Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Pomenirea Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv la Catedrala Mitropolitană din Iași
Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, a fost prăznuit joi, 26 ianuarie, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi în mod deosebit. Sfântul este ocrotitor al lăcașului de cult împreună cu Sfânta Parascheva și Sfântul Gheorghe, în catedrală aflându-se spre închinare și sfintele sale moaşte.
Sărbătoarea sfântului a început miercuri seara cu slujba Privegherii săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
A doua zi, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul. Înaintea slujbei, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a citit rugăciunea cea mare de dezlegare.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, care în prima parte a tâlcuit înțelesurile duhovnicești ale pasajului evanghelic rânduit a fi citit în această zi.
Apoi a vorbit despre Sfântul Iosif cel Milostiv, care a rămas în conștiința Moldovei prin bunătatea pe care a avut-o față de cei săraci, față de studenți, față de elevi, față de cei bolnavi, prin lărgirea inimii față de aceștia, ajutându-i nu doar cu un cuvânt bun, ci și cu un ban și cu ce au avut nevoie. De asemenea, a arătat că sfântul nu a fost doar milostiv, ci a fost și un om ferm, un om harnic, un om iubitor de slujbă și de Biserică. Un om care și-a pus sufletul nu doar pentru cei pe care i-a păstorit, ci și pentru cei pe care Moldova avea să îi zămislească generații după generații, iar Catedrala Mitropolitană din Iași este unul din roadele acestei slujiri. O lucrare finalizată cu greu, dar care a reușit să împlinească de atunci nevoile unui popor binecredincios.
„Având acest gând împlinit, și-a împlinit apoi lucrarea în sufletele oamenilor cu alese calități. Ca muzician, a fost el însuși cel care a împodobit strana cu cântări scriind melodii alese. Corul catedralei așijderea l-a însuflețit, pe studenții săraci, dar și pe bogați cu cuvântul și pâinea sa i-a întărit, încât chipul său a rămas peste timp ca unul prin care s-a arătat mângâierea și mila lui Dumnezeu. De aceea Biserica a ales să-l numească
După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a rostit un cuvânt de binecuvântare, subliniind virtuțile Sfântului Iosif cel Milostiv:
„Sfântul Iosif cel Milostiv, adică Sfântul Iosif cel bun, cel iubitor, cel cu inimă largă și bună. De unde în viața Sfântului Iosif această bunătate, această iubire, această inimă largă, izvor al milostivirii? Desigur, din Dumnezeul Cel singur bun, izvor a toată bunătatea.
În același timp, bunătatea lui Dumnezeu a găsit în Sfântul Iosif o inimă caldă și deschisă. Un potir binecuvântat, în care harul și bunătatea lui Dumnezeu s-au revărsat cu prisosință. Sfântul Iosif cel Milostiv a avut inima largă și bună, izvor al stării de milostivire din două pricini în mod special: simplitatea vieții sale și iubirea frumuseții casei lui Dumnezeu. Simplitatea vieții, această virtute rară și mai rar întâlnită la oameni cu multe responsabilități precum a fost viața Sfântului Iosif, simplitatea vieții, cu atât mai rar întâlnită la oamenii care iau decizii în situații complicate și care sunt înconjurați de onoruri și de laude de multe ori false. Simplitatea vieții, care a definit trecerea prin această viață și misiunea bogată a Sfântului Mitropolit Iosif. Și în al doilea rând iubirea frumuseții casei lui Dumnezeu. Iubirea pe care sfântul a arătat-o pentru această sfântă catedrală pe care a ctitorit-o în urma marelui său înaintaș, Mitropolitul Veniamin Costache.
A iubit nespus de mult această catedrală, a înălțat-o, a împodobit-o cu pictură, multe din odoarele pe care le vedeți astăzi așezate în fața sfintelor icoane sunt rodul strădaniei și generozității Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv! Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru acest mare dar! Fie ca rugăciunile lui dimpreună cu rugăciunile Sfântului Gheorghe și ale Sfintei Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva și ale tuturor sfinților să ne fie pavăză ocrotitoare în primejdiile acestei vieți și cale către Împărăția cerurilor, pe care Sfântul Ierarh Iosif a dobândit-o”.
În încheiere, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a oferit distincția Crucea Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv mai multor slujitori care ostenesc în Administrația eparhială și la Catedrala Mitropolitană din Iași.