Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri Pocăința femeii păcătoase, exemplu de credință

Pocăința femeii păcătoase, exemplu de credință

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Știri

În tradiția și cultul ortodox, perioada dintre Duminica Floriilor și praznicul Învierii Domnului poartă denumirea simbolică de Săptămâna Sfintelor Pătimiri. În fapt, este vorba despre un interval de 6 zile, care se caracterizează printr‑un cult liturgic mai deosebit, particularizat îndeosebi prin slujba Deniilor, rânduială fixată pentru fiecare zi din această perioadă, precum și printr‑o mai intensă pregătire duhovnicească, concretizată prin asumarea unui post mai aspru, prin pocăință și prin smerenie.

Fiecare zi a acestei săptămâni speciale se remarcă prin tema duhovnicească pe care o aduce în prim-plan. În prima zi, luni, Pilda smochinului neroditor, blestemat de Mântuitorul să se usuce deoarece nu avea rod, ne pune înainte iubirea și dreptatea lui Dumnezeu, Care răsplă­teș­te celor ce fac rod însutit și pe­dep­sește pe cei ce nu au rodit. Marți, în a doua zi, Pilda celor zece fecioare deschide perspectiva creștină a datoriei asumării unei vieți trăite continuu în Hristos. În Joia Pătimirilor, Biserica a rânduit aducerea aminte de spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, precum și de Cina cea de Taină, momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos a instituit Taina Sfintei Euharistii. Vinerea Mare amintește de un moment trist din istoria mântuirii, în această zi făcându‑se pomenire de înfricoșătoarele și mântuitoarele Pătimiri ale Mântuitorului Hristos, precum și de mărturisirea tâlharului. Nu în cele din urmă, în Sfânta și Marea Sâmbătă se prăznuiește îngroparea lui Hristos cu trupul și pogorârea la iad.

O temă frumoasă, cu o simbolistică aparte, este prilejuită de Miercurea Pătimirilor, atunci când Biserica a rânduit să se facă pomenirea femeii celei păcătoase, care, potrivit celor relatate de evangheliști, a spălat cu lacrimi și a uns cu mir picioarele Mântuitorului Iisus Hristos înainte de Pătimirile Acestuia, dând, astfel, mărturie de pocăință și pildă de îndreptare. Tema pocăinței și a dorinței de vindecare, pe care a arătat-o femeia păcătoasă, constituie subiectul rândurilor următoare.

Femeia păcătoasă în relatările celor patru evangheliști

Momentul ungerii cu mir a Mântuitorului Iisus Hristos este amintit în toate cele patru Evanghelii ale Noului Testament. În Evanghelia după Matei, evenimentul este prezentat în cuprinsul capitolului 26, versetele 6‑12, unde se precizează că, în timp ce Mântuitorul Se afla în Betania, în casa lui Simon leprosul, și ședea la masă, „s‑a apropiat o femeie, având un alabastru de mir de mare preț, și l‑a turnat pe capul Lui” (Matei 26, 7). Evanghelistul menționează că ucenicii au reacționat la acest gest al femeii, imputându‑i că a făcut risipă prin fapta ei, însă Mântuitorul îi ia apărarea și le cere apostolilor să nu mai facă supărare femeii, pentru că pe săraci totdeauna îi vor avea cu ei, dar pe El nu‑L vor avea pururea (Matei 26, 10‑11). Totodată, El a adăugat că femeia, „turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut‑o spre îngroparea Mea” (Matei 26, 12).

Reținem din relatarea Evanghelistului Matei unele detalii importante. Astfel, evenimentul s‑a petrecut în Betania, în casa lui Simon leprosul. Sfântul Ioan Gură de Aur a observat că, prin precizarea localității, Betania, Matei a dorit să arate că „Mântuitorul vine de bunăvoie la pătimiri” (Sf. Ioan Gură de Aur, „Omilii la Matei, Omilia LXXX”, în PSB, vol. 23, 1994, p. 905).

Din punct de vedere istoric, evenimentul a avut loc cu puțin timp înainte de paștele iudaic. Acest aspect rezultă atât din clarificarea dată în versetul 2 al capitolului: „Ştiţi că peste două zile va fi Paştile şi Fiul Omului va fi dat să fie răstignit”, cât și din precizarea Mântuitorului, conform căreia fapta femeii a fost făcută spre îngroparea Lui (Matei 26, 12).

