 îl va preda autorităţilor din România, unde fusese condamnat la moarte încă din anul 1945.

Şederea mitropolitului român în Italia a contribuit la statornicirea unor legături între Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă Română, legături care se vor finaliza cu dialogul oficial de mai târziu. Totodată, contactele cu Abbazia di Maguzzano vor continua prin preoţii comunităţilor ortodoxe române din Milano, Torino, Florenţa şi Bari, care au participat la diferitele întruniri cu caracter ecumenic organizate aici. Numeroşi teologi români, bursieri în Italia, au găsit găzduire şi ospitalitate la Maguzzano pe timpul vacanţelor, iar membrii acestei comunităţi monahale au vizitat în mai multe rânduri România, inclusiv Episcopia Caransebeşului. O dovadă a consolidării acestor legături o constituie participarea PS Părinte dr. Laurenţiu Streza, Episcopul Caransebeşului (în prezent Mitropolitul Ardealului), la slujba de canonizare a părintelui Giovanni Calabria, oficiată de papa Ioan Paul al II-lea, la Vatican, în 18 aprilie 1999.