Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Pregătire în domeniul managementului social
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca găzduieşte, în perioada 5-10 septembrie, cea de-a II-a ediţie a Şcolii de vară specializată pe managementul social, eveniment organizat de instituţia clujeană de învăţământ în colaborare cu Institutul Diaconal din Neuendettelsau, Germania. Participă nouă asistenţi sociali, masteranzi, cadre didactice şi coordonatori de proiect din partea germană, iar facultatea clujeană este reprezentată de 10 participanţi.
Asistenţii sociali provin dintr-un centru din Nürnberg, un orăşel dedicat în întregime îngrijirii bolnavilor, vârstnicilor, persoanelor cu dizabilităţi, acest institut diaconal având mii de angajaţi specializaţi pe asistenţă socială. Proiectul şcolii de vară prevede organizarea unei întâlniri la Cluj-Napoca, special dedicată studenţilor şi masteranzilor de la specializarea Asistenţă Socială a Facultăţii de Teologie Ortodoxă, dar şi celor care lucrează în acest domeniu în cadrul arhiepiscopiei. Discuţiile sunt despre probleme legate de întocmirea unor proiecte pe asistenţă socială, de coordonare a lor, de obţinere a unor finanţări, dar apoi şi la modul practic, de a arăta cum înţeleg ei şi cum duc până la capăt îngrijirea celui aflat în nevoie. Activitatea acestei şcoli de vară este structurată pe două secţiuni, una teoretică şi cea practică, după cum a precizat pr. conf. univ. dr. Ştefan Iloaie, coordonatorul proiectului la nivelul facultăţii clujene: "Există o parte teoretică, ce se desfăşoară în primele zile ale întâlnirii, în care două cadre didactice din acest institut, care lucrează şi la două universităţi specializate, prezintă ce anume reprezintă managementul social şi cum se desfăşoară în Germania, cum se poate aplica, încercând apoi ca, prin dialog, să înţeleagă în ce măsură coordonarea acestor proiecte se realizează la noi şi cu ce efect. Cea de-a doua parte a întâlnirii este de natură practică. Joi, la sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, vor participa la Sfânta Liturghie în Catedrala mitropolitană, aceasta pentru a încerca să pătrundă legătura care există în Biserica Ortodoxă între îngrijirea bolnavului şi Liturghie şi dimensiunea spirituală a asistenţei". Tot în cadrul părţii practice, se vor vizita spitale şi aşezăminte sociale patronate de Arhiepiscopia Clujului, între care Şcoala Christiana, Policlinica Sfântul Pantelimon, proiectul "Sfântul Dimitrie Basarabov", Căminul pentru vârstnici "Acoperământul Maicii Domnului" din Turda şi Centrul de recuperare a persoanelor cu dizabilităţi. De asemenea, într-una din zile vor vizita, alături de Preasfinţitul Episcop-vicar Vasile Someşanul, viitorul hospice al eparhiei. Avantaje pentru toată lumea Finalitatea proiectului se va constitui într-o mai bună cunoaştere a realităţilor cu care se confruntă cei care activează în domeniul asistenţei sociale, dar şi în găsirea unor soluţii care ulterior să fie adaptate mediului. Beneficiile acestui proiect de colaborare între Arhiepiscopia Clujului şi reprezentanţii Bisericii Evanghelice Lutherane din Germania sunt de ambele părţi. "Deşi suntem la început, e foarte bine că Biserica împlineşte această misiune de asistenţă socială, fără ca această activitate să fie ruptă de duhul Bisericii. Avem aşezăminte sociale în care credinţa este practicată nu doar ca îndeplinire a unei îndatoriri personale, ci acestea fac parte din biserică, lucru care la ei, în Germania, nu se întâmplă. Acolo, aşezămintele sociale au devenit foarte specializate pe împlinirea unor nevoi", a argumentat pr. conf. Ştefan Iloaie. Anul viitor, şcoala de vară specializată pe managementul social va fi găzduită de Institutul Diaconal din Neuendettelsau.