După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Praznic luminos la Mănăstirea Lepșa din județul Vrancea
Obștea de maici a Mănăstirii Lepșa din județul Vrancea s-a aflat luni, 8 iunie 2020, în sărbătoare. Cu prilejul hramului paraclisului așezământului monahal, închinat Sfintei Treimi, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în Altarul de vară al mănăstirii. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul psaltic-misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre însușirile și lucrările Persoanelor Sfintei Treimi, spunând că dogma treimică nu poate fi înțeleasă cu mintea omenească.
„Credința noastră creștin-ortodoxă se fundamentează pe dogma Sfintei Treimi, potrivit căreia Dumnezeu este unic în ființă și întreit în Persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Deși este foarte greu de pătruns cu mintea această taină, se cuvine totuși să reținem ceea ce ne învață Sfinții Părinți ai Bisericii cu privire la Sfânta Treime, Căreia ne închinăm, și anume că Tatăl este izvorul Dumnezeirii, nenăscut și necauzat; Fiul este născut din Tatăl mai înainte de toți vecii, iar Duhul Sfânt purcede sau izvorăște din Tatăl tot din veșnicie și Se odihnește în Fiul. După cum mărturisim în Crez, Dumnezeu Tatăl este creatorul lumii văzute și nevăzute, însă la această lucrare, precum și la crearea omului, au participat și celelalte două Persoane ale Sfintei Treimi, deoarece toate Trei sunt de o ființă, de o slavă și de o putere”, a reliefat Înaltpreasfinția Sa.
În încheiere, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a adresat o serie de îndemnuri duhovnicești credincioșilor prezenți la slujbă și, totodată, și-a exprimat bucuria de a poposi din nou în mijlocul obștii Mănăstirii Lepșa.



.jpg)
