Prăznuire luminoasă la Biserica „Sfântul Anton”‑Curtea Veche

Biserica „Sfântul Anton”‑Curtea Veche, Paraclis Patriarhal, a primit sub bolțile sale o mulțime de credincioși din Capitală, care au venit să aducă un prinos de rugăciune întemeietorului monahismului și ocrotitorului acestui sfânt lăcaș, Sfântul Cuvios Antonie cel Mare. Cu acest prilej, în ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Binecuvântata atmosferă de praznic a început încă din ajun, 16 ianuarie, când icoana făcătoare de minuni a Sfântului Antonie și racla ce adăpostește un fragment din sfintele sale moaște au fost purtate în pelerinaj până în Piața „Sfântul Anton”, loc în care o troiță amintește de biserica care a ars în timpul „focului cel mare” din anul 1847.

În dimineața zilei de sâmbătă, după slujba Acatistului și cea a Utreniei, a fost oficiată Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Din soborul de clerici care s‑au rugat alături de ierarh au mai făcut parte: părintele Costin Spiridon, consilier patriarhal; părintele Ion Dragomir, consilier patriarhal; părintele Ștefan Sfarghie, consilier patriarhal coordonator și directorul Publicațiilor LUMINA; părintele paroh Gheorghe Zaharia; părintele Ciprian‑Florin Apetrei, precum și alți clerici.

După citirea Sfintei Evanghelii, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a prezentat legătura dintre Sfântul Antonie cel Mare și contextul istoric al apariției monahismului: „Sfântul Antonie cel Mare, care este ocrotitorul acestei biserici din fosta Curte Domnească a Bucureștilor, este numit începătorul vieții monahale. El a trăit în secolele al III‑lea și al IV‑lea, fiind născut în anul 251 și fiind chemat la viața veșnică în anul 356. Iată o viață lungă, de 105 ani, așa cum citim adeseori în biografiile sfinților pustiei. Cei care s‑au ostenit cu postul, cu abținerea de la mâncare și băutură, care au trăit în condițiile aspre ale pustiului, iată că s‑au bucurat de o sănătate trupească ca dar de la Dumnezeu pentru ostenelile lor și au trăit o viață îndelungată, așa cum am aflat cu câteva zile în urmă și în ziua pomenirii Sfântului Teodosie cel Mare, care a trăit chiar mai mult decât Sfântul Antonie pe care îl sărbătorim astăzi. Deci, născându‑se în 251 și socotindu‑l a fi părintele monahismului răsăritean, afirmăm într‑un fel că monahismul a apărut în secolul al III‑lea, lucru care este adevărat dacă îl privim din perspectiva organizării lui, ca formă de viețuire creștină cu regulamente, cu reguli de viață foarte bine precizate, în primul rând de către Sfântul Antonie cel Mare și ceilalți mari îndrumători ai monahismului. Însă monahismul este deodată cu creștinismul. Și cunoaștem că prima persoană care s‑a retras din lume și a trăit 72 de ani într‑o peșteră este o ucenică a Sfântului Apostol Pavel și a Sfântului Barnaba, ucenicul său, și anume Sfânta Tecla. Pentru că o mulțime de creștini, încă din perioada apostolică, s‑au străduit să găsească o soluție la îndemnul Sfântului Apostol Pavel, care cere creștinilor să se roage neîncetat. Însă oamenii, în viața de cetate, în viața de familie, vedeau că nu întotdeauna mintea lor poate rămâne la rugăciune, pentru că aveau o mulțime de alte obligații de împlinit în viața de zi cu zi. De aceea, unii au plecat din familie, s‑au așezat oarecum în apropierea localităților în care trăiau, ca, departe de grija cea deșartă a lumii acesteia, să se poată ruga neîncetat, să mediteze neîncetat la Dumnezeu, Ziditorul a toate”.

Viața Sfântului Antonie a fost documentată amănunțit de către Sfântul Atanasie cel Mare, ierarhul subliniind importanța acestei biografii care a servit drept model de viețuire inclusiv în mănăstirile românești.

„Noi cunoaștem cu foarte multe detalii viața, faptele și rolul fundamental pe care l‑a avut Sfântul Antonie cel Mare în organizarea vieții de obște, datorită unui alt călugăr egiptean, Sfântul Atanasie cel Mare. [...] Sfântul Grigorie de Nazianz spune că viața Sfântului Antonie, așa cum a fost scrisă de Sfântul Atanasie cel Mare, era pentru monahi un îndreptar și o lege de viețuire pustnicească. Iată că această viață, tradusă și ea în românește în mai multe versiuni, este la îndemâna credincioșilor și a călugărilor. Ea a circulat în perioada medievală românească în zeci de manuscrise, mai ales în mănăstirile de călugări și călugărițe care au vrut să trăiască după pilda vieții Sfântului Antonie cel Mare”, a spus Preasfinția Sa.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, ierarhul a felicitat comunitatea și pe preoții slujitori de la această biserică pentru buna organizare a hramului: „Ca delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, vă transmitem un cuvânt părintesc de binecuvântare din partea Preafericirii Sale dumneavoastră, părinților slujitori de la această sfântă biserică, în frunte cu părintele Gheorghe Zaharia, care, ca întotdeauna, și anul acesta a organizat o zi de hram foarte frumoasă. Ne exprimăm mulțumirea pentru aceasta și vă dorim tuturor ca această zi de sărbătoare să vă aducă multă pace în suflet, multă bucurie, iar Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Antonie cel Mare, să vă dăruiască sănătate și un an bineplăcut Domnului”.

În încheiere, părintele Gheorghe Zaharia i‑a mulțumit Preasfințitului Părinte Varlaam Ploieșteanul pentru slujire și binecuvântare, dar și tuturor credincioșilor bucureșteni care s‑au adunat să se închine Sfântului Cuvios Antonie cel Mare: „Îi mulțumim Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru că v‑a delegat să veniți între noi și Preasfinției Voastre că v‑ați ostenit să fiți alături de noi aici. Mulțumim și credincioșilor care și‑au rupt din timpul lor și au venit la sfânta slujbă, dar, mai ales, mulțumim Sfântului Antonie cel Mare că ne ocrotește și că are grijă de biserica aceasta”.