Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Pelerinii, cel mai frumos dar pe care Sfânta Parascheva l-a făcut Iaşului
Iaşul a fost ieri centrul spiritualităţii româneşti. Sute de mii de credincioşi din toată ţara au participat la Sfânta Liturghie arhierească prilejuită de sărbătorirea hramului Catedralei mitropolitane din Iaşi şi pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva şi ale Sfântului Ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată pe scena special amenajată în faţa Catedralei mitropolitane de 13 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Trăirea în credinţă a miilor de pelerini care şi-au îndreptat paşii către Iaşi în aceste zile a încununat astfel manifestările prilejuite de împlinirea a 600 de ani de la atestarea documentară a oraşului celor şapte coline.
Iaşul a fost ieri centrul spiritualităţii româneşti. Sute de mii de credincioşi din toată ţara au participat la Sfânta Liturghie arhierească prilejuită de sărbătorirea hramului Catedralei mitropolitane din Iaşi şi pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva şi ale Sfântului Ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată pe scena special amenajată în faţa Catedralei mitropolitane de 13 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Din soborul de arhierei au făcut parte: IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al plaiurilor, IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, IPS Adrian, Arhiepiscop emerit al românilor ortodocşi din Europa Occidentală şi Meridională, PS Timotei, Episcopul Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului, PS Sebastian, Episcopul Slatinei, PS Episcop Macarie al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, PS Andrei Făgărăşanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului şi PS Corneliu Bârlădeanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor. Alături de cei 13 episcopi a slujit un impresionant sobor de preoţi, format din stareţi din mănăstirile Arhiepiscopiei Iaşilor, precum şi profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi. Au participat numeroase oficialităţi locale şi centrale, zeci de preoţi şi maici. Întrucât puhoiul de lume a umplut la refuz curtea Catedralei, organizatorii au montat două ecrane imense (unul în curte, lângă Palatul mitropolitan şi altul pe Strada Ştefan cel Mare şi Sfânt), de unde credincioşii care n-au putut vedea pe scenă slujba, au urmărit-o aici în direct. „Unitatea poporului nostru român în sfinţenie“ Cuvântul de învăţătură în cadrul Sfintei Liturghii a fost rostit de IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, care a subliniat importanţa duhovnicească pe care a căpătat-o în decursul anilor hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, care adună, pe parcursul a câtorva zile, într-un pelerinaj impresionant, credincioşi din toată ţara şi nu numai. „Sărbătoarea de astăzi este un eveniment care izvorăşte din credinţa, nădejdea şi dragostea poporului român faţă de sfinţii săi. Ea a devenit un fenomen la scară naţională, europeană şi internaţională. Acest lucru mărturiseşte experienţa religioasă a poporului. Astfel, credinciosul nostru ortodox se pregăteşte cu mult timp înainte de această sărbătoare şi cu grijă deosebită porneşte la drum, în pelerinajul acesta, ca să ajungă aici, la Sfânta Parascheva. Înfruntă nenumărate ispite, greutăţi, dar, cu gândul că se va întâlni cu Sfânta, le depăşeşte pe toate acestea. Astfel, sărbătoarea noastră este cu adevărat un fenomen religios care poate să înlocuiască încă multe alte exemple din ţara noastră şi din Europa. Celor care ne-ar întreba dacă în România există ceva bun, le-am răspunde astăzi: «Vino şi vezi!»