Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
„Pelerinajul este, în primul rând, vestirea Evangheliei Domnului Hristos”
Astăzi, 16 aprilie, în jur de 2.000 de credincioși ortodocși ieșeni, alături de 50 de preoți din protopopiatele Iași 1, Iași 2 și Iași 3, au participat la pelerinajul de Florii. Procesiunea, ce a început la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”-Bărboi şi s-a desfăşurat pe traseul Biserica „Sfântul Sava”-Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi”-Catedrala Mitropolitană din Iaşi, a fost reluată după doi ani de absență în contextul pandemic. După oficierea slujbei Vecerniei la Biserica Bărboi şi sfințirea ramurilor de salcie, care au fost oferite credincioșilor prezenți, s-a plecat în procesiune către Catedrala Mitropolitană, cu opriri la Biserica „Sfântul Sava” și la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”. Distanța parcursă a fost de aproximativ 1 kilometru, iar un grup de elevi de la Liceul de Arte „Octav Băncilă” din Iași a intonat cântece religioase.
Procesiunea s-a încheiat la Catedrala Mitropolitană, unde preoții și pelerinii, purtând flori, lumânări și icoane, au fost întâmpinați de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Ierarhul a rostit rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor și le-a adresat un scurt cuvânt de folos duhovnicesc: „Pelerinajul, în primul rând, este vestirea Evangheliei Domnului Hristos. În al doilea rând, pelerinajul este semn că nu ne este rușine de identitatea noastră de creștini. Pelerinajul este izvor de mângâiere și de încurajare pentru noi, creștinii. Pelerinajul este întâlnirea cu Domnul Hristos, o întâlnire personală, pe care însă o simțim ca fiind vrednică de a fi propovăduită, de a vedea poate și cel care nu s-a înscris în acest demers și a cunoaște adevărul că omul creștin este plin de bucurie pentru că se întâlnește cu Hristos Domnul și că dorește să vestească, prin prezența sa în inima cetății, despre taina acestei bucurii, cu nădejdea că ea va cuprinde tot mai multe inimi”. În Arhiepiscopia Iaşilor au mai avut loc pelerinaje şi în alte oraşe precum: Pașcani, Hârlău, Dorohoi, Piatra Neamț, Târgu Neamț, Darabani, Botoșani.



.jpg)
