Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Pomenire pentru părintele Dumitru Stăniloae
Părintele profesor dr. Dumitru Stăniloae a fost pomenit ieri, 5 octombrie, de profesori și studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București. Slujba Parastasului a fost săvârșită la Biserica „Sfânta Ecaterina”, paraclis universitar, după Sfânta Liturghie.
Cu ocazia împlinirii a 23 de ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui profesor dr. Dumitru Stăniloae, profesori și studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București și-au adus aminte de ilustrul teolog român și i-au cinstit memoria. Ieri, după Sfânta Liturghie, la Biserica „Sfânta Ecaterina”, paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din București, a fost săvârșită slujba Parastasului pentru părintele profesor de către un sobor de slujitori format din: pr. prof. dr. Ștefan Buchiu, decanul facultății; pr. prof. dr. Ioan Moldoveanu, director de departament la această facultate; și părintele asist. dr. Georgian Păunoiu, parohul Bisericii „Sfânta Ecaterina” și părintele spiritual al studenților teologi. La slujbă au participat studenți teologi, profesori de teologie și alte persoane care au dorit să cinstească memoria teologului român. Cântările slujbei de pomenire au fost date de un cor al studenților.
După slujbă, părintele decan Ștefan Buchiu a rostit un cuvânt de învățătură în care a spus că părintele Dumitru Stăniloae este gânditorul care are cea mai puternică influență asupra profesorilor și studenților teologi din România.
„Părintele Dumitru Stăniloae este considerat cel mai mare teolog ortodox al secolului 20. A simțit chemarea de a sluji lui Dumnezeu, a vrut să fie preot, dar a fost și un ilustru profesor de teologie, dedicat slujirii sale, care a ajuns pildă multor generații de profesori și teologi români. El s-a născut în localitatea Vlădeni, județul Brașov, în 1903. A făcut studii universitare la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cernăuți, dar a studiat și în străinătate, întâi în Grecia, unde a cunoscut în mod special opera și personalitatea Sfântului Grigorie Palama. A studiat și în universități din Occident și a cunoscut cultura și filozofia timpului său, și vedem că acest lucru este necesar și astăzi unui teolog. Lucrul acesta l-au făcut la vremea lor și Sfinții Părinți cunoscători ai filozofiei grecești profane, și vedem că, pentru noi, între teologie și cultură nu poate să fie o distanță mare sau un antagonism”, a spus părintele decan Ștefan Buchiu.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, printele Dumitru Stăniloae a desfășurat o bogată activitate academică, mai ales în calitatea de îndrumător de doctorat la disciplina teologie dogmatică.
„Noi, cei care predăm și studiem în facultatea bucureșteană, îi suntem foarte îndatorați și suntem legați de memoria dânsului. I s-a dedicat o sală importantă din clădirea facultății, iar şcoala doctorală a facultății noastre îi poartă numele. A predat aici și le-a ispirat studenților dragoste nu numai pentru teologie dogmatică, ci și pentru Sfinții Părinți pe care i-a citit în original și i-a tradus. Părintele Stăniloae ne-a lăsat o mare comoară: cele 12 volume ale Filocaliei traduse din limba greacă. La această lucrare a avut un aport personal special, pentru că volumele Filocaliei nu sunt numai traduse, ci sunt comentate de părintele de o așa manieră încât vă ajută să înțelegeți duhul Părinților și teologia lor”, a explicat părintele Ștefan Buchiu. Mormântul părintelui Dumitru Stăniloae se află la cimitirul Mănăstirii Cernica de lângă București.