“. În continuare, Înalt Preasfinţia Sa a vorbit pe scurt despre viaţa Sfintei Parascheva, model de sfinţenie, smerenie şi dăruire totală pentru Hristos. Pornind de la exemplul Sfintei Parascheva care s-a retras din această lume într-o mănăstire, unde zi şi noapte şi-a alcătuit frumuseţea desăvârşită a chipului său, prin meditaţia neîncetată la poruncile lui Dumnezeu, IPS Irineu a menţionat că s-ar putea spune astfel că omul se aseamănă cu ceea ce el meditează profund. „Aşadar, îndreptându-se spre Dumnezeu, rugându-se zi şi noapte, Dumnezeu a prins chip în ea şi într-adevăr ea s-a arătat aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel: «Nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine». Făcându-se una cu Hristos, a avut mintea lui Hristos, înţelepciunea lui Hristos, cugetarea lui Hristos şi orice faptă a ei, orice vorbă a Sfintei Parascheva izvora din înţelepciunea divină“. Mitropolitul Olteniei a vorbit apoi despre viaţa Sfântului Ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului, învăţând că, cinstind sfinţii şi pe Dumnezeu, „noi arătăm unitatea poporului nostru român în sfinţenie, în dragoste, în experienţă duhovnicească, într-o experienţă vrednică de admirat de toate popoarele şi considerată ca fenomen religios al poporului român“. „Pentru familie se cuvine a sacrifica absolut totul în viaţă“ La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înalt Preasfinţitul Teofan a vorbit credincioşilor despre însemnătatea istoriei cunoscute a cetăţii Sfintei Parascheva, precum şi despre faptul că anul acesta se împlinesc 500 de ani de la trecerea la cele veşnice a Sf. Ier. Nifon, patriarhul Constantinopolului, ale cărui moaşte au fost aduse anul acesta la Iaşi. „Sf. Nifon, ne spune, în primul rând, că cel mai important lucru în această lume este familia care constituie speranţa, pe de o parte, sau dezastrul naţiunii noastre, pe de altă parte; speranţa prin naşterea de prunci şi dezastrul prin nenaşterea de prunci. Pentru apărarea familei, Sf. Nifon a fost alungat pentru a treia oară din scaunul de arhiereu. A preferat să plece în surghiun decât să-şi calce glasul conştiinţei, decât să nu urmeze calea Evangheliei, mărturisind că pentru familie se cuvine a sacrifica absolut totul în viaţă; căci dacă ai familie, ai şi ţară, ai şi biserică, ai şi trecut, ai şi viitor“, a subliniat Mitropolitul Teofan. În continuare, IPS Irineu a prezentat mesajul PF Părinte Patriarh Daniel, transmis la această mare sărbătoare (mesaj publicat integral în „Ziarul Lumina“, în ediţia din 14 octombrie). Mitropolitul Teofan a mulţumit pentru gândurile transmise de Patriarhul României, precum şi tuturor celor care s-au aflat în aceste zile la Iaşi - ierarhi, preoţi, personalităţi, pelerini - pentru a încununa sărbătoarea celei care ne ocroteşte. De asemenea, gândurile de gratitudine ale Mitropolitului s-au îndreptat şi către toţi ostenitorii care au pus umărul la organizarea manifestărilor de la Iaşi, dar şi către Jandarmeria Iaşi, care a mobilizat 500 de jandarmi, pentru a supraveghea ordinea şi buna desfăşurare a acestui eveniment. La final, IPS Părinte Mitropolit Teofan a citit rugăciunea de dezlegare, după care Grupul „Ascetica Toacă“ din oraşul Victoria, judeţul Braşov, a prezentat un concert de toacă. ▲ „Când vii aici nu ţi-e foame, nu ţi-e sete“ Sfânta Cuvioasă Parascheva a adus şi în acest an o mare de oameni la Iaşi. Pelerinii care au asistat la Sfânta Liturghie au spus că mai întâi au stat la rând pentru a se închina la moaştele celei ce ocroteşte Moldova de 367 de ani. George Strugariu, 17 ani, Bucureşti: „Încă de dimineaţă am ascultat Sfânta Liturghie, după ce am stat la rând la Sfânta Parascheva, pentru a săruta sfintele moaşte. Voi veni şi la anul, pentru că a fost frumos organizat. Îmi pare rău că nu mai pot rămâne la Iaşi pentru a mă bucura în continuare de frumuseţea acestei sărbători. Am rămas uimit de numărul