Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Praznicul Întâmpinării Domnului la Dunărea de Jos
Sărbătoarea Întâmpinării Domnului a fost prăznuită ieri, 2 februarie, la Galaţi, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, prin săvârşirea Sfintei Liturghii, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în capela restaurată a Palatului Episcopal, astăzi Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos. La eveniment au participat personalităţi şi oameni de cultură ai municipiului Galaţi, precum şi simpli credincioşi, cărora Înaltpreasfinţia Sa le-a arătat că „…muzeul şi capela reprezintă cartea deschisă a istoriei creştinismului, a culturii creştine şi a spiritualităţii neamului românesc! Ne rugăm lui Dumnezeu ca diferitele instituţii, fie ale statului, fie particulare, să se înfrăţească totdeauna aici, la sărbătoarea Întâmpinării Domnului, pentru a întâmpina cu drag pe toţi tinerii, pe studenţi şi, de ce nu, pe creştini, în instituţiile de luminare: Sfânta Biserică şi centrele culturale!
S-ar împlini astfel mesajul-testament al unui strălucit om de cultură, om al Bisericii şi al neamului, nemuritorul Episcop Melchisedec Ştefănescu, care ne-a spus: «Am iubit cultura şi pe toţi promotorii ei!»“.
Programul a continuat cu săvârşirea slujbei de pomenire pentru Episcopul Partenie Clinceni, cel care a ridicat vechea reşedinţă a ierarhilor Dunării de Jos, precum şi pentru toţi înaintaşii în scaunul episcopal. La final, oaspeţii au vizitat sălile de expoziţie ale muzeului. (Pr. Gabriel Molocea)