În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Pomenirea unui eveniment istoric din Arhiepiscopia Dunării de Jos
Zilele de 16 şi 17 octombrie au reprezentat momente de mare profunzime duhovnicească pentru Eparhia Dunării de Jos, întrucât, acum 28 de ani, Sfântul Apostol Andrei a binecuvântat poporul de la Galaţi prin sfintele sale moaşte, care au poposit în această eparhie.
Sărbătoarea ce amintește de istoricul moment a fost deschisă cu slujba de Priveghere din ajun de la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi. Joi, 17 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie în capela din cadrul seminarului gălăţean, ocrotit de Apostolul românilor, unde a adus spre venerare, din patrimoniul sacru al Reşedinţei Arhiepiscopale, racla ce adăposteşte o părticică din moaştele Sfântului Apostol Andrei.
La slujba arhierească au fost prezenţi elevii de la clasele primare, gimnaziale şi liceale din cadrul acestei şcoli teologice, clerici, cadre didactice şi credincioşi din municipiu.
Elevii au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine şi au primit daruri din partea ierarhului.
În cuvântul adresat celor prezenţi la slujbă, Părintele Arhiepiscop Casian a vorbit despre momentul de mare profunzime duhovnicească al primirii cinstitelor moaște ale Sfântului Andrei în Eparhia Dunării de Jos, în urmă cu 28 de ani, şi le‑a mulţumit tinerilor seminarişti, urmaşi ai încreştinătorului românilor, pentru participarea lor la slujba Privegherii şi la Sfânta Liturghie din acest an.
De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa a evidenţiat evlavia deosebită pe care o au credincioşii de la Dunărea de Jos pentru Sfântul Andrei şi lucrarea sa de propovăduire a cuvântului lui Dumnezeu continuată prin hramurile pe care le‑au primit mai multe lăcaşuri de cult şi instituţii gălăţene.
În semn de apreciere pentru activitatea desfăşurată la catedră, directorul acestei şcoli, preotul Costel Bulgaru, şi preotul profesor Ninel Ţugui au primit distincţia eparhială pentru clerici „Crucea Sfântului Apostol Andrei”, clasa a II‑a.
La final, arhipăstorul Dunării de Jos a mers în noul corp de clădire, amenajat în incinta Seminarului Teologic gălăţean, pentru a binecuvânta internatul elevilor seminarişti.