În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
„Postul este dor de cer, de viaţă şi bucurie veşnică, netrecătoare“
Ieri, în duminica Izgonirii lui Adam din rai sau a Lăsatului sec de brânză, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură la paraclisul patriarhal cu hramurile Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, Sfântul Cuvios Daniil Sihastru şi Sfântul Grigorie Luminătorul. În cuvântul rostit la finalul Sfintei Liturghii, Părintele Patriarh a explicat înţelesurile duhovniceşti ale Evangheliei după Matei care s-a citit ieri, evidenţiind ideile principale ale acesteia: iertarea păcatelor, înţelesul postului şi învăţătura despre dezlipirea de comorile trecătoare, materiale, pământeşti şi adunarea de comori duhovniceşti, netrecătoare.
La începutul cuvântului, Patriarhul României a explicat importanţa deosebită a acestei duminici, când toţi creştinii încep o perioadă de urcuş duhovnicesc interior spre Înviere. „Această Evanghelie a fost rânduită de Sfinţii Părinţi ca să ne arate cât de mare este nevoia iertării semenilor noştri, pentru a primi iertare de la Dumnezeu, cât de folositor din punctul de vedere duhovnicesc este postul şi că această perioadă de post este o perioadă de renunţare la cele materiale pentru o îmbogăţire duhovnicească“, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. „Când iertăm pe cineva ne asemănăm cu Dumnezeu“ Întâistătătorul Bisericii noastre a explicat că, în această Evanghelie, Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că rostul vieţii duhovniceşti este adunarea de comori cereşti, în sufletul nostru, ca pregătire a noastră pentru a dobândi Împărăţia lui Dumnezeu. „Fiecare om este chipul lui Dumnezeu întors spre noi, aşteptând răspunsul nostru la apelul său tainic, uneori fără cuvinte. Dar însăşi prezenţa cuiva în faţa noastră este o şansă ca noi să vedem, să simţim şi să ascultăm ce doreşte Dumnezeu de la noi. Când iertăm pe cineva ne asemănăm cu Dumnezeu Cel milostiv, Cel iertător, care iartă păcatele, nu ţine minte răul şi care ne arată că valoarea unei persoane este mai mare decât o faptă pe care persoana a săvârşit-o la un moment dat. Când Dumnezeu iartă greşelile, iartă pentru că El cunoaşte valoarea întregii persoane şi cunoaşte şi viitorul lucrării fiecărei persoane“, a spus PF Părinte Patriarh Daniel. Patriarhul României a arătat că taina iertării este taina unui început luminos, un început de relaţie de comuniune cu semenii şi cu Dumnezeu, iar atunci când iertăm pe semenii noştri noi trăim în lumina iubirii iertătoare şi milostive a lui Dumnezeu. „Dumnezeu dăruitorul e mai mare şi mai iubit de noi decât darurile Sale“ În continuare, Întâistătătorul Bisericii noastre a evidenţiat că o altă învăţătură pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-o arată în această Evanghelie este aceea privind postul, subliniind că postul adevărat este postul întru smerenie, pentru că el nu priveşte relaţia cu oamenii, ca iertarea, ci priveşte relaţia noastră directă cu Dumnezeu. „Postul înseamnă o ofrandă, o dăruire de sine, exprimată în mod liber faţă de Dumnezeu. Renunţăm la lucrurile materiale, la mâncare şi băutură, pentru a ne hrăni mai intens cu prezenţa lui Dumnezeu, cu harul Lui, prin rugăciune. Postul care nu e însoţit de rugăciune nu este post religios, este o simplă autoînfometare, un exerciţiu fizic, sau este un efort de a reda din punctul de vedere igienic-sanitar sănătatea trupului. Postul ca ofrandă a iubirii noastre faţă de Dumnezeu înseamnă că noi recunoaştem că Dumnezeu dăruitorul e mai mare şi mai iubit de noi decât darurile Sale. Postim pentru că iubim pe Dumnezeu mai mult decât darurile Lui pe care le consumăm“, a spus Patriarhul României. Preafericirea Sa a subliniat că „postul este dor de cer, de viaţă şi bucurie veşnică, netrecătoare“ şi a mai evidenţiat că Dumnezeu, văzând că noi vrem să ne dăruim Lui prin această stare duhovnicească de unire cu El prin post şi rugăciune, ni se dăruieşte ca pace, bucurie, luminarea sufletului şi întărirea voinţei spre cele bune. Explicând partea a treia a Evangheliei, Patriarhul României a relevat că Mântuitorul Iisus Hristos a arătat necesitatea postului ca dezlipire de cele materiale. În timpul postului adunăm comori de lumină, în suflet, lumina aceasta a prezenţei iubitoare, iertătoare şi sfinţitoare a lui Dumnezeu în sufletul nostru. În timpul postului, prin citirea Sfintei Scripturi, prin citirea scrierilor sfinţilor, prin pocăinţă cu lacrimi şi prin spovedanie, ne luminăm“, a spus Părintele Patriarh Daniel.