Pocăinţa, leac şi lumină a învierii sufletului

Pentru omul care păşeşte pe calea pocăinţei şi se întreabă la începutul acestei lucrări de străpungere a inimii cum anume trebuie să înceapă să-şi plângă păcatele, Biserica îi aşază ca dreptar, chiar din prima zi a postului, una dintre cele mai profunde rugăciuni ale Ortodoxiei: Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

Cântările acestui canon actualizează chipuri de pocăinţă din Vechiul Testament ce îi apar credinciosului care participă la slujbă ca ilustrări ale propriilor sale patimi sau stări interioare. "Pe toţi cei din Legea Veche i-am adus ţie, suflete, spre pildă; urmează faptelor iubite de Dumnezeu ale drepţilor şi fugi de păcatele celor ticăloşi", spune una din cântările canonului. Frumuseţea acestei slujbe şi mai ales pedagogia duhovnicească pe care o transmite adună an de an în biserici, încă din prima zi a Postului Mare, foarte mulţi credincioşi, care vor să-şi curăţească sufletul de păcate şi să pornească pe drumul propriei învieri din moartea păcatului.

La Catedrala patriarhală din Bucureşti, Canonul cel Mare a fost citit în prima zi a Postului Mare de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, cu toţii îmbrăcaţi în veşminte de culoare închisă, ca semn al pocăinţei. Preafericirea Sa a vorbit credincioşilor despre viaţa Sfântului Andrei Criteanul şi a explicat înţelesul şi folosul Canonului cel Mare. "Acest bogat şi frumos canon este deodată meditaţie biblică şi rugăciune de pocăinţă. Canonul Sfântului Andrei Criteanul este un dialog al omului păcătos cu propria sa conştiinţă, luminată de citirea Sfintei Scripturi. Sufletul care se pocăieşte plânge că nu a urmat pilda luminoasă a drepţilor virtuoşi, ci robia patimilor arătate în mulţi păcătoşi, dintre care unii nu s-au pocăit, iar alţii s-au mântuit tocmai fiindcă s-au pocăit. Cu inima plină de smerenia vameşului, cu strigătul de iertare al fiului risipitor şi cu gândul la înfricoşătoarea judecată, despre care vorbesc evangheliile primelor trei duminici ale Triodului, autorul Canonului cel Mare ne arată deodată durerea şi puterea pocăinţei, leac şi lumină a învierii sufletului din moartea păcatului", a spus Patriarhul Bisericii noastre.

Preafericirea Sa a mai arătat că păcatul este alipirea sufletului de cele pământeşti, iar prin el se pierde frumuseţea nevinovăţiei din Rai, se pustieşte sufletul, se schimbă demnitatea omului în ruşine, iar apropierea de Dumnezeu se preface în înstrăinare de El. "Păcatul pe care îl descrie Canonul cel Mare nu este al unui singur om, ci al firii omeneşti căzute, începând cu Adam şi Eva. De aceea, Canonul cel Mare îmbină pocăinţa cu meditaţia privind căderile în păcat sau biruinţa asupra păcatului, aşa cum se văd acestea în Sfânta Scriptură. Canonul cel Mare se cântă în Biserică în timpul perioadei de pocăinţă a Postului Mare al Sfintelor Paşti, tocmai pentru a se arăta că toţi oamenii au nevoie de pocăinţă şi de iertare a păcatelor pentru a ajunge la mântuire. Marii păcătoşi care s-au pocăit şi s-au ridicat din păcat şi patimi devin nu numai dascăli ai pocăinţei pentru întreaga Biserică, ci şi rugători pentru cei care se luptă cu păcatul sau se curăţă de el prin pocăinţă", a spus Patriarhul românilor.

Gândurile credincioşilor la început de post

Adina Minulescu, 43 de ani: "Dacă nu vin în prima zi din post la biserică, la slujba Canonului, mă simt de parcă aş fi ratat începutul postului sau începutul pregătirii duhovniceşti. Anul trecut a trebuit să merg la serviciu şi nu am putut veni şi parcă nu a mai fost postul întreg."

Maxim Lăcătuşu, 36 de ani: "Îmi place să particip la slujba Canonului cel Mare pentru că mă ajută să-mi găsesc pocăinţa. În mod normal, în angoasa aceasta cotidiană, nu reuşesc să mă pocăiesc prin puterile mele proprii, dar cântările acestei slujbe mă impresionează de fiecare dată, mă ajută să-mi conştientizez mai bine păcatele, să găsesc puterea de a mă căi pentru ele."

Alexandru Gherman, 27 de ani: "Nimic nu mă sensibilizează mai mult decât această slujbă a Canonului Sfântului Andrei Criteanul. Sunt alte slujbe cu texte pe care nu le înţeleg, dar conţinutul cântărilor din seara aceasta parcă e croit pe sufletul meu. Parcă fiecare cuvânt se pune pe fiecare rană a sufletului meu. Ce-i drept, doare… dar mai încolo sper că se vor vindeca."