Numeroși credincioși din Caransebeș au venit la Catedrala Episcopală din municipiu pentru a se ruga la Sfânta Liturghie în ziua praznicului Nașterii Domnului, săvârșită de Preasfințitul Părinte Lucian,
Pelerinaj la mănăstirile Căldăruşani, Pasărea şi Cernica
Parohia Zlătari, Protopopiatul Sector 3 Capitală, a organizat sâmbătă, 23 noiembrie, un pelerinaj la mănăstirile Căldăruşani, Pasărea şi Cernica, prin intermediul Agenţiei de pelerinaje BASILICA Travel. În călătoria de o zi la cele trei aşezăminte monahale ilfovene, credincioşii au fost însoţiţi de pr. paroh Nicolae Dascălu, consilier patriarhal, pr. Ştefan Sfarghie şi pr. Florin-Ovidiu Constantin. La Mănăstirea Căldăruşani, pelerinii s-au închinat la icoana Maicii Domnului făcătoarea de minuni, la moaştele Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ţării Româneşti, aşezate la loc de cinste într-o raclă de argint aurit cu medalioane ce conţin scene din viaţa sfântului, şi el ostenitor în obştea mănăstirii, şi la racla cu moaştele a 15 sfinţi: Sfântul M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir; Sfântul Arhidiacon Ştefan; Sfântul Mc. Haralambie; Sfântul Mc. Pantelimon; Sfântul Mc. Artemie; Sfântul Mc. Lavru; Sfântul Mc. Petru; Sfântul Mc. Elefterie; Sfântul Mc. Trifon; Sfânta Mc. Paraschevi; Sfânta Mc. Marina; Sfântul Mc. Teodosie; Sfântul Mc. Stelian; Sfânta Mc. Anastasia şi Sfântul Mc. Teodor Tiron.
Vatră monahală de mare tradiţie şi însemnătate din preajma Capitalei, Mănăstirea Căldăruşani a fost de-a lungul secolelor un loc binecuvântat în care s-au împletit rugăciunea, postul şi munca fizică, după cuvintele Ora et Labora. Astăzi, mănăstirea deţine un impresionant tezaur de valori de istorie, spiritualitate, artă şi cultură bisericească, păstrate atât în muzeul aşezământului monahal, cât şi în pinacoteca acestuia. Stareţ al Mănăstirii Căldăruşani este din 1987 arhim. Lavrentie Gâţă.
În continuare, pelerinii au vizitat Mănăstirea Pasărea, o mănăstire de monahii atestată documentar pentru prima dată în anul 1813, în timpul domniei lui Caragea Vodă. Aici, credincioşii s-au închinat în biserica aşezământului monahal şi au vizitat muzeul acesteia, în care se păstrează icoane pictate pe lemn, pe pânză, pe sticlă, icoane ferecate în argint, obiecte liturgice, cărţi de cult, manuscrise de cântări bisericeşti, tablouri istorice, ceramică, obiecte de artă şi, nu în ultimul rând, sculpturile lui Gheorghe Anghel.
Ultimul obiectiv vizitat a fost Mănăstirea Cernica, lăcaş de spiritualitate, monument istoric de cultură şi artă veche. Pelerinii de la Biserica Zlătari din Bucureşti s-au închinat la moaştele Sfântului Ierarh Calinic, fost stareţ al mănăstirii (1820-1850), la moaştele Sfântului Cuvios Gheorghe, şi el fost stareţ al aşezământului monahal (1781-1806), şi au vizitat fosta stăreţie a Sfântului Ierarh Calinic, precum şi muzeul mănăstirii. Colecţia muzeală a mănăstirii adună numeroase obiecte liturgice, icoane, chivote, veşminte, cărţi vechi, hrisoave şi manuscrise lucrate de monahi iscusiţi. Toate acestea dau o imagine a bogatei activităţi culturale desfăşurate aici. Sunt de remarcat icoane de la sfârşitul secolului XVII: icoana Maicii Domnului cu Pruncul, icoana făcătoare de minuni a Sfântului Ierarh Nicolae. Apoi icoanele unor zugravi din Şcoala de la Cernica: Nicolae Polcovnicu, Adam Zugravu, Fotache, Grigore Frujineschi.