Prăznuirea Sfântului Cuvios Gheorghe în ctitoria sa de la Cernica

În Duminica a 31-a după Rusalii, 3 decembrie, Biserica Ortodoxă Ro­mână l-a pomenit pe Sfântul Cu­vios Gheorghe de la Cernica și Căl­dă­rușani. Cu acest prilej, mă­năs­tirea ilfoveană Cernica, unde se găsesc și cinstitele sale moaș­te, s-a aflat în sărbătoare. Sfânta Litur­ghie a fost săvârșită de Preasfin­ți­tul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Bise­rica „Sfântul Ierarh Nicolae” situată în ostrovul Cernicăi.

Credincioși din Capitală, dar și din localitățile învecinate și-au îndreptat pașii în număr mare spre așeză­mân­tul monahal pentru a-l cinsti după cuviință, prin închinarea la moaștele sale, pe Cuviosul Gheorghe de la Cernica și Căldărușani, stare­țul care a reorganizat viața monahală de la aceste două mănăstiri în secolul al 18-lea. Alături de racla cu sfintele sale moaște a fost așezată spre închinare și racla cu cinstitele odoare ale Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica.

În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a explicat mai întâi semnificațiile duhovnicești ale pasajului evanghelic duminical (Luca 18, 35-43) ce relatează minunea vindecării orbului din Ierihon: „Episodul vindecării acestui orb este pus de sfinţii evangheliști în legătură cu ultima călătorie a lui Iisus către Ierusalim, adică ultimul pelerinaj în Cetatea Sfântă, pentru a sărbători Paștile, când El știe că Îl așteaptă pătimirea, moartea și Învierea. Pentru a urca spre Ierusalim din valea Iordanului, Iisus trece prin Ierihon, iar întâlnirea cu orbul Bartimeu are loc la ieșirea din oraș. Iisus, însoțit de Apostolii Săi și de o mulțime de oameni, ieșea din Ierihon pe calea spre Ierusalim. Acolo, la ieșirea din cetate, şedea aşezat lângă drum un om orb, cu mâna întinsă, cerșind milostenie trecătorilor. Expresia «lângă drum» mai este întâlnită în Sfânta Scriptură, fiind folosită chiar de Iisus. De exemplu, în Pilda semănătorului, Mân­tuitorul spune că a ieșit semănătorul să semene şi, pe când semăna el, unele semințe au căzut lângă drum şi au venit păsările şi le-au mâncat. «Lângă drum» înseamnă, de fapt, fără speranţă, cel puţin din punctul de vedere al oamenilor. Orbul din Ierihon se găsea lângă drum şi cerșea. Păsările, care, aşa cum a tâlcuit Hristos Însuşi în Pilda semănătorului, îl simbolizau pe vicleanul diavol, îi mâncaseră aproape totul: vederea, posibilitatea unui trai demn, bucuria de a avea o familie sau de a avea prieteni. Ajunsese un om fără bucurii, fără a vedea măcar lumina soarelui, într-o stare deplorabilă. Vindecarea orbului din Ierihon este ultima vindecare minunată pe care o săvâr­șeș­te Iisus înainte de pătimirea Sa. Nu întâmplător este vorba de un orb, adică o persoană ai cărei ochi și-au pierdut lumina. Știm că starea de orbire are o semnificație aparte în Sfânta Scriptură. Îl reprezintă pe omul care are nevoie de lumina lui Dumnezeu, de lumina credinței, pentru a cunoaște cu adevărat realitatea și a merge pe calea vieții. Esențial este să ne recunoaștem orbi, să recunoaștem că avem nevoie de această lumină. Așadar, Bartimeu este prezentat în Evanghelia de astăzi ca model. El nu este orb din naștere, ci și-a pierdut vederea. Este omul care a pierdut lumina și este conștient de acest lucru, dar nu și-a pierdut speranța: știe să folosească posibilitatea întâlnirii cu Hristos și se încredințează Lui pentru a fi vindecat”.

„Până acum ai locuit tu aici, dar acum să pleci, că vrem să locuim noi”

Ierarhul a reliefat pe scurt și viața și nevoințele Cuviosului prăznuit în lavra ilfoveană, relatând contextul în care acesta a devenit reformatorul vieții monahale din cele două mănăstiri. Evidențiind dorința Cuviosului Gheorghe de a se întoarce la Muntele Athos pentru a petrece în mai multă nevoință duhovnicească, Preasfinția Sa a arătat care a fost rânduiala lui Dumnezeu pentru viața acestuia: „Ajuns în Bucureşti, s-a oprit la un oarecare călugăr îmbunătățit, pe nume Macarie, care era apropiat al Mitropolitului Grigorie al II-lea al Ţării Româneşti. Ascultându-l şi văzând darurile cu care era împodobit, mitropolitul i-a cerut să nu mai plece în Athos, ci să rămână în Ţara Românească pentru a întemeia obşte de călugări, după cum întemeiase şi Cuviosul Paisie în Moldova. La început, Cuviosul Gheorghe s-a apărat, zicând că nu este vrednic pentru o asemenea lucrare. Dar noaptea, în vis, i s-a arătat Sfântul Ierarh Nicolae, care i-a spus că trebuie să rămână în Ţara Românească pentru a-i curăți cinstitul lăcaș de fiare sălbatice. Trezindu-se, Cuviosul Gheorghe l-a întrebat pe prietenul său, Macarie, dacă ştie vreo mănăstire cu hramul Sfântului Nicolae. Acela i-a spus că în ostrovul Cernicăi este una, însă este părăsită și în paragină. Atunci, Cuviosul Gheor­ghe a mers în ostrovul Cernicăi, unde a trebuit să-şi croiască singur potecă prin desiș, tăind mărăcinii. Când a intrat în biserică, Cuviosul a văzut în Sfântul Altar un șarpe mare încolăcit lângă Sfânta Masă, căruia i-a zis cu blândețe: «Până acum ai locuit tu aici, dar acum să pleci, că vrem să locuim noi». Fiara s-a supus îndată şi s-a dus. Mult s-a ostenit Cuviosul Gheorghe aici. Însă, cu ajutorul lui Dumnezeu, în timp, obștea a ajuns să numere peste o sută de frați, fiind sprijinit de o mulțime de oameni și de boierii din împrejurimi cu cele necesare traiului. A primit apoi în ascultarea sa şi Mănăstirea Căldăruşani, unde a dus călugări de la Cernica. Cinstit şi iubit atât de călugări, cât şi de boieri şi de poporul credincios, cu înţelepciune şi cu harul Duhului Sfânt, a adunat în jurul său mulţime de fraţi călugări, printre care s-a numărat şi Sfântul Ierarh Calinic, vrednicul său urmaş întru nevoințe şi la stăreţia Sfintei Mănăstiri Cernica”, a afirmat Prea­sfințitul Părinte Paisie Sinaitul.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de membri ai Grupului psaltic „Nectarie Protopsaltul”, conduşi de diac. lect. dr. Sabin Preda. În mijlocul lor s-a aflat părintele Damaschin Grigoriatul, sosit din Sfântul Munte Athos pentru a aduce mulţumire Sfântului Gheorghe de la Cernica pentru toată purtarea de grijă cu care l-a înconjurat.

Protos. Vasile Pârjol, stareţul Mănăstirii Cernica, a mulţumit la final Episcopului-vicar patriarhal pentru slujire şi i-a oferit o icoană cu chipul Sfântului Cuvios Gheorghe şi un buchet de flori.

Sărbătoarea s-a încheiat cu purtarea în procesiune a moaștelor celor doi sfinți până la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a așeză­mân­tului monahal.