Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Praznicul Întâmpinării Domnului în Oltenia
În Duminica a XVII-a după Rusalii, Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ – Mântuleasa din Craiova a primit vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu. Tot cu acest prilej, au mai fost săvârşite Sfinte Liturghii arhiereşti la Catedrala arhiepiscopală „Sfântul Nicolae“ din Râmnic şi la Paraclisul episcopal „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Turnu Severin.
Numeroşi credincioşi craioveni s-au rugat la Sfânta Liturghie, săvârşită de IPS Părinte Irineu, în Biserica Mântuleasa, duminică, 2 februarie, de praznicul Întâmpinării Domnului.
La finalul slujbei religioase, IPS Irineu a pus la inima credincioşilor cuvânt de învăţătură, subliniind faptul că praznicul Întâmpinării Domnului este prezent în Biserica noastră Ortodoxă la fiecare Sfântă Liturghie. „De fiecare dată spunem împreună cu Dreptul Simeon: «Acum slobozeşte pe robul tău Stăpâne», şi de îndată mintea ni se duce la cuvintele ce încheie Mărturisirea de credinţă ortodoxă, Crezul: «Aştept Învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vie». Tot cu Dreptul Simeon suntem la Sfânta Liturghie atunci când primim Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos, aşteptând primirea Domnului spre a fi împreună cu El în viaţa veşnică. Aşadar, cele două Sfinte Evanghelii rânduite spre a fi citite în această zi la Sfânta Liturghie, vindecarea fiicei femeii cananeence şi Întâmpinarea Domnului de către Dreptul Simeon, ne sunt prezentate într-un frumos buchet de învăţături spre bucurie duhovnicească, spre nădejdea în viaţa veşnică pe care ne rugăm întotdeauna Bunului Dumnezeu să o dobândim“, a încheiat IPS Irineu.
Liturghie arhierească la Catedrala arhiepiscopală din Râmnic
La Catedrala arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, Sfânta Liturghie a fost oficiată duminică de către Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La slujbă a luat parte şi chiriarhul locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului.
După citirea Sfintei Evanghelii, PS Părinte Emilian Lovişteanul a rostit un cuvânt de învăţătură în care a arătat semnificaţiile duhovniceşti ale praznicului Întâmpinării Domnului şi învăţăturile ce se desprind din Evanghelia Duminicii a XVII-a după Rusalii, a femeii cananeence. Ambele pericope evanghelice ne învaţă ca părinţii să-şi iubească copiii, să-i nască, să-i crească şi să-i educe în Duhul Adevărului şi al credinţei creştine. „Este nevoie ca familia creştină să fie sănătoasă pentru a spera într-un viitor bun al societăţii noastre româneşti“, a subliniat Preasfinţia Sa. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Sfântul Antim Ivireanul“ a Catedralei arhiepiscopale, condusă de prof. Marian Cristi Stroe.
Întâmpinarea Domnului la Paraclisul episcopal din Severin
Praznicul Întâmpinării Domnului nostru Iisus Hristos a fost serbat cu bucurie şi în Cetatea Severinului. La paraclisul Catedralei episcopale din municipiu, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.
Prima mare sărbătoare a lunii februarie a început încă de sâmbătă seara. La slujba Vecerniei Mari unită cu Litia au luat parte câteva zeci de credincioşi, pentru ca în ziua praznicului Întâmpinării paraclisul catedralei să devină neîncăpător. Mulţimea de credincioşi l-a aşteptat cu drag şi cu bucurie fiască pe intâistătătorul eparhiei, Preasfinţitul Părinte Nicodim, care a oficiat slujba euharistică înconjurat de soborul de preoţi şi diaconi al sfântului lăcaş de închinare.
La finalul Sfintei Liturghii, PS Episcop le-a vorbit celor prezenţi despre însemnătatea praznicului, subliniind că „necredinţa dintru început a lui Simeon în legătură cu fecioria Maicii Domnului, atât în timpul naşterii, cât şi după aceasta, va rodi întru credinţă mărturisitoare, aşa cum reiese din rugăciunea rostită la fiecare Vecernie. Trăind trei veacuri în aşteptarea mântuirii lui Israel, bătrânul Simeon este slobozit de povara anilor, recunoscând în pruncul Iisus pe Însuşi Dumnezeu“.