Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Preoţii, împreună lucrători cu Hristos
La Alba Iulia a avut loc prima sesiune din acest an a conferinţelor preoţeşti, în prezenţa IPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, cu tema "2011 - Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română". Conferinţele preoţeşti au debutat în Arhiepiscopia Alba Iuliei pe 14 iunie 2011, la Târgu-Mureş; au avut loc apoi la Sighişoara, Târnăveni şi Alba Iulia, şi continuă la Aiud (22 iunie), Sebeş (23 iunie), Câmpeni (27 iunie), Blaj (28 iunie), Luduş (30 iunie) şi Reghin (1 iulie).
La Biserica "Buna Vestire" - Centru din Alba Iulia, luni, 20 iunie, s-a oficiat un Te Deum, apoi, la sediul protopopiatului ortodox din Alba Iulia au avut loc lucrările propriu-zise. În deschidere, pr. protopop Niculiţă Pascu i-a urat bun venit noului Arhiepiscop la Alba Iulia şi l-a încredinţat, în numele preoţilor prezenţi, de dragostea fiiască şi de ascultare, condiţii esenţiale pentru o bună reuşită pastorală şi i-a prezentat pe cei 96 de preoţi din protopopiat, subliniind, pentru fiecare, câteva trăsături duhovniceşti sau pastorale. Conferinţa a fost susţinută de pr. lect. dr. Jan Nicolae, care şi-a intitulat referatul "Veşmântul şi cununile slavei", expresie luată din tradiţia siriacă, unde se spune că Hristos, la botez, şi-a lăsat veşmântul Său de slavă, astfel încât cei care se botează în Hristos să se îmbrace în acest veşmânt al slavei. Părintele Jan şi-a întemeiat discursul pe textele Sfinţilor Părinţi, dar şi ale teologilor contemporani, evidenţiind faptul că botezul îl introduce pe om în Taina lui Hristos, istoria mântuirii devenind propria lui istorie, iar Taina Cununiei este încununarea soţului prin soţie şi a soţiei prin soţ, în Hristos şi în Biserică. Pr. Jan Nicolae a subliniat legătura firească dintre Botez şi Liturghie şi dintre Cununie şi Liturghie, acestea fiind, mai bine de 1.700 de ani, legate în cadrul unei singure slujbe. Părintele Jan a încheiat conferinţa într-un duh proverbial românesc: "Cel care botează cutează, iar cel care cunună se-mbună. Să ne dea şi nouă Dumnezeu cutezanţa catehetică cea bună şi buna-mbunare". Au urmat intervenţii ale preoţilor care au subliniat aspecte practice legate de botez şi cununie: problema naşilor, a dispenselor la timp oprit sau de confesiune, necesitatea actualizării limbajului liturgic ş.a. Botezul, nobleţea care ne obligă La final, IPS Irineu a rostit un cuvânt despre actualitatea temei şi despre chemarea preoţilor de a fi împreună-lucrători cu Hristos: "Este o temă de acută actualitate: prin botez devenim fii adoptivi ai lui Dumnezeu, devenim mădulare ale Bisericii, primim calitatea de cetăţeni ai Împărăţiei celei veşnice şi de fii ai Învierii. Este o mare nobleţe, care ne obligă. Suntem datori să ne validăm de-a lungul vieţii noastre ca făptură nouă. Şi dacă fiecare creştin, aparţinând Bisericii, este făptură nouă, atunci se înnobilează corpul eclesial, Trupul tainic al lui Hristos. Taina Cununiei este taină mare "în Hristos şi în Biserică", este un aşezământ nupţial care a fost instituit de către Dumnezeu în Rai şi a fost ridicat la rangul de Taină prin participarea Domnului Hristos la nunta din Cana Galileii". Astfel, "dacă fiecare familie este sănătoasă, pe linia binelui moral, ancorată în Hristos şi în Biserică, ce bine ar putea să arate Trupul lui Hristos, în integritatea lui. Dar astăzi Biserica este rănită, însângerată şi căzută la pământ, din cauza multor metehne şi slăbiciuni atât personale, cât şi familiale. Iar menirea noastră, ca preoţi, este să fim împreună-lucrători cu Hristos la zidirea Trupului tainic, începând cu pastoraţia individuală şi continuând cu pastoraţia în familie". "Preoţii sunt "megafoanele iubirii lui Hristos". Fără preoţi nu se poate continua lucrarea de mântuire", a mai arătat IPS Irineu.