Poetul cu sânge de oltean şi suflet de psalmist

Alexandru Macedonski este, alături de Mihai Eminescu, una dintre cele mai reprezentative figuri ale literaturii române din secolul al XIX-lea. Poet, prozator, dramaturg şi estetician, Macedonski este "prima mare conştiinţă modernă românească" (Florea Firan). A rămas în istoria noastră literară prin ciclul "Nopţilor" şi al "Rondelurilor", dar şi prin Psalmii moderni prin care îl anticipează pe Arghezi.

"Macedonski, în partea fundamentală a operei sale, este un mare poet, de o excepţională vocaţie şi capacitate de transfigurare a existenţei, în sens extatic, ideal, himeric, pe un substrat de o rară frenezie vitală" (A. Marino). Consemnat de istorie mai ales prin forţa inovatoare şi prin remarcabilele sale poezii, Macedonski este amintit şi prin nefericita epigramă adresată lui Eminescu, eveniment ce i-a adus multă suferinţă.

Fondator al revistei "Liga ortodoxă"

S-a născut la 14 februarie 1854, în Bucureşti, şi s-a stins din viaţă la 24 noiembrie 1920, fiind înmormântat la cimitirul Bellu. O mare parte a copilăriei şi-a petrecut-o în comuna Adâncata-Pometeşti (jud. Dolj), pe Valea Amaradiei, loc amintit în poezia "Mângâietoarea dezmoştenire". "Conacul, cu obloane colorate, aşezat pe muchie, priveşte "văile misterioase" şi piscurile împădurite" (G. Călinescu). A stat în casa bunicului său din Craiova, în mahalaua Sf. Ioan Sebastian, unde astăzi se găseşte grădina botanică. Fântâna "Jianu" este amintită în poemul "Copilărie", pentru ca alte locuri doljene să fie rememorate în diferite creaţii: "Valea Amaradiei", "Şimnicul", "Balta Craioviţei", "Valea Vlăicii" sau "Fântâna cu ţeapă".

Şi-a început studiile în familia sa boierească, apoi la Gimnaziul din Craiova. A absolvit, în 1869, Şcoala primară de băieţi nr. 1, din curtea Bisericii Obedeanu, şi un pension de limbă franceză. După ce tatăl său moare, mama, originară dintr-o familie de boieri din Vâlcea, l-a trimis la studii în străinătate, în Austria, Italia şi Elveţia. Legăturile cu Oltenia continuă mai mult sau mai puţin fericit: din cauza faptului că publica articole politice în revista "Oltul", este arestat la Craiova şi încarcerat pentru trei luni la Văcăreşti. A colaborat la majoritatea revistelor apărute în ţară, printre care se numără şi "Revista şcoalei" din Craiova, în anul 1891.

Se opune demiterii de către rege a Mitropolitului Ghenadie Petrescu, în 1896, şi începe să scoată, alături de Eugen Vaian, revista "Liga ortodoxă". Aici se vor forma doi dintre cei mai importanţi oameni de cultură români, Gala Galaction şi Tudor Arghezi.

Urmaş al mitropolitului Dosoftei şi precursor al lui Arghezi

Din creaţia macedonskiană face parte şi poezia religioasă, reprezentată mai ales de Psalmii moderni. Astfel, Macedonski este un demn urmaş al mitropolitului Dosoftei, contribuind la introducerea imnului davidic în poezia lirică de la noi. Se poate realiza şi o paralelă între psalmii săi şi cei pe care îi va scrie Arghezi, mai ales că acesta a făcut parte din cenaclul lui Macedonski şi a debutat la revista "Literatorul", înfiinţată şi condusă de marele poet simbolist.

Incluşi în volumul "Excelsior" (1895), Psalmii moderni ai lui Macedonski sunt în număr de unsprezece: "Oh! Doamne", "Ţărână", "Iertare", "Duşmanii", "Zburam", "Şi-au zis…", "Cât am trudit…", "Eram", "N-am în ceruri", "Doamne, toate…", "M-am uitat". Deşi nu sunt alcătuiţi după modelul clasic al psalmilor (au trei catrene cu versuri scurte), din psalmii macedonskieni se degajă sentimentele de evlavie şi credinţă creştină.

