În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Preoţii participă la cursuri de informare pentru accesarea fondurilor structurale
▲ Aproximativ 200 de preoţi, de la toate eparhiile din ţară, au participat ieri, 8 iulie a. c., la Cursul de informare şi instruire pentru accesarea fondurilor structurale ▲ Cea de-a doua parte a seminariilor se va desfăşura regional şi se vor discuta subiecte precum alcătuirea bugetelor, managementul financiar şi realizarea echipelor de proiect ▲
Ieri, 8 iulie a.c., la Hotelul Rin din Bucureşti au început lucrările Cursului de informare şi instruire pentru accesarea fondurilor structurale, la care au participat aproximativ 200 de preoţi, de la toate eparhiile din ţară. În prima parte a întâlnirii organizate de Patriarhia Română, în colaborare cu Autoritatea de management pentru programul operaţional sectorial şi dezvoltarea resurselor umane, părintele Dorel Moţoc, consilier patriarhal în cadrul Sectorului Biserică şi Societate al Patriarhiei Române, a deschis lucrările conferinţei, evidenţiind importanţa acestor întâlniri pentru specializarea preoţilor în vederea absorţiei fondurilor sociale europeane. În cadrul întâlnirii de ieri, doamna Maria Joao-Rauch a ţinut o ţinut o prezentare, în care a arătat celor prezenţi obiectivele, fondurile şi instrumentele structurale, precum şi convergenţa dintre cooperarea teritorială şi cea europeană. O atenţie deosebită s-a acordat Programului Operaţional Sectorial (POS), luându-se în discuţie şi elaborarea unei propuneri de proiecte de calitate, dar şi programului POS DRU, prin care se stabilesc axele prioritare şi domeniile majore de intervenţie ale României din domeniul resurselor umane, în vederea implementării asistenţei financiare a Uniunii Europene prin intermediul Fondului Social European. „În cadrul acestei întâlniri, am luat cunoştinţă despre modalităţile de aplicare pentru fondurile structurale. Au avut loc prezentări pe larg ale posibilităţilor şi metodelor de intervenţie pe fondurile structurale, ale organismelor şi ale instituţiilor care sunt eligibile pentru a opta pentru aceste fonduri. Biserica şi instituţiile de cult, în general, pot fi parteneri ai instituţiilor tradiţionale din acest domeniu, pentru susţinerea activităţilor social-filantropice. Din primele discuţii ale întâlnirii, s-a desprins foarte clar că toate parohiile care au centre de zi, cantine sociale sau activităţi cu tinerii, pot dezvolta aceste centre educaţionale, pentru oferirea unor programe de incluziune socială şi dezvoltarea unor programe ocupaţionale, oferite tinerilor care părăsesc instituţiile de ocrotire a copiilor, ce aparţin statului, şomerilor şi tuturor celor în nevoi“, ne-a declarat părintele Mihnea Susan, consilier în cadrul Sectorului Social-Caritate al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Cea de-a doua parte a seminariilor se va desfăşura regional, pe grupe restrânse, şi se vor discuta elementele specifice, precum alcătuirea bugetelor, managementul financiar şi realizarea echipelor de proiect. În cea de-a doua parte a întâlnirilor, se vor concretiza proiectele efective.