Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Prelegeri despre actualitatea hristologiei
În perioada 26-28 august 2010, în Sala Conventus a Palatului Patriarhiei din Bucureşti, Academia Internaţională de Ştiinţe Religioase organizează colocviul cu tema "Cuvântul lui Dumnezeu", cu sprijinul Patriarhiei Române şi în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care este membru al acestei academii încă din anul 2000, informează Biroul de presă al Patriarhiei Române.
Colocviul organizat la Bucureşti reuneşte peste 20 de participanţi, renumiţi profesori de teologie, membri ai Academiei Internaţionale de Ştiinţe Religioase. Patriarhul României a rostit un cuvânt de bunvenit în care şi-a exprimat bucuria de a fi gazda Colocviului anual al Academiei Internaţionale de Ştiinţe Religioase. "Tema Colocviului, "Cuvântul lui Dumnezeu", este un subiect central atât pentru reflecţia teologică, cât şi pentru viaţa Bisericii. Expunerile variate ale participanţilor arată bogăţia, actualitatea şi importanţa subiectului abordat din punct de vedere biblic, sistematic şi practic. Cuvântul lui Dumnezeu este Logosul divin veşnic al lui Dumnezeu, Care revelează taina lui Dumnezeu cel Unul şi Trinitar, care a creat lumea în vederea unei comuniuni veşnice cu El. Cuvântul lui Dumnezeu este Cuvântul care S-a făcut trup pentru a ne salva din robia morţii şi pentru a ne dărui viaţa veşnică în pacea şi bucuria Sfintei Treimi. Pentru această motivaţie, conţinutul Bibliei este taina Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om, pentru ca oamenii să devină fii ai lui Dumnezeu după har. Rugăm pe Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu, pe Domnul nostru Iisus Hristos, să binecuvinteze lucrările acestui colocviu şi să ne dăruiască bucuria luminii Sale!", a spus Preafericirea Sa. 12 prelegeri Moderatorul întâlnirii, Stuart George Hall, teolog din Marea Britanie, a mulţumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru binecuvântare, pentru aprecierile făcute în introducere şi pentru amabilitatea de a fi gazda colocviului. "Faptul că am fost primiţi într-un mod atât de călduros reflectă şi răspunde în esenţă intenţiei noastre de a aduce împreună, în prietenie, în solidaritate şi în cercetare pe cei care slujesc Evanghelia, studiind teologia sau alte ştiinţe religioase. Sperăm că vom putea sluji împreună, în credinţă, Cuvântul lui Dumnezeu, până în ziua în care El va veni", a spus Stuart G. Hall. În cadrul colocviului vor fi susţinute 12 prelegeri, care vor sublinia importanţa teologiei hristologice în contextul religios-cultural actual. Ultima prelegere va fi susţinută de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi se va intitula "Cuvântul lui Dumnezeu transmis prin mijloacele de comunicare în masă". Duminică, 29 august, participanţii la colocviu vor merge într-un pelerinaj la mănăstirile din Bucureşti şi din împrejurimi. Academia Internaţională de Ştiinţe Religioase (AISR) - fondată oficial în anul 1966 şi care funcţionează în cadrul Institutului Internaţional de Ştiinţe Teoretice cu sediul în Bruxelles - are drept scop stabilirea de contacte între teologi de naţionalităţi şi tradiţii creştine diferite, precum şi a unui cadru academic de dialog teologic.