În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Premiul european „Coudenhove-Kalergi” acordat Președintelui României
Miercuri, 4 martie, la Palatul Cotroceni, a avut loc ceremonia în cadrul căreia Președintelui României, Klaus Iohannis, i s-a decernat Premiul european „Coudenhove-Kalergi”. La eveniment au participat Alteța Sa Serenisimă, Prințul Nikolaus von Liechtenstein, Președintele Partidului Popular European, Donald Tusk, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, alte personalități.
În cuvântul său, Președintele Iohannis a mulțumit Societății Europene „Coudenhove-Kalergi” și personal Prințului Nikolaus von Liechtenstein pentru acordarea acestui premiu. „Realizarea proiectului european s-a înfăptuit treptat, iar aderarea fiecărei țări a adus avantaje reciproce, atât pentru noul stat membru, cât și pentru comunitatea europeană căreia i s-a alăturat. Din această perspectivă, consider că acordarea acestei distincții este, mai presus de orice, o recunoaștere a rolului României în Uniunea Europeană şi a profilului țării noastre de promotor activ al integrării europene, al unității proiectului european şi al capacității acestuia de a fi o sursă de inspirație și un ideal pentru țările din vecinătate”, a spus președintele.
Premiul european „Coudenhove-Kalergi” este una dintre cele mai prestigioase distincţii decernate, la fiecare doi ani, unor personalităţi care şi-au adus contribuţia la proiectul unei Europe unite şi paşnice şi este acordat în memoria Contelui Richard von Coudenhove-Kalergi (1894- 1972), care a dezvoltat ideea unei Europe unite la scurt timp după Primul Război Mondial, ca o contrapondere la ideile totalitare ale fascismului, naţional-socialismului şi comunismului. În 1923, a înființat Uniunea Pan-Europeană, contribuind prin ideile sale la fondarea instituţiilor europene.
Printre laureaţii de până acum ai premiului se numără Jean-Claude Juncker, preşedinte al Comisiei Europene, violonistul Yehudi Menuhin, Emil Constantinescu, preşedinte al României, Ronald Reagan, preşedinte al SUA, Helmut Kohl, cancelar al Germaniei, Juan Carlos I, regele Spaniei, Sandro Pertini, preşedinte al Italiei.