Ultimul mare praznic al anului bisericesc, Adormirea Maicii Domnului, adună în fiecare an în sfintele lăcașuri numeroși credincioşi care îi aduc cinstirea cuvenită Maicii Domnului la mutarea sa din viața pământească la viața cerească. La Catedrala Patriarhală din București, slujba Privegherii, în cadrul căreia a fost cântat şi Prohodul Maicii Domnului, a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de soborul de slujitori ai lăcașului de închinare.
Piesa de teatru „Mironosițele” a fost interpretată la Caransebeș
La Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș a fost pusă în scenă, în Duminica a 3-a după Paști, o piesă de teatru dedicată femeilor purtătoare de miruri. Urmând o frumoasă tradiție, elevi și absolvenți ai Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș au oferit publicului o interpretare de excepție a momentelor care au urmat Învierii Domnului.
Prezent la eveniment, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a afirmat că „tinerii noștri ne-au apropiat de femeile purtătoare de miruri și de Apostolii care așteptau Învierea Mântuitorului, aceștia din urmă aflându-se într-o casă, închiși de frica iudeilor. Mironosițele, în schimb, au dat dovadă de mult curaj și, cu multă dragoste, râvnă și evlavie au alergat dis-de-dimineață, în ziua cea dintâi a săptămânii, la mormânt, ca să ungă cu miresme Trupul Domnului Iisus”.
Piesa a fost scrisă în perioada interbelică de dramaturgul Victor Ioan Popa. La finalul evenimentului a fost prezentată cartea „Jurnal din subterane”, scrisă de Dafina Bârcă, absolventă a Seminarului Teologic din Caransebeș.



.jpg)
