În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
„Pentru icoană s-a murit şi ea este, pentru noi, o identitate“
Manifestările dedicate Duminicii Ortodoxiei, organizate în perioada 14-19 martie de Biserica Icoanei din Bucureşti, împreună cu alte 12 parohii învecinate, în parteneriat cu Primăria Sectorului 2, s-au încheiat miercuri seară, printr-o masă rotundă care s-a desfăşurat sub titlul generic „Icoana, în impas?“.
La dezbatere, au participat Nicolae Onţanu, primarul Sectorului 2, Dan Puric, actor al Teatrului Naţional, Costion Nicolescu, de la Muzeul Ţăranului Român, pr. prof. Nicolae Necula, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian“ din Bucureşti, precum şi alţi teologi, profesori, pictori, oameni de cultură, studenţi şi credincioşi apropiaţi ai parohiilor care au organizat evenimentul. Din partea Patriarhiei a fost prezent pr. Florin Şerbănescu, consilier patriarhal al Sectorului Patrimoniul Naţional Bisericesc. În cuvântul de deschidere, părintele paroh Ioan Popescu a evocat, pe scurt, momentele importante ale festivităţilor desfăşurate pe parcursul celor şase zile. „Toate momentele de sărbătoare din această săptămână, dar mai ales procesiunea cu sfintele icoane, au ajuns la o amploare la care nu ne aşteptam, dar care ne-a încurajat şi ne-a confirmat că acest eveniment s-a aşezat bine la inima credincioşilor noştri şi sperăm să rămână o tradiţie pentru fiecare an de acum înainte“. Discuţiile s-au desfăşurat liber, fiecare dintre invitaţi intervenind atunci când a avut de subliniat ceva, moderatorii serii fiind părintele Nicolae Necula şi Costion Nicolescu. Domnul primar a oferit, din partea Sectorului 2 al Capitalei, diplome de onoare pentru toţi preoţii implicaţi în organizarea şi desfăşurarea evenimentelor. „Ortodoxia a însoţit dintotdeauna poporul român şi ne ajută să ne păstrăm valorile autentice, acum, când suntem ţară membră a Uniunii Europene. Vom fi o ţară puternică în cadrul UE, dacă ne vom păstra valorile credinţei ortodoxe“, a precizat primarul Nicolae Onţanu. În continuare, pr. profesor Nicolae Necula şi-a exprimat bucuria întâlnirii şi cooperării dintre autorităţile de stat, preoţi şi credincioşi pentru realizarea acestei manifestări, care arată puterea mărturisirii credinţei de către poporul român. „Când vedem icoana, ne recunoaştem locul şi obârşia“ Costion Nicolescu a arătat că prezenţa icoanei în lume este una dintre cele mai mari taine pe care ni le oferă Dumnezeu în Biserica Lui şi a evidenţiat, de asemenea, faptul că raportarea noastră la icoană şi la calitatea ei reclamă de fapt credinţa noastră: „În 843, când s-a hotărât sărbătoarea Duminicii Ortodoxiei, am putea spune că Biserica era una. Astăzi, icoana a devenit o emblemă a Bisericii Ortodoxe. Pentru icoană s-a murit şi ea este, pentru noi, o identitate. Icoana este identitatea noastră ontologică. Când vedem icoana, ne recunoaştem locul şi obârşia. Întâlnirea cu chipul icoanei produce, în mod normal, în fiecare dintre noi un fior. Există astăzi o inflaţie de icoane şi trebuie să evidenţiem raportul nostru cu icoana şi să nu postăm icoana în zona ideologicului, prin disputa de a o aşeza sau nu în şcoli. Prin raportarea noastră la icoane, ne arătăm credinţa“. Printele consilier Florin Şerbănescu a subliniat, din perspectiva preotului şi a istoricului, că la nivelul Ortodoxiei româneşti, a Ortodoxiei trăitoare şi lucrătoare, nu se poate vorbi de un impas al cinstirii sfintelor icoane: „Îmi exprim bucuria pentru participarea la această întâlnire, prin care se realizează, într-un mod firesc, o formă de manifestare a credinţei noastre. Sper să se deruleze de acum, în mod constant, în anii ce vor urma, căci astfel de evenimente aduc har şi bucurie poporului care iubeşte icoana“. „Învăţământul creştin este ca limba română“ Constanta discuţiilor a fost lămurirea parametrilor în care s-a născut acest subiect atât de dezbătut - religia şi icoanele în şcoli -, toţi invitaţii arătând că încercarea de a înlătura icoanele din şcoli şi disciplina religie din trunchiul comun este un abuz la identitatea noastră ca neam. „Cred că problema religiei în şcoli şi cea a cinstirii icoanelor nu se pot dezbate. Învăţământul creştin este ca limba română. Nu este nici obligatoriu, nici facultativ. El este. Aceste lucruri sunt, se trăiesc şi nimeni nu trebuie să le deranjeze, pentru că ele fac parte din identitatea noastră“, a subliniat Dan Puric. Mihaela Palade, profesor de Istoria Artei la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, Sabina Ispas, directoarul Institutului de Folclor „Constantin Brăiloiu“, Grigorie Popescu, pictor bisericesc al Patriarhiei Române, au adus în discuţie problema invaziei icoanelor de toate categoriile, care nu mai respectă nici o rânduială canonică cu privire la rolul lor liturgic, precum şi problema comercializării lor în orice condiţii. Bogdan Popescu, consilier patriarhal, a avut o scurtă intervenţie prin care a arătat că suntem datori „să conştientizăm momentul în care suntem şi că nu trebuie să avem o atitudine triumfalistă căci ne sunt atacate valori existenţiale necesare persoanei şi comunităţii“.