Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Pelerinaje în Episcopia Caransebeşului
Mai multe mănăstiri şi biserici de mir din Episcopia Caransebeşului vor fi în sărbătoare de ziua Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul. În fiecare an, la Mănăstirea "Sf. Ilie" - Vasiova din Bocşa, au loc pelerinaje şi slujbe arhiereşti. Manifestări deosebite vor avea loc şi la schitul de pe muntele Semenic.
Credincioşii din Banat îl cinstesc în mod deosebit pe Sfântul Ilie Tesviteanul, întrucât acest mare prooroc le-a fost ocrotitorul spiritual până în 1950. La acea dată, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe ierarhul Iosif cel Nou de la Partoş, care a devenit ocrotitorul Banatului. Cu toate acestea, credincioşii de aici păstrează până astăzi tradiţiile legate de ziua Sfântului Ilie şi o evlavie deosebită faţă de marele prooroc al Vechiului Testament. Acest lucru se vede şi prin numeroasele biserici şi mănăstiri din întreg Banatul, închinate acestui sfânt prooroc. În Episcopia Caransebeşului, trei mănăstiri şi 13 biserici de mir au ca sfânt ocrotitor pe Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul. Şi în acest an Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, va participa la hramurile aşezămintelor monahale de la muntele Semenic şi de la Bocşa Vasiova. Astfel, luni, 19 iulie, începând cu ora 19:00, la Mănăstirea "Sfântul Ilie" - Vasiova din Bocşa, Preasfinţitul Lucian, alături de Preasfinţitul Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, şi înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, va oficia slujba Privegherii în altarul de vară al mănăstirii. În ziua hramului, începând cu ora 9:30, Preasfinţitul Siluan va oficia Sfânta Liturghie, alături de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. Mănăstirea Vasiova este ctitoria ieromonahului Macarie Guşcă, originar din Câlnic. Acesta a început zidirea mănăstirii pe 15 mai 1905, când protopopul Maxim din Bocşa a pus piatra de temelie. După numai doi ani, biserica mănăstirii a fost pregătită pentru târnosire, lucrare săvârşită pe 19 iulie 1907 de arhiereul Filaret Musta. Pelerinaj pe muntele Semenic Marţi, 20 iulie, va avea loc pelerinajul la hramul Schitului "Sfântul Ilie" de pe muntele Semenic, care va începe la ora 8:30, cu o procesiune la un lac din zonă, cunoscut şi ca "Scăldătoarea Vulturilor". Aici, va avea loc slujba de sfinţire a apei, lângă crucea amplasată pe locul unde a fost vechiul altar al schitului, care a ars în 1935. După oficierea slujbei de sfinţire a apei, Preasfinţitul Lucian va oficia Sfânta Liturghie într-un foişor special amenajat lângă biserica schitului. Părintele Episcop va fi înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi. Acest lac s-a dovedit a avea, pe parcursul anilor, puteri tămăduitoare de patimi trupeşti, conform tradiţiei populare. Frumuseţea naturală a locului a determinat credincioşii să construiască între 1945 şi 1946 o biserică din lemn. Iniţiativa a aparţinut inginerului Alexandru Papp şi numeroşilor credincioşi din Reşiţa şi alte localităţi bănăţene. Biserica a fost sfinţită pe 6 august 1946 de episcopul Veniamin Nistor al Caransebeşului.