Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit vineri, 27 decembrie 2024, în ziua de pomenire a Sfântului Arhidiacon Ștefan, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din
Popasuri de rugăciune la biserici din Buzău și Vrancea
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, s-a aflat duminică, 4 februarie, în mijlocul credincioșilor Parohiei Policiori din comuna buzoiană Scorțoasa, unde a săvârșit Sfânta Liturghie. Vineri, 2 februarie, de praznicul Întâmpinării Domnului, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” a Parohiei Ciorani din comuna Pufești, județul Vrancea, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură rostit duminică, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian a reliefat semnificațiile duhovnicești ale pasajului evanghelic rânduit în Duminica a 15-a după Rusalii (Matei 22, 35-46), în care se vorbește despre cea mai mare poruncă din Lege: „Creștinul trebuie să Îl iubească pe Dumnezeu cu toată ființa sa, aducându-și aminte permanent de ceea ce Însuși Hristos a spus și apoi a consemnat în scris Sfântul Ioan Evanghelistul că «Dumnezeu este iubire». Cel care crede în Dumnezeu se împărtășește de iubirea lui Dumnezeu și răspândește în jurul său iubire și lumină. Tocmai de aceea, iubirea față de semenii noștri este una condiționată de iubirea față de Dumnezeu. Dacă îl iubești pe om, ignorându-L pe Dumnezeu, iubirea aceea este nedesăvârșită, poate deveni chiar egoistă și posesivă. Iubirea față de semeni - indiferent cât de apropiați ne sunt - se explică prin iubirea față de Dumnezeu. Dintre cele trei virtuți teologice, credința, nădejdea și dragostea, numai dragostea este veșnică, pentru că înseamnă părtășie din iubirea divină”.
Credincioșii Parohiei Ciorani din comuna vrânceană Pufești s-au bucurat vineri, 2 februarie, de vizita pastorală a Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, care a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, vorbindu-le la momentul rânduit despre semnificația praznicului împărătesc al Întâmpinării Domnului.
În ambele zile, răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, ne-a transmis pr. Dragoș Olteanu, consilier eparhial.