Același Ioan Hrisostom constată că, deși evenimentul ungerii cu mir a Mântuitorului este amintit de toți evangheliștii, totuși identitatea femeii despre care se face mențiune este diferită: „La cei dintâi trei evangheliști (Matei, Marcu și Luca), după părerea mea, este una și aceeași femeie, dar la Evanghelistul Ioan nu. La el este vorba de altă femeie minunată, sora lui Lazăr” (Ibidem, p. 905). Problema este preluată și de Sfântul Teofilact al Bulgariei, care a constatat că, de fapt, ar fi vorba de trei femei distincte, prima amintită de Matei și Marcu, a doua de Luca și a treia de Ioan (Sf. Teofilact al Bulgariei, „Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Matei”, Ed. Sofia, 2007, p. 386). Vom observa în cele ce urmează care sunt particularitățile Evangheliilor cu privire la acest subiect.

Important de amintit este faptul că pericopa evanghelică rânduită pentru a fi citită în Miercurea Pătimirilor face parte din Evanghelia după Matei, capitolul 26, versetele 6‑16. În consecință, pericopa evanghelică în cauză include și evenimentul detaliat de noi mai sus.

Aceleași repere spațio‑temporale pe care le întâlnim la Matei le aflăm și în Evanghelia după Marcu. În capitolul 14, versetele 3‑9, evanghelistul amintește atât de venirea femeii, care avea un alabastru cu mir de nard curat, de mare preţ, şi care, „spărgând vasul, a vărsat mirul pe capul lui Iisus” (Marcu 14, 3), cât și de discuțiile ulterioare pe care fapta respectivei femei le‑a prilejuit. Sfântul Teofilact al Bulgariei amintește că mirul de nard curat simbolizează „credința femeii, pentru că nardul este curat, neamestecat, cu mult preț cumpărat și de credință întocmit” (Sf. Teofilact al Bulgariei, „Tâlcuire la Sfânta Evanghelie de la Marcu”, Ed. Sofia, 2008, p. 170).

În Evanghelia după Luca, cadrul istoric ce prilejuiește ungerea cu mir a Mântuitorului este unul total diferit față de prezentarea primilor doi evangheliști. Astfel, din capitolul 7, versetele 36‑39, aflăm că, în timp ce Mântuitorul Se afla în casa unui fariseu și ședea la masă, o femeie păcătoasă „a adus un alabastru cu mir și, stând lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui și cu părul capului ei le ștergea. Și săruta picioarele Lui și le ungea cu mir” (Luca 7, 37‑38). Luca este singurul dintre cei patru evangheliști care o caracterizează pe femeie ca fiind păcătoasă, argument care l‑a determinat pe Sfântul Teofilact al Bulgariei să afirme că, într‑adevăr, în Evanghelii ar fi vorba de trei femei distincte care ar fi uns cu mir pe Mântuitorul (Sf. Teofilact, „Tâlcuire la Sfânta Evanghelie de la Marcu”, p. 170).

Din relatarea Evanghelistului Luca aflăm, de asemenea, că fariseul care‑L găzduise pe Mântuitorul se numea Simon (Luca 7, 40). Identitatea acestuia a fost clarificată de unii exegeți care au făcut trimitere la Simon leprosul, personajul amintit de Matei și Marcu (Pr. Ioan Mircea, „Dicționar al Noului Testament”, 1995, p. 479). Sfântul Teofilact, însă, refuză o similaritate între aceste două personaje, motivând că Simon fariseul, pe lângă faptul că nu era lepros, este prezentat de Luca într‑o lumină negativă, ca fiind cârtitor și osândind pe Mântuitorul și pe femeia cea păcătoasă (Sf. Teofilact al Bulgariei, „Tâlcuire la Sfânta Evanghelie de la Luca”, pp. 97‑98). Din contextul temporal care prilejuiește evenimentul relatat de Luca se poate constata că acesta s‑a petrecut la începutul activității Mântuitorului, cât încă trăia Sfântul Ioan Botezătorul (Luca 7, 33) și nicidecum în apropierea Pătimirilor lui Iisus, așa cum amintesc evangheliștii Matei și Marcu.