mare de pelerini care vin la Iaşi la Cuvioasa şi, mai mult decât atât, am rămas uimit de faptul că aceşti oameni credincioşi îndură oboseala, frigul, foamea. Cu toate acestea, nu se plâng, ci consideră că această jetfă va fi primită, prin rugăciunile Sfintei Parascheva, de Dumnezeu“. Zamfira Popescu, 46 ani, Bârlad: „Am venit să ne rugăm pentru sănătate, împliniri, să ne mai ierte Dumnezeu pentru a fi totul bine, iar tinerii de azi să o ducă mai bine. Mi-a plăcut slujba de astăzi; abia am ieşit acum de la Sfântă. Am rămas uimită de numărul mare de credincioşi care s-au rugat în timpul slujbei. Am rămas impresionată de numărul mare de arhierei care au slujit Sfânta Liturghie în faţa acestei faimoase catedrale mitropolitane“. Maria Bârleanu, 72 ani, judeţul Bacău: „M-a ajutat Dumnezeu să ajung la Sfânta Parascheva şi să mă rog în timpul slujbei pentru familie. Ştiu că rugăciunile Sfintei ajung la Dumnezeu pentru că nu degeaba este numită «mult folositoare». Am stat la rând de aseară (n.r - 13 octombrie), de la 22:00, şi abia acum am ajuns (n.r - 14 octombrie, ora 12:30). Când vii aici nu ţi-e foame, nu ţi-e sete. Plec cu inima împăcată. Voi veni şi la anul. Sărbătoarea a fost foarte frumoasă. Nu am mai fost niciodată la o asemenea slujbă aici la Iaşi. Dacă mă ajută Dumnezeu, vin şi la anul. Voi spune tuturor celor pe care îi cunosc ce minunăţie am găsit aici la Iaşi, ce slujbă frumoasă a avut loc şi ce bucurie am simţit când am atins racla în care se află moaştele Sfintei Parascheva. Mă întorc acasă cu gândul la Cuvioasa Parascheva şi la Sfântul Nifon, care se roagă pentru noi păcătoşii“. Maria Vilaş, Belceşti, judeţul Iaşi: „Am venit însoţită de câteva eleve de la Şcoala de Arte şi Meserii din Belceşti. Sunt dirigintă la clasa lor. Am vrut să vin neapărat cu elevele pentru că sunt în ultimul an de şcoală. Fetele şi-au dorit să vadă ceea ce este aici şi să simtă bucuria de aici. Este o sărbătoare specială pentru noi. Am mai fost la Cuvioasa să ne închinăm, dar nu de ziua ei. Am stat la rând de aseară, de la ora 23:00, până acum, când s-a terminat şi Sfânta Liturghie. Elevele mele au rezistat alături de mine la rândul format. Doar uneia dintre ele i s-a făcut rău, dar nu a fost nimic grav. Şi-au dorit să vină aici şi au reuşit chiar dacă sunt foarte tinere“. (Constantin Ciofu) ▲ Cum reuşeşte Sfânta Parascheva să intre în sufletele pelerinilor La finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Teofan a vorbit despre însemnătatea celor 600 de ani de istorie cunoscută a Iaşilor, care arată în mod deosebit cât de mult s-a trăit din Evanghelia lui Hristos, şi despre bucuria oferită de binecuvântatul dar pentru Moldova, chiar şi pentru întreaga ţară, făcut în urmă cu 367 de ani de domnul Vasile Lupu: Sfânta Parascheva. Oraşul Iaşi, capitala Moldovei, împlineşte în aceste zile şase veacuri de istorie cunoscută. Şase veacuri în care pe acest pământ a fost multă înviere şi multă răstignire; şase sute de ani de bucurii nenumărate şi de încercări adesea; şase sute de ani în care s-au zidit biserici, s-au clădit mănăstiri - aproape 100 de altare străjuiesc astăzi pământul capitalei Moldovei -; 600 de ani în care s-a ostenit mult în cultură, în educaţie, în filantropie; 600 de ani de vrednici domnitori, de evlavioşi mitropoliţi, de cuvioşi călugări, de cucernici preoţi şi evlavie multă din partea credincioşilor. În acest moment, s-ar cuveni să căutăm cu atenţie şi onestitate, care este sensul şi semnificaţia, lumina acestor 600 de ani de istorie cunoscută. Multe răspunsuri pot fi date de oamenii din cultură, din administraţie, din politică, de cei din filantropie. Credem însă că adevăratul sens al celor 600 de ani îl putem găsi în cât a fost Hristos prezent sau absent în această perioadă; cât s-a cunoscut din Evanghelie, sau