Asociația „PATMOS” Onești va dezvolta, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, un mecanism de sprijin la domiciliu pentru persoanele vârstnice, adulții cu dizabilități și alte persoane vulnerabile care nu se pot deplasa pentru a beneficia de hrană. Proiectul „Masa aproapelui” este finanțat de Consiliul Județean Bacău și prevede furnizarea a cel puțin 1.500 de porții de hrană caldă.
Pompierii gălățeni și‑au sărbătorit ocrotitorul
Luni, 15 septembrie, la pomenirea Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş, ocrotitorul spiritual al pompierilor români, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi cuvenita slujbă de Te Deum.
La eveniment au fost prezenţi oficialităţi locale, ofiţeri, subofiţeri şi lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Eremia Grigorescu” din Galaţi, precum şi clerici din administraţia eparhială şi alţi credincioşi gălăţeni, ne-a transmis părintele consilier Rareș Bucur.
În cuvântul adresat cu acest prilej, Părintele Arhiepiscop a evidenţiat sacrificiul pe care pompierii îl fac pentru salvarea de vieţi omeneşti şi bunuri, fiind permanent prezenţi la datorie şi pregătiţi pentru a interveni atunci când semenii noştri sunt în pericol.
Înaltpreasfinţia Sa a apreciat ordinea, promptitudinea, disponibilitatea şi disciplina pompierilor pentru a face bine, reamintind celor prezenţi de sprijinul oferit anul trecut sinistraţilor, susţinut prin rugăciunea neîncetată şi ajutorul concret şi consistent al Bisericii Ortodoxe Române, prin slujitorii sfintelor altare şi inimoşii credincioşi.
La final, ierarhul i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi şi i-a invitat în parcul din incinta Centrului eparhial, situat în vecinătatea sediului ISU Galaţi.



.jpg)
