În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Praznicul Botezului Domnului Iisus Hristos la Sibiu
Epifania a fost sărbătorită anul acesta la Sibiu în condiţii speciale, dată fiind situaţia sanitară din ţară cauzată de pandemia de COVID-19.
Sfânta Liturghie din ziua Botezului Domnului, sărbătoare numită şi Epifania sau Dumnezeiasca Arătare, a fost săvârşită în Catedrala Mitropolitană de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Timotei Popovici” a locaşului de cult, dirijată de pr. lect. dr. Dan Alexandru Streza.
Pentru a respecta măsurile impuse de autorităţi în această perioadă de stare de alertă, slujba Sfinţirii mari a apei nu a mai fost oficiată, aşa cum era obiceiul, în Piaţa Mare din Sibiu, unde toţi preoţii de la bisericile din oraş veneau împreună cu enoriaşii pentru a participa la sfânta slujbă şi a primi Agheasma Mare. Un număr limitat de credincioşi a participat anul acesta atât la Sfânta Liturghie, cât şi la slujba Aghesmei Mari, pentru a se respecta distanţarea fizică şi celelalte măsuri de siguranţă sanitară.
Slujba de sfinţire fost oficiată în fața Catedralei Mitropolitane. Peste 3.000 de sticle de 0,5 litri, un butoi de 1.000 de litri şi două butoaie de 500 de litri au fost pregătite pentru a fi sfinţite şi oferite la final credincioşilor.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a evidenţiat unicitatea acestei sărbători a creştinătăţii şi i-a îndemnat pe credincioşi să guste Agheasma Mare şi să stropească locuinţele şi bunurile cu ea, pentru a primi binecuvântarea cerească în această zi de mare praznic, când cerul se pogoară pe pământ pentru a-l sfinţi: „Măreţia acestei sărbători este exprimată prin rânduiala săvârşită astăzi. Este singura dată în an când Sfânta Liturghie nu se termină în biserică, ci se continuă afară, la sfinţirea apei şi încheierea Sfintei Liturghii care se face acum. Acest praznic arată iubirea nemărginită a lui Dumnezeu faţă de oameni. Este o sărbătoare a Mântuitorului Iisus Hristos, pentru că El a primit Botezul de la Ioan, intrând în apa Iordanului, dar este şi o sărbătoare a Preasfintei Treimi, pentru că ea se şi numeşte Epifania sau Arătarea Domnului”.