cum spunea marele Simeon Mehedinţi, mai ales cât s-a trăit din Evanghelie. Acest lucru a rămas. Au rămas pruncii care s-au născut, a rămas credinţa care s-a manifestat în inima ieşenilor, a rămas, iată, Sfânta şi de Dumnezeu binecuvântata Parascheva care ne-a chemat pe noi astăzi, aici, la Iaşi. Aşadar, 600 de ani în care, prin mila lui Dumnezeu, credem şi mărturisim că cel mai important moment, cu consecinţe, iată, până astăzi - şi nădăjduim cât Dumnezeu va mai ţine lumea întru fiinţă -, rămâne gândul măritului voievod Vasile Lupu de-a o aduce aici pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, cea adânc rugătoare şi mult folositoare. Multe lucruri minunate s-au întâmplat în acest oraş, mulţi oameni vrednici şi sfinţi au trăit aici. Mulţi au arătat prin viaţa, prin cultura lor, prin jertfa lor că au adus un mare bine acestui oraş. Însă, oare se poate compara cu ceva aducerea în capitala Moldovei a binecuvântatelor moaşte ale Sf. Parascheva? Cineva este mare, sau ceva este mare pentru faptul că acel cineva sau acel ceva grăieşte adânc, puternic şi frumos celor din timpul lor, dar mai ales celor de după ei. Cine din Iaşul de altădată sau din Iaşul de acum grăieşte mai adânc şi mai frumos locuitorilor acestui oraş, autorităţilor, mitropolitului, preoţilor şi dumneavoastră, tuturor, mai mult decât Sfânta Parascheva! Pentru ce ne-am născut Sfânta Parascheva ne grăieşte în primul rând, preluând cuvintele Sfântului Ap. Pavel, că nu avem pe pământ cetate stătătoare, ci adevărata noastră patrie este împărăţia cerurilor. Este primul şi ultimul cuvânt pe care Cuvioasa îl aşază la inima fiecăruia, pentru a conştientiza pentru ce ne-am născut, ce înseamnă pelerinajul nostru în această lume de 20, 70, 80 de ani sau chiar 100. Şi ce înseamnă 100 de ani de viaţă? O clipă în decursul eternităţii. În al doilea rând, Sf. Parascheva ne grăieşte nouă, celor de astăzi, că nu există ceva mai puternic, mai dătător de speranţă, decât sensibilitatea, gingăşia şi delicateţea, decât onestitatea, decât adâncimea lucrurilor bine şi frumos făcute, pentru că toate acestea au fost întruchipate în inima curată şi sfântă a Cuvioasei Parascheva. Şi ea doreşte ca din izvorul credinţei sale în Dumnezeu, cel în Treime lăudat, din izvorul vredniciei sale, al rugăciunii sale, al jertfei sale, să ne împărtăşim şi noi, oameni obişnuiţi sau notabilităţi, oameni mai mari sau mai mici în societate. Cred că, dacă ne referim doar la aceste două lucruri, aflăm pentru ce şi cum, în ce modalitate Sfânta Parascheva reuşeşte să intre în sufletele dumneavoastră, în inima pelerinilor care vineri, sâmbătă, duminică, luni şi marţi şi poate şi mâine (n.r: astăzi, 15 octombrie), se închină la cinstitele moaşte. ▲ O zi plină de semnificaţii Reprezentanţii Primăriei Iaşi s-au declarat mulţumiţi la finalul sărbătorilor de modul în care au decurs evenimentele în aceste zile, atât cele religioase, cât şi cele laice, organizate cu prilejul Sărbătorilor Iaşului şi cu prilejul împlinirii a 600 de ani de la atestarea documentară. „Liturghia din ziua Sfintei Parascheva a fost o slujbă extraordinară, încărcată de semnificaţii prin puterea celor doi sfinţi care au fost alături de noi. Iar cuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan a fost una pilduitoare, cu foarte multe mesaje legate de comuniune, de familie, de morala creştină sau de suflet. Şi vremea a ţinut cu noi, pentru că am avut o vreme splendidă, ceea ce a făcut din sărbători să fie pline de succes, şi sperăm să fie un succes până la final pentru toţi ieşenii, pentru toţi cei care au venit să se închine la moaştele Sfintei Parascheva şi la cele ale Sfântului Nifon“, ne-a declarat primarul Iaşului, Gheorghe Nichita, ieri, la finalul Sfintei Liturghii oficiate la Catedrala mitropoli-tană din Iaşi. (S.D.)