Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Prăznuirea Sfântului Simeon Noul Teolog în biserica sa din Mănăstirea Cașin

Prăznuirea Sfântului Simeon Noul Teolog în biserica sa din Mănăstirea Cașin

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Știri
Un articol de: Silviu Dascălu - 13 Martie 2025

Sfântul Simeon Noul Teolog a fost prăznuit și în acest an cu multă evlavie în biserica din localitatea băcăuană Mănăstirea Cașin. După Sfânta Liturghie a fost săvârșit și un parastas pentru preotul Constantin Alupei, fost protoiereu de Onești, și pentru poeta Lidia Popița Stoicescu.

Parohia „Buna Vestire”, Mănăstirea Cașin II, din Protopopiatul Onești, și-a sărbătorit miercuri, 12 martie, unul din ocrotitori, Sfântul Simeon Noul Teolog.

12 martie este ziua de pomenire a marelui mistic bizantin, dar e serbat și autorul Liturghiei Darurilor înainte sfințite, Sfântul Ierarh Grigorie Dialogul. 

Singura biserică din Patriarhia Română care îl are ca ocrotitor pe marele mistic bizantin și-a deschis larg porțile pentru a primi de la primele ore ale dimineții credincioși veniți la rugăciune și împărtășirea euharistică.

Cu acest prilej, a fost săvârșită Dumnezeiasca Liturghie de către un sobor de preoți, sub protia părintelui Nicolae Zaharia, protopop de Onești.

În cuvântul de învățătură, acesta a vorbit despre apropierea de Dumnezeu prin rugăciune și trăire autentică.

Un cuvânt catehetic a rostit părintele Gheor­ghe Aramă despre importanța trăirii euharistice în viața creștinulu, având ca exemplu pe Sfântul Simeon Noul Teolog: „Prin citirea Sfintelor Scripturi și a scrierilor sfinților părinți, precum și prin conversațiile pe care le purta cu alți sfinți părinți, el a atins un nivel duhovnicesc înalt, îmbogățindu-și cunoștințele ziditoare de suflet.

Învățăturile neprețuite ale Sfântului Simeon despre misterele rugăciunii minții și despre lupta duhovnicească i-au adus supranumele de Noul Teolog”.

La final, părintele paroh Ioan Bârgăoanu a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, pentru binecuvântarea acordată la acest moment, precum și pentru sprijinul permanent în promovarea personalității Sfântului Simeon Noul Teolog prin edificarea unui sfânt lăcaș, slujbe săvârșite în cinstea sa, simpozioane organizate și cărți editate pe baza operei și gândirii acestuia.

Totodată, a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru vrednicul de pomenire preot Constantin Alupei, fost protoiereu al Oneștiului, și pentru preotul Ionuț Căciulă, plecat de curând la Împărăția cerurilor. 

În cadrul slujbei a fost pomenită și poeta Lidia-Popiţa Stoicescu, o flacără a liricului ortodox apropiată gândirii și imnelor simioniene.

Toți cei prezenți au primit daruri și ofrande pregătite cu dragoste de către membrii Consiliului parohial și ostenitorii sfântului lăcaș de închinare.

 

Citeşte mai multe despre:   Mănăstirea Cașin