Praznicul Înălțării Sfintei Cruci la Catedrala Patriarhală

La Catedrala Patriarhală, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci a reunit în rugăciune duminică, 14 septembrie 2025, numeroși credincioși din Capitală, la Catedrala Patriarhală. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Cei care au participat la slujbă s‑au putut închina la Sfânta Cruce, care, potrivit rânduielii liturgice, a fost împodobită cu flori și ramuri de busuioc și așezată spre cinstire în catedrală, lângă iconostas.

După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat faptul că Mântuitorul Iisus Hristos a transformat crucea din mijloc de tortură și moarte chinuitoare în Altar de jertfă și semn biruitor asupra vrăjmașilor. „Biserica cinstește Sfânta Cruce nu doar la 14 septembrie, ziua Înălțării ei, ci și în alte momente ale anului, amintindu‑ne mereu de puterea și semnificația ei. Crucea nu mai este doar un instrument de tortură și moarte, ci a devenit, prin jertfa Mântuitorului nostru, simbol al biruinței asupra păcatului, al morții și al diavolului. Evanghelia după Sfântul Ioan ne arată cum Domnul Iisus Hristos a fost răstignit, deși săvârșise numai bine și adusese milostivire și bucurie oamenilor. Crucea, văzută de mulți ca semn al umilinței, s‑a transformat în Altar al jertfei, semn al iubirii divine și al mântuirii. Sângele și apa care au curs din coasta Lui simbolizează harul adus tuturor celor care cred. Prin Cruce, credinciosul este chemat să urmeze pe Hristos, să‑și ia propria cruce și să lupte împotriva păcatului și a ispitei. Ea este armă împotriva diavolului și semn al biruinței asupra răului. Suferința, trăită în credință, se transformă în jertfă, iar moartea este biruită prin Înviere, deschizându‑ne calea spre viața veșnică. Înălțarea Sfintei Cruci este un prilej de reflecție: să ne apropiem de Hristos cu credință, să ne aducem aminte de iubirea Lui nemărginită și să ne întărim în lupta spirituală. Să purtăm cu evlavie semnul Crucii, amintindu‑ne că prin jertfa lui Hristos răul nu are putere asupra celor care cred și se încred în Dumnezeu. Până la Hristos Domnul, răstignirea era un semn de înjosire, iar crucea era batjocorită și nedorită. Dar Hristos a ridicat‑o la rangul de Altar de jertfă, pentru că, așa cum spune Sfântul Chiril al Ierusalimului, „Domnul a suferit Pătimiri ca să împace prin sângele Crucii pe cele din cer cu cele de pe pământ”. Sângele Său vorbește despre cea mai curată și mai înaltă iubire: „Dragoste mai mare ca aceasta nimeni nu are, ca viața să și‑o pună pentru prietenii săi”.

De asemenea, Episcopul‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a evidențiat rolul deosebit al Împărătesei Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, în descoperirea și cinstirea Sfintei Cruci: „Împărăteasa Elena, una dintre cele mai pioase împărătese, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, a căutat cu mare evlavie Crucea Mântuitorului Hristos. După Sinodul I Ecumenic din anul 325, Împăratul Constantin, care a văzut pe cer semnul Crucii alcătuit din stele, a dorit să afle locul răstignirii. Împărăteasa Elena a plecat din Constantinopol către Țara Sfântă și a descoperit Ierusalimul acoperit de ruine și pietre, unde rugăciunile credincioșilor și cântările solemne închinate Sfintei Cruci răsunau ca un semn de cinstire și de recunoștință pentru Jertfa Mântuitorului. Se spune că împăratul Adrian, în anul 135, a acoperit locul răstignirii cu pietre și pământ și a așezat deasupra o statuie a unui zeu păgân. Cu ajutorul unui iudeu care deținea drepturi asupra acelui teren, împărăteasa a efectuat săpături, descoperind chiar tăblița pusă de guvernator deasupra Crucii. Mai multe izvoare istorice, inclusiv lucrările lui Eusebiu de Cezareea, Sozomen, Teodoret din Cir, Fericitul Ieronim, Rufin sau chiar Ambrozie, ne relatează cum Împărăteasa Elena a descoperit Crucea adevărată. Au existat mai multe bucăți de lemn, iar prin minuni s‑a arătat care era adevărata Cruce, spre deosebire de alte fragmente lăsate deoparte. Sfânta Cruce a fost cinstită imediat în Ierusalim, iar tradiția sărbătoririi acestui eveniment a rămas până astăzi, fiind celebrată în mod solemn în Biserică, însoțită de cântări deosebite, pline de evlavie și recunoștință”.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de membrii Coralei „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române.