"Doamne, toate sunt prin tine…"

Primul psalm, "Oh! Doamne", are în centru trăirea dramatică a sentimentului de îndepărtare de Dumnezeu: "Oh! Doamne, rău m-ai urgisit,/ În soarta mea m-am împietrit/ Rămân ca marmura de rece…"

În "Ţărâna" este parafrazat un verset din Ecleziast. Psalmul se apropie, ca temă centrală (fortuna labilis), de poemul eminescian "Memento mori": "Ţărână - suntem toţi ţărână,/ E de prisos orice trufie…/ Ce-a fost, în veci are să fie…/ Din noi nimic n-o să rămână."

"Iertare" este structurat pornind de la sentimentele smereniei şi al recunoaşterii propriilor greşeli: "Iertare! sunt ca orice om./ Sunt ticălosul peste care/ Dacă se lasă o-ntristare/ De toţi se crede prigonit,/ Dar, Doamne, nu m-ai părăsit…". "Duşmanii" porneşte de la ideea nedreptăţilor suferite din partea celor din jur: "Duşmanii mei se înmulţesc/ Şi nedreptatea mă-nfăşoară…/ Abia mai pot să mai trăiesc". Psalmul "Zburam" pune faţă în faţă liniştea vieţii de înger a copilăriei cu necazurile suferite de-a lungul anilor. Poetul cere ajutorul divin pentru a scăpa din cursele păcatelor: "Oh! Dumnezeule preasfânt,/ Auzi-mi glasul pocăinţei,/ Redă-mi puterea biruinţei,/ Refă-mă omul care-am fost/ Sau dă-mi obştescul adăpost…/ Zburam pe aripi strălucite.". "Şi-au zis…" este creat în jurul episodului patimilor Domnului: "Fraţi, rude, toţi mă duşmăniră,/ Pe cât plângeam, pe-atât rânjiră,/ O ţară-ntreagă s-a-ntrecut/ Să-mi dea venin - şi l-am băut./ Dar, Doamne, nu te biruiră.". Psalmul "Cât am trudit…" prezintă nedreptăţile pe care poetul a trebuit să le suporte de-a lungul timpului: "Zadarnic! - sunt un osândit,/ În lume nu este răsplată/ Cât am trudit, cât am muncit."

În "Eram" este prezentat sentimentul de înălţare oferit de poezie: "Eram puternic împărat/ Prin sufletească poezie,/ Prin tinereţe, prin mândrie,/ Prin chip de înger întrupat."

"N-am în ceruri" este structurat pe motivul deznădejdii, fără însă ca poetul să renunţe la viaţă: "N-am în ceruri nicio stea…/ Soarta mea e soartă rea,/ Am pierdut orice credinţă/ Înecată-n suferinţă,/ Am pierdut orice putere/ Nimicită de durere;/ Însă viaţa nu-mi blestem/ Şi nici moartea nu mi-o chem".

În "Doamne, toate…" poetul înţelege că toate cele din lume sunt prin voia lui Dumnezeu: "Eşti puterea înţeleaptă/ Şi justiţia cea dreaptă;/ Fă oricând ce vrei din mine./ Doamne, toate sunt prin tine…"

Psalmul "M-am uitat" are în centru tema nefericirii şi a zădărniciei pe care o oferă lucrurile trecătoare: "Bogăţie, sărăcie,/ E orice zădărnicie./ Sănătate, tinereţe,/ Minte, suflet, frumuseţe,/ Tot ce-a fost, ce-are să fie,/ E orice zădărnicie./ Fiţi, trăiţi, dar nu doriţi…/ M-am uitat la fericiţi."

Prin tematică lor diversă, psalmii lui Macedonski ne descoperă o altă imagine a poetului, criticat şi apreciat în aceeaşi măsură, şi-l apropie de Arghezi, cel ce a desăvârşit la noi această modalitate de exprimare a trăirilor prin poezie.

"…tot aşa de mare ca şi Eminescu"

Redescoperirea şi aprecierea critică a lui Macedonski s-au produs destul de târziu, mai ales prin capitolul pe care G. Călinescu i-l dedică în Istoria literaturii române de la origini până în prezent: "Fără îndoială că Macedonski este un poet inegal. Luat în toată dimensiunea, el nu suportă comparaţia cu Eminescu, poet profund şi mai ales poet naţional. Dar pesimismului eminescian, nimeni ca el nu i-a adus o replică mai trăită de încredere în absolut. Câte strofe din opera lui Macedonski rezistă sunt ale unui poet mare, tot aşa de mare ca şi Eminescu, în punctul cel mai înalt atins".