Pomenirea Patriarhilor Iustin și Teoctist la Catedrala Patriarhală

Patriarhii Iustin Moisescu şi Teoctist Arăpaşu au fost pomeniţi sâmbătă, 29 iulie, la Catedrala Patriarhală, la împlinirea a 31 de ani (31 iulie 1986), respectiv a 10 ani (30 iulie 2007) de la mutarea lor la cele veşnice. Slujba Parastasului a fost săvârșită, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal.

După săvârşirea Sfintei Liturghii la Catedrala Patriarhală, membri ai familiilor Patriarhilor Iustin Moisescu şi Teoctist Arăpașu, preoţi consilieri patriarhali şi eparhiali, colaboratori şi apropiaţi ai celor doi fericiţi întru adormire Întâi­stătători ai Bisericii Ortodoxe Române au participat la slujba de pomenire săvârşită de PS Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal.

La finalul slujbei Parastasului, Preasfinţitul Părinte Episcop Varlaam Ploieşteanul a explicat că pomenirea din acest an a celor doi fericiţi întru adormire ­patriarhi ai Bisericii noastre a avut o semnificaţie aparte, datorită comemorărilor pe care Patriarhia Română le face în acest an dedicat apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului. Cei doi patriarhi, a spus Preasfinţia Sa, au fost printre fruntaşii rezistenţei anticomuniste tăcute şi puternice, slujind Biserica Ortodoxă Română în vremuri extrem de grele. În continuare, ierarhul a prezentat aspecte mai importante din biografia Patriarhului Iustin Moisescu. Născut la începutul lunii martie a anului 1910, în Cândeştii Argeşului, a fost fiul unui învăţător ce avea să moară mai apoi ca erou în Primul Război Mondial. A studiat vreme îndelungată în afara graniţelor ţării, în Grecia şi Franţa, după care a fost profesor al Catedrei de studiul Noului Testament la facultăţile de teologie din Varşovia, Cernăuţi-Suceava şi Bucureşti. În 1956 a fost chemat pe scaunul de Mitropolit al Ardealului, unde a păstorit un singur an, apoi, din ianuarie 1957, a fost chemat de Sfântul Sinod la cârma Bisericii din Moldova. În 1977 devine Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. De personalitatea sa este legată şi o amplă activitate administrativă, cărturărească şi editorială. De asemenea, s-a remarcat ca o voce autoritară, mai ales în pregătirea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe de pretutindeni.

Patriarhul Teoctist Arăpașu, al 10-lea din cei 11 copii ai creştinilor gospodari Dumitru şi Marghioala Arăpaşu, a intrat în monahism la Schitul Sihăstria Voronei în anul 1928. Apoi, a intrat în Mănăstirea Neamț, unde a făcut şi studii seminariale, pe care le-a finalizat la Seminarul monahal de la Mănăstirea Cernica.

A absolvit Facultatea de Teologie din Bucureşti, iar din 1946 a studiat la Facultatea de Litere şi Filosofie din Iaşi. În 1950 a primit ascultarea de Episcop-vicar patriarhal, slujire care a durat 12 ani, îndeplinind multă vreme şi numeroase alte sarcini administrative şi bisericeşti, printre care cele de rector al Institutului Teologic din Bucureşti şi secretar al Sfântului Sinod. A fost apoi ales Episcop al Aradului din 1962, unde a păstorit până în 1973, când a fost chemat să slujească Biserica din Oltenia, ca mitropolit, iar de aici, după instalarea Patriarhului Iustin Moisescu în fruntea Bisericii, a fost ales Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, păstorind aici din 1977. Ca patriarh, a reînfiinţat eparhiile dispărute în perioada comunistă şi a dat naştere altora noi, pentru românii plecaţi în străinătate; a publicat 17 volume de predici, cuvântări și mesaje, dar a scris şi alte volume, precum o monografie dedicată Mitropolitului Iacob Putneanul.

„Cei doi patriarhi au lucrat pentru strângerea relaţiilor dintre toate Bisericile şi confesiunile creştine din România, cu scopul de a crea un front comun împotriva regimului care presa în egală măsură toate cultele şi toate religiile din ţara noastră. În timpul amândurora, în pofida persecuţiilor, s-au construit, s-au consolidat, s-au pictat numeroase biserici, s-au zidit case parohiale, clădiri moderne pentru instituţiile de învăţământ şi aşa mai departe. Toate aceste lucrări pe care le-au împlinit cei doi patriarhi pe care îi pomenim astăzi, Iustin Moisescu şi Teoctist Arăpaşu, arată faptul că aceşti oameni au fost aleşi şi inspiraţi de Dumnezeu în conducerea şi păstorirea Bisericii noastre în vremuri atât de grele şi au fost ajutaţi ca, în ciuda tuturor greu­tăților, să realizeze atât de multe pentru cultivarea şi întărirea credinței noastre ortodoxe ­dreptmăritoare şi pentru păstrarea unităţii, spiritualităţii şi tradiţiilor neamului nostru. Amândoi au avut de înfruntat opoziţia ultimilor ani ai regimului comunist şi amândoi au rezistat presiunilor extraordinare venite de la cel mai înalt nivel politic de a fi mutate Catedrala Patriarhală, Reşedinţa Patriarhală, instituţiile patriarhale: cancelaria, editura, tipografia, atelierele bisericeşti de la Schitul Maicilor şi chiar Institutul Teologic de Grad Universitar la Popeşti-Leordeni, departe de centrul oraşului. Însă au luptat cum au ştiut mai bine şi faptul că astăzi slujim în această biserică şi ne bucurăm de acest ansamblu reînnoit al Patriarhiei Române de pe acest Deal al Bucuriei se datorează în foarte mare parte luptei, rezistenţei şi atitudinii jertfelnice a celor doi mari patriarhi”, a subliniat PS Părinte Varlaam Ploieşteanul.

La finalul cuvântului de învăţătură, soborul de slujitori a mers la mormintele celor doi patriarhi, aflate în pronaosul Catedralei Patriarhale, unde s-au rugat pentru veşnica lor pomenire.