În seara zilei de marți, 17 martie, Facultatea de Drept din București a găzduit conferința intitulată „Doamne, învață-mă să fiu om!” Prelegerea a fost susținută de părintele dr. Răzvan Ionescu, prodecan al Centrului de Studii și Cercetări „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Paris. În același cadru a fost lansat și un volum dedicat dezvoltării umane într-o epocă dominată de progresul tehnologic. Dialogul dintre teologie, vocația spirituală a omului, știință și provocările contemporane a fost abordat de părintele Răzvan Ionescu pe parcursul conferinței desfășurate în Aula Magna a Facultății de Drept din Capitală. O atenție deosebită a fost acordată provocărilor pe care inteligența artificială le aduce în rândul societății. „Există un chip foarte personal și personalizat cu care fiecare dintre noi Îl trăiește pe Dumnezeu. Astăzi există tendințe globale ale oamenilor de a-L ocoli pe Dumnezeu și a se descurca singuri. Oferta tehnologică alimentează porniri și căutări în direcția auto-îndumnezeirii, lucru care poate suna fascinant, dar care nu provine din cultura creștină. Cred că, dacă ne dăm seama că deciziile noastre au un impact existențial, adică au repercusiuni asupra vieții întregi și asupra a ceea ce devenim în veșnicie, ajungem la concluzia că, fără a ne preda în mâinile lui Dumnezeu, autorul adevărat al proiectului care suntem noi, nu putem învăța să fim oameni”, a declarat părintele Răzvan Ionescu pentru TRINITAS TV.
Piatră de temelie pentru noua biserică de lemn din Smida, Munții Apuseni
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a vizitat comunitatea cătunului Smida din Munții Apuseni, comuna Beliș, județul Cluj. Cu acest prilej a pus piatra de temelie pentru noua biserică de lemn ce va fi construită în zonă.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a săvârşit slujba punerii pietrei de temelie pentru noua biserică de lemn, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, și a binecuvântat locul unde va fi construit lăcașul de cult, joi, 4 mai. Ierarhul a rostit, la final, un cuvânt de învățătură despre importanța și rolul unui lăcaș de rugăciune în fiecare comunitate. Pr. paroh Păunel Ioan Petran din Poiana Horea, de care aparține Smida, a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor implicați în materializarea proiectului de edificare a bisericii.
Alături de locuitorii din Smida, la slujbă au fost prezenți credincioși din împrejurimi și oficialități civile și militare.
Cătunul Smida este situat la altitudinea de 1.100 de metri, în inima Parcului Natural Apuseni, iar din punct de vedere administrativ-teritorial aparține de comuna Beliș, județul Cluj. Zona este arie protejată ce se află printre ultimele zone naturale de carst împădurit de mari dimensiuni din Europa. Smida aparține de filia Giurcuța de Sus a Parohiei Poiana Horea, Protopopiatul Huedin, fiind păstorită de pr. paroh Păunel Ioan Petran.



.jpg)