În cea de‑a patra Evanghelie, Sfântul Ioan amintește de întâmplarea cu femeia care a uns cu mir picioarele Mântuitorului în debutul capitolului 12, versetele 1‑8. Relatarea lui Ioan seamănă mult cu cele prezentate de evangheliștii Matei și Marcu. Se particula­ri­zează, însă, printr‑o serie de informații noi. Astfel, potrivit Evanghelistului Ioan, femeia care ar fi uns picioarele lui Iisus era Maria, sora lui Lazăr (Ioan 12, 3). În acest sens, Chiril al Alexandriei afirmă că cele două surori ale lui Lazăr, Marta și Maria, arată fapta cea desăvârșită a iubirii de Hristos: „Marta reprezintă virtutea făptuitoare, iar Maria, contem­plația duhovnicească, care ur­mează după făptuire […] Prin Maria, înțeleg învățătura evan­ghelică, care unge cu mir picioarele Domnului, adică umple de bună mireasmă a Evangheliei toată lumea de pe pământ […] ea este Biserica dintre neamuri, care aduce lui Hristos jertfe duhovnicești și credința binemirositoare și soarbe din sfântul Lui trup și sânge binecuvântarea, prin împărtășirea de El. Ea Îi aduce vasul cu mir, care este măsura desăvârșită a credinței” (Sf. Chiril al Alexandriei, „Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan”, în PSB, vol. 41, 2000, pp. 530‑531).

Conform Evanghelistului Ioan, cel care ar fi reacționat la gestul Mariei ar fi fost Iuda Iscarioteanul, ucenicul care L‑a vândut pe Iisus (Ioan 12, 4). De asemenea, Ioan fixează istoric evenimentul prezentat, amintind că acesta s‑a petrecut cu „șase zile înainte de Paști” (Ioan 12, 1), în Betania, în casa lui Lazăr, pe care El l‑a înviat din morți (Ioan 12, 1-2). În acest sens, exegeții Evangheliei după Ioan vin cu unele precizări. Sfântul Teofilact al Bulgariei amintește că Simon leprosul, gazda la care ar fi luat masa Iisus și de care amintesc Matei și Marcu, nu era altcineva decât tatăl lui Lazăr, „pe care, de lepră curățindu‑l Domnul, acum Îl ospăta pe Dânsul” (Sf. Teofilact al Bulgariei, „Comentariu la Evanghelia de la Matei”, p. 386). În ceea ce privește prezența lui Lazăr la masă, Sfântul Ioan Gură de Aur consideră acest aspect drept dovada cea mai clară a faptului că Lazăr chiar fusese înviat de Iisus (Sf. Ioan Gură de Aur, „Comentariu la Evanghelia de la Ioan”, Oradea, 2005, p. 301). În consecință, cu șase zile înainte de Paștile iudaic, Mântuitorul lua masa cu persoane apropiate, pe care le iubea și care Îl iubeau. Dintre toate aceste persoane, Maria, sora lui Lazăr, se face remarcată prin cinstea pe care I‑a adus‑o lui Hristos, ungându‑L cu mir și ștergându‑I picioarele cu părul capului. Sfântul Teofilact al Bulgariei observă că „Maria I‑a adus cinste doar lui Hristos, fiindcă Îl vedea pe El ca pe un Dumnezeu” (Sf. Teofilact al Bulgariei, „Comentariu la Evanghelia de la Ioan”, 1998, p. 301).

În concluzie, constatăm că, deși episodul referitor la ungerea Mântuitorului Iisus Hristos cu mir este prezentat în mod distinct de către cei patru evangheliști, mesajul pe care îl evidențiază evenimentul în cauză este cel al dorinței de pocăință și de îndreptare. Astfel, Sfântul Ioan Gură de Aur amintește că nu întâm­plător femeia vine în casa lui Simon leprosul și, de asemenea, nu accidental evangheliștii pomenesc de boala lui Simon. Ei au arătat curajul femeii de a se apropia de Iisus și puternica ei credință că, din moment ce Simon a fost vindecat de lepră, atunci „Iisus va șterge ușor și necurăția sufletului ei” (Sf. Ioan Gură de Aur, „Omilia LXXX”, p. 905). Ea nu s‑a apropiat de Mântuitorul ca de un simplu om, pentru că unui om simplu nu i‑ar fi șters picioarele cu părul capului ei. Ci femeia s‑a apropiat de cineva mai mare decât un om. „De aceea, mădularul care era mai prețios din trupul ei, capul, pe acela l‑a pus la picioarele lui Hristos” (Ibidem, p. 906). Evlavia femeii, credința neîndoielnică și râvna ei pentru îndreptare sunt atât de evidente, încât Însuși Mântuitorul Hristos i‑a luat apărarea în fața apostolilor Săi.

Praznicul Învierii Domnului Iisus Hristos, care se apropie și pe care îl așteptăm cu bucurie în inimi, reprezintă un bun prilej de întâlnire cu Hristos euharistic. De aceea, îndemnăm pe cititori ca, urmând exemplul de pocăință și de smerenie al femeii care L‑a uns cu mir pe Mântuitorul, să se pregătească și să se împărtă­șească din Hristos cel Înviat, garanție a învierii tuturor.