Numeroși credincioși din Caransebeș au venit la Catedrala Episcopală din municipiu pentru a se ruga la Sfânta Liturghie în ziua praznicului Nașterii Domnului, săvârșită de Preasfințitul Părinte Lucian,
Popas duhovnicesc la Mănăstirea Lainici
Mănăstirea Lainici este unul dintre cele mai frumoase aşezăminte monahale din Arhiepiscopia Craiovei. Situată sub culme de munte, într-un peisaj feeric, "casa lui Dumnezeu din locul cu piatră" (din latinescul laios - piatră) aduce bucurie şi odihnă pelerinilor care vin să-şi plece fruntea şi genunchiul la rugăciune.
Lăcaşul de cult este un loc important de pelerinaj al românilor din toată ţara şi a fost construit între anii 1812 şi 1817. Dispune de o valoroasă colecţie de artă, ce conţine icoane şi obiecte de cult. După ce am trecut de porţile mari de lemn sculptat, avem sentimentul că păşim într-o altă lume. Un Rai pământesc, plin de pioşenie şi gânduri bune. Aici ne aşteaptă Maica Domnului, cea "Grabnic Ascultătoare", icoană făcătoare de minuni, lucrată după modelul unei alte icoane care astăzi se află în Sfântul Munte. A fost aşezată la loc de cinste, alături de moaştele Sfântului Irodion, înconjurată de mireasma florilor aduse de credincioşi ca daruri. "Am îngenuncheat în faţa icoanei ca şi cum era cel mai firesc lucru ce se putea face. M-am rugat din suflet, pentru multe, pentru cei dragi, pentru prieteni. E o linişte, o pace mai bine spus, ce te cuprinde când stai în faţa acestei icoane. Credinţa în Dumnezeu e foarte importantă în viaţa mea", a povestit, pe şoptite, o credincioasă. Despre darurile duhovniceşti pe care le-a oferit şi le oferă în fiecare zi această sfântă icoană, părintele arhimandrit Ioachim Pîrvulescu, stareţul cinstitului aşezământ, spune: "Această icoană a fost executată special pentru Mănăstirea Lainici, este o copie după icoana de la Muntele Athos. Este a cincea copie care s-a făcut în ultimii 100 de ani. Este o floare a Lui Dumnezeu adusă din Grădina Maicii Domnului, Muntele Athos". Datoria găzduirii pelerinilor De sute de ani, Mănăstirea Lainici sau "Mireasa din Defileu", aşa cum este numită în tradiţia populară, îşi primeşte la fel credincioşii şi pelerinii. Mii de oameni păşesc aici, din toată ţara: Gorj, Dolj, Hunedoara, Vâlcea, Bucureşti, din judeţele Moldovei sau ale Ardealului. Pelerinii care vin de departe sunt găzduiţi aici şi nici unul dintre cei care vor fi găzduiţi la sfânta mănăstire nu a plătit niciodată nimic, căci primirea celor străini şi călători este datorie sfântă în aceste locuri. În acest sens, aşezământul dispune de 100 de locuri de cazare, mereu disponibile pentru cei osteniţi. "Pentru noi, a-l primi pe cel străin şi călător este mai mult decât a face o vorbă bună. Viaţa monahului, a celui singur, se dăruieşte pentru cel în nevoie. A oferi găzduire reprezintă doar o mică parte a acestui ajutor, deoarece ar trebui să facem mult mai mult, stăruind în rugăciune, milostenie şi fapte bune", spune părintele stareţ Ioachim Pîrvulescu. În susurul Jiului, lăsăm în urmă aceste minunate locuri şi, cu pace în suflet, ne îndreptăm către tumultul existenţei noastre cotidiene, păstrând în minte faptul că am păşit pentru câteva clipe în lumea iubitorilor de Dumnezeu.