Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri Pelerini la casa Sfântului Ioan Gură de Aur

Pelerini la casa Sfântului Ioan Gură de Aur

Un articol de: Grigore Radoslavescu - 12 Oct, 2007

„Meteorele“ - adică „,Aerienele“ sau „Cele din văzduh“, cum au fost denumite de greci cunoscutele stânci înalte de 400-600 de metri, ce ţâşnesc ireal din Câmpia Tesaliei -, în care şi-au găsit adăpost primii călugări ai Bisericii Orientale, refugiaţi, în secolul al VII-lea, din faţa cotropitorilor arabi, constituie, după Muntele Athos, cel mai mare şi mai important centru monastic ortodox de pe teritoriul grecesc.

Mănăstirile Meteore sunt situate înspre latura nord- vestică a zonei tesalice, lângă albia râului Pinios, pe masivii muntoşi ai Pindului şi ai Antiohasiei. În apropiere se află oraşul Kalambaka şi satul Kastraki, în care se ajunge, din Larissa, după parcurgerea a 80 de kilometri de pe autostrada Salonic-Atena.

Şase veacuri de rugăciune neîntreruptă

Pădurea de piatră a stâncilor, plăsmuită aici de Dumnezeu, reprezintă unul dintre cele mai minunate şi mai sugestive fenomene geologice ale planetei noastre. În scobiturile uriaşelor stânci, cu înălţimi de până la 600 de metri, încă din secolul al XI-lea, primii eremiţi au început să formeze mici comunităţi ascetice. În secolul al XIV-lea, pe culmile neumblate de aici, ascetul Atanasie Meteoritul a ctitorit Mănăstirea Marea Meteoră, prima chinovie monastică organizată în cea mai mare stâncă a pădurii de piatră. De atunci, 24 de mănăstiri, împreună cu micile lăcaşuri de rugăciune de dinainte - chilii, locuri de sihăstrie, peşteri -, împrăştiate de-a lungul stâncilor meteore, înfloresc, iau fiinţă sau se refac până în secolul al XVI-lea, când aşezarea monastică atinge apogeul. În anii care au urmat, datorită dificultăţilor de tot felul, multe dintre lăcaşurile de rugăciune din Meteore au început să fie părăsite, altele au fost distruse sau au căzut în ruină, încât astăzi există numai şase mănăstiri pe Meteora. Iar Varlaam este una dintre cele care au supravieţuit vicisitudinilor timpului.

Ridicată în doar 20 de zile

Mănăstirea Varlaam este situată în apropiere de Marele Meteor. Nucleul ei a fost stabilit în 1350 de către călugărul Varlaam, care a trăit un timp lângă Atanasie, la Marea Meteoră, şi care a sihăstrit singur mulţi ani pe vârful stâncii. El a construit mai întâi o bisericuţă cu hramul „Sf. Trei Ierarhi“ şi câteva chilii. După moartea sa, mănăstirea a rămas nelocuită până în 1518, când doi călugări fraţi din Ioanina, pe nume Nectarie şi Teofan, din familie de conducători ai Epirului, au terminat construcţia bisericii „Sf. Trei Ierarhi“ şi au ridicat alături de aceasta încă două biserici, una cu hramul „Tuturor Sfinţilor“ şi cealaltă cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul“. Mormintele celor doi fraţi se află în pronaosul Bisericii „Tuturor Sfinţilor“, de tip aghioritic, zidită în 1542, care constituie biserica principală a Mănăstirii Varlaam. Planul ei este în cruce greacă înscrisă, după modelul athonit. Inscripţia spune că a fost construită de 30 de călugări în numai 20 de zile. A fost nevoie, însă, de 22 de ani pentru transportul materialelor de construcţie până în vârful stâncii, să construiască trapeze (azi muzeu), vatra sau bucătăria şi spitalul. Pictarea bisericii a început în anul 1548, când pictorul teban Franco Katelano a pictat naosul acesteia. Lucrarea sa a fost continuată, în 1566, de către fraţii Gheorghe şi Franco Kondaris, alţi mari pictori tebani din acea vreme, care au zugrăvit pronaosul potrivit trăsăturilor specifice ale iconografiei timpului: detaliu descriptiv, consemnare a evenimentelor istorice, realism accentuat.

Acces dificil

Biserica are o splendidă catapeteasmă din lemn sculptat cu motive vegetale şi animale, icoane portabile din lemn, un tron episcopal şi un jilţ abaţial, sculptate şi ele în lemn, precum şi ancadramente de icoane şi strane încrustate cu sidef. Paraclisul „Sf. Trei Ierarhi“, cu o singură încăpere, a fost rezidit în anul 1627 şi zugrăvit în frescă în anul 1637. Acesta are şi el o pictură deosebit de valoroasă, realizată în stilul artei postbizantine din prima jumătate a secolului al XVII-lea. În sacristia acestuia este adăpostit un manuscris al Bibliei, ce poartă semnătura împăratului bizantin Constantin Porfirogenetul (913-959). Tot aici se mai găsesc preţioase manuscrise decorate cu splendide miniaturi, veşminte preoţeşti, cruci sculptate în lemn, potire etc. Printre documentele acestei mănăstiri se păstrează şi unele româneşti, de danie.

În timpuri îndepărtate, accesul la mănăstirea Varlaam se făcea pe scări mobile de frânghie, iar apoi cu un năvod tras pe scripeţi. De abia în 1912 au fost săpate în stâncă 195 de trepte, care facilitează accesul călugărilor şi, desigur, al vizitatorilor, la mănăstire şi pe micul platou din vârf.