După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Pomenirea bănățenilor deportați, la Casa de Cultură din Oravița
La Casa de Cultură „George Motoia Craiu” din Oravița, județul Caraș-Severin, s-a desfășurat de curând evenimentul „Deportarea bănățenilor în Bărăgan, la 70 de ani de la începutul ei”, organizat de Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, filiala Caraș-Severin, și Forumul Democratic al Germanilor din Caraş-Severin, la care au participat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, preşedintele AFDPR, filala Caraș-Severin, Cornelia Fetea, preşedintele FDGR, Erwin Josef Ţigla, autorități centrale și locale, oameni de cultură și oameni care au trăit ei înșiși sau familiile lor tragedia deportării.
În cadrul evenimentului, doamna Cornelia Fetea, președintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, filiala Caraș-Severin, a primit, din partea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, Crucea „Episcop Elie Miron Cristea” categoria a II-a pentru mireni, ca recunoștință pentru exemplul de credință statornică, pentru străduința de a ține vie memoria tristului eveniment, de a transmite generației tinere amintirea lui, pentru ca asemenea evenimente să nu se mai petreacă, și dorința nestinsă de a-i comemora pe cei plecați la Domnul în timpul deportării. Tot cu acest prilej, Primăria Oravița a oferit doamnei Fetea titlul de cetățean de onoare al orașului.
De asemenea, cei adormiți în Domnul în timpul deportării în Bărăgan au fost pomeniți prin Parastasul săvârșit de un sobor de preoți, urmată de o depunere de jerbe de flori la troița din curtea Bisericii „Sfântul Ilie” din Oravița.



.jpg)
