Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Praznicul Învierii Domnului la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca
În Duminica Sfintelor Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârşit slujba din noaptea de Înviere, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
Mii de credincioși clujeni au participat la slujbă, Părintele Mitropolit Andrei oferindu-le Lumina Sfântă de la Ierusalim, cu binecunoscutele cuvinte‑îndemn: „Veniţi de luaţi lumină!”
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură. Ierarhul a vorbit despre tema scrisorii pastorale din acest an, intitulată „Să ne curățim simțirile”, care pornește de la versetul scripturistic: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8). Curățirea simțirilor, spune ierarhul, este posibilă prin pocăință, spovedanie și o viață duhovnicească sinceră.
La finalul slujbei, ierarhul, soborul slujitor și miile de credincioși, cu lumânări în mâini, au efectuat procesiunea de înconjurare a catedralei, în sunete de clopote şi toacă, cântând troparul pascal „Hristos a înviat!”
Sfânta Liturghie pascală
Duminică dimineața, de la ora 10:00, la Catedrala Mitropolitană, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a săvârşit Sfânta Liturghie pascală și a citit Pastorala la praznicul Învierii Domnului. Înaltpreasfinția Sa a subliniat că dorința fundamentală a creștinului este vederea lui Hristos Cel înviat, iar împlinirea acestei dorințe depinde de curățirea inimii și a sufletului.
„Dorința noastră cea mare este să-L vedem pe Hristos Cel înviat din morți. Condiția pe care trebuie să o îndeplinim ne-o spune chiar El: «Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu» (Matei 5, 8). În slujba Învierii cântăm: «Să ne curățim simțirile și să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiată lumină a Învierii și, cântându-I cântare de biruință, luminat să-L auzim zicând: Bucurați-vă!»”, a spus ierarhul.
Mitropolitul Andrei a oferit exemple ale unor sfinți care și-au curățit simțirile și s-au învrednicit de vederea lui Dumnezeu. Astfel, l-a pomenit pe Sfântul Preot Mucenic Liviu‑Galaction de la Cluj, model de curăție sufletească și mărturisire creștină în vremuri de prigoană.
În finalul scrisorii pastorale, ierarhul a spus că trebuie să vedem prezența Mântuitorului Iisus Hristos în fiecare semen, în aproapele nostru.
Înaltpreasfinția Sa a încheiat Pastorala de anul acesta cu un îndemn inspirat din Cântările Învierii: „Ziua Învierii! Și să ne luminăm cu prăznuirea și unul pe altul să ne îmbrățișăm. Să zicem fraților și celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Și așa să strigăm: Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le”.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu.



.jpg)
