În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Popas duhovnicesc și aniversare în localitatea Mercina din Caraș-Severin
De praznicul Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost în mijlocul credincioşilor Parohiei Mercina, Protopopiatul Moldova Nouă, județul Caraş-Severin. Ierarhul a fost întâmpinat de dimineață de credincioşi și de fanfara localității în fața bisericii parohiale, care și-a sărbătorit hramul. Cu toții s-au rugat în continuare la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfinția Sa, înconjurat cu un sobor de preoți și diaconi.
Această vizită a Episcopului Caransebeșului a fost prilejuită de ziua hramului bisericii, dar și de cei 600 de ani de atestare documentară a localității Mercina. De asemenea, au fost marcați și 10 ani de la ultima vizită a Preasfințitului în această parohie, atunci când a târnosit sfântul lăcaș de aici. Biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost ridicată în anul 1973. Prima atestare documentară a satului este din 28 aprilie 1421, printr-un act de zestre dat de Ioan Nnagylaki lui Nicolae şi Gheorghe Ksaki.
Au participat la această sărbătoare numeroși credincioși, autorități locale și mulți fii ai satului care activează în diferite domenii atât în țară, cât și în străinătate. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.
Pentru activitatea remarcabilă în apărarea valorilor creștine, slujirea Bisericii lui Hristos și a comunității umane, profesorul univ. dr. Romiță Iucu, președintele Consiliului de Orientare și Analiză Strategică al Universității din București și cadru didactic la Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității București, fiu al satului Mercina, a primit de la ierarhul locului Ordinul eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea”, clasa a II-a pentru mireni. Părintele paroh Constantin Bența și primarul Dănuț Mușa al comunei Vărădia au primit Diploma de onoare „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, iar ceilalți ctitori și binefăcători, Diploma de excelență „Episcop Emilian Birdaș”.
După momentul de rugăciune de la sfânta biserică, Preasfințitul Părinte Lucian a sfințit și casa parohială, recent renovată, precum și o placă comemorativă pentru cei 600 de ani de atestare documentară.