„Postul este un exercițiu de prioritate dată vieții duhovnicești”

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârșit luni, 27 februarie, în prima zi a Postului Sfintelor Paști, slujba Pavecerniței Mari la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală, în cadrul căreia a citit prima parte a Canonului de pocăință alcătuit de Sfântul Ierarh Andrei Criteanul. Cu acest prilej, Preafericirea Sa a rostit și un cuvânt de învățătură.

Părintele Patriarh Daniel a vorbit despre valoarea neprețuită a pocăinței ca trăsătură principală a perioadei Postului Mare: „Tema centrală a perioadei Triodului, care însumează zece săptămâni, o reprezintă pocăința. Pocăința este schimbarea modului de a gândi, de a viețui și de a făptui. Sfântul Ioan Damaschin spune că pocăința este întoarcerea de la păcat la virtute și de la diavol la Dumnezeu. Această întoarcere este necesară pentru mântuire, pentru unirea omului trecător și limitat cu Dumnezeu Cel nelimitat și veșnic. În perioada Postului Sfintelor Paști, pocăința este virtutea cea mai mare. De aceea, prin cântare cerem des Mântuitorului să deschidă ușile pocăinței pentru a dobândi iertarea păcatelor și învierea sufletului din moartea cauzată de păcat”.

„De la moartea păcatului la lumina Învierii lui Hristos”

În continuare, Preafericirea Sa a ilustrat legătura dintre Postul Sfintelor Paști și Taina Sfântului Botez, evidențiind și rolul botezului pocăinței: „În Biserica primelor veacuri, perioada de 40 de zile a Postului Mare era o perioadă de pregătire a catehumenilor, a candidaților la botez, pentru ca în noaptea de Înviere să primească Taina Sfântului Botez, trecând de la moartea păcatului la lumina Învierii lui Hristos. Și mai târziu, când botezul ajunge să fie acordat mai mult copiilor decât adulților, această perioadă de pocăință a continuat în viața liturgică a Bisericii. Astfel, în mod surprinzător, botezul lacrimilor a fost accentuat drept o înnoire a Botezului care se săvârșește o singură dată, în apă și în Duh. Botezul pocăinței sau al lacrimilor, însă, se săvârșește cât mai des, pentru curățirea păcatelor săvârșite după Sfântul Botez. De asemenea, tunderea în monahism este considerată drept un al doilea botez și se realizează printr‑un ritual foarte asemănător celui al Botezului. În loc de trei cufundări în apă, se fac trei închinăciuni în fața ușilor împărătești. De aceea, în primele veacuri, tunderea în monahism se făcea tot în Sfânta și Marea Sâmbătă, înainte de sărbătoarea Învierii Domnului”.

Mari asceți și imnografi talentați

Patriarhul României a prezentat în continuare procesul de formare a Triodului, cartea de slujbă care reunește toate cântările specifice acestei perioade: „În perioada Triodului, botezul pocăinței reprezintă o temă foarte bogată și îndrăgită, care se regăsește în cântările numite și triode, întrucât unele au numai trei strofe. Aceste cântări au fost adunate într‑o colecție mai ales de către Sfântul Teodor Studitul. Unii dintre autorii importanți care au compus imnuri ce îndeamnă la pocăință și la înnoirea spirituală a omului sunt cunoscuți ca fiind mari asceți și imnografi talentați. Printre ei se numără: Sfântul Roman Melodul, Sfântul Sofronie al Ierusalimului, Sfântul Andrei Criteanul, de la care avem Canonul cel Mare, Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Cosma de Maiuma, Sfântul Teodor Studitul, Sfântul Simeon Metafrastul și Nichifor Vlemides. Conținutul acestui nucleu al Triodului a fost îmbogățit ulterior prin adăugarea cântărilor pentru Duminica Sfintei Maria Egipteanca, pentru Duminica Sfântului Grigorie Palama, precum și a Prohodului Domnului, săvârșit în Sfânta și Marea Vineri. Așadar, Triodul reprezintă o concentrare a unor cântări deosebit de profunde din punct de vedere teologic și foarte frumos exprimate din punct de vedere imnografic. Triodul este cea mai monumentală lucrare a Bisericii Ortodoxe în ceea ce privește arta imnografică. Prin bogăția temelor prezentate, prin profunzimea gândirii duhovnicești și prin elanul misionar al cântărilor care îndeamnă la pocăință, această carte a devenit o lucrare de referință. În forma finală, Triodul a fost publicat în limba greacă, în anul 1522, la Veneția”.

În perioada Postului Mare, tema centrală este pocăința: „Dar pentru ca pocăința să fie înnoitoare a vieții duhovnicești, ea trebuie permanent unită cu rugăciunea și cu postul. Postul este un exercițiu de prioritate dată vieții duhovnicești față de orice altă activitate și o școală a libertății de a alege și a arăta iubire față de Dăruitor mai mult decât față de darurile Sale materiale. Postul este o ofrandă de sine, în care postitorul, în mod smerit și discret, arată iubire față de Dumnezeu ca recunoștință pentru darul vieții, întreaga existență a lumii fiind rezultatul iubirii Sale milostive. În același timp, postitorul își exprimă dorința pentru sfințirea sufletului și a trupului”, a concluzionat Întâistătătorul Bisericii noastre.

Canonul cel Mare reprezintă opera de căpetenie a Sfântului Ierarh Andrei, Arhiepiscopul Cretei, fiind o scriere cu o profundă dimensiune ascetică și mistică. Canonul de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul este citit în prima și în a cincea săptămână din Postul Mare: în prima săptămână, în seara zilelor de luni, marți, miercuri și joi, în cadrul Pavecerniţei Mari, când strofele sale sunt împărţite în patru părţi; și miercuri, în săptămâna a cincea din Post, în cadrul Deniei Canonului celui Mare, când este rostit integral.