Pomenire sub ramuri umbroase a poetului Mihai Eminescu

În ziua de 15 iunie s-au împlinit 135 de ani de la trecerea în veșnicie a poetului Mihai Eminescu. În această zi de aducere aminte, la mormântul său din Cimitirul „Șerban Vodă”- Bellu a fost săvârșită slujba Parastasului de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de clerici.

Sub ramuri de tei seculari, ale căror flori s-au așternut rânduri-rânduri peste mormântul poetului-nepereche, nume­roși admiratori ai lui Mihai Eminescu și ai operei sale s-au adunat pentru a-l omagia la împlinirea a 135 de ani de la trecerea sa la Domnul. Ca în fiecare an, Biserica a arătat cinstire celui care a cinstit-o și a iubit-o, prin săvârșirea slujbei tradiționale de pomenire.

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, înconjurat de un sobor de clerici din care au făcut parte părintele consilier eparhial Alexandru Negoiță, părintele Gheorghe Dilirici, coordonatorul preoților slujitori în cimitirele de stat din București, precum și alți preoți și diaconi, a oficiat slujba Parastasului, rostind la finalul acesteia un cuvânt de evocare în care a amintit faptul că Mihai Eminescu s-a săvârșit din această viață suferind în singurătate.

„La fiecare zi de pomenire a poetului-nepereche ne gândim la lumina pe care a dăruit-o în timpul vieții, dar și lumina pe care o găsesc astăzi admiratorii lui în scrierile sale, în poezii, în paginile de cronică și în toate comentariile care s-au scris întru pomenirea lui. În acest an în care Biserica Ortodoxă Română privește cu mai multă atenție către cei aflați în suferință, ne aducem aminte de faptul că Eminescu a trecut din această viață într-o perioadă de singurătate și de boală. Mărturisea acest lucru celor foarte apropiați, inclusiv unui prieten care lucra la gazeta «Timpul», căruia îi împărtășea multele clipe de durere prin care a trecut în ultima parte a vieții. Dincolo de diagnosticul pe care unii îl consideră nedrept și pripit, suferința lui în ultima parte a vieții a fost evidentă. În opera lui găsim de foarte multe ori cuvântul «durere». (...) Dacă Biserica îl cinstește pe Eminescu cel puțin la jumătatea lunii ianuarie, respectiv la jumătatea lunii iunie, acesta este un semn de recunoștință pentru că și el a cinstit Biserica, pe care a numit-o «mama spirituală a poporului român». Biserica îi cinstește pe eroii credinței, pe eroii neamului, dar iată că Biserica îi cinstește la 15 iunie, prin Eminescu, pe toți cei care au iubit Biserica, pe toți cei care, prin cuvintele lor scrise, rostite, trăite, au arătat dragostea lor față de Dumnezeu, față de Biserică și față de semeni. Pomenirea lui Eminescu, ca și momentul de cinstire a lui la ziua nașterii constituie prilejuri care îi adună pe români la mormântul lui, în instituții care îi poartă numele, în școli, în țară și străinătate. Sărbătorile lui Eminescu ne arată că românii iubesc comuniunea acum și altădată și că în jurul acestui poet-nepereche românii se simt întotdeauna acasă”, a spus Preasfinția Sa.