Preotul Gheorghe Păleanu (1911-1995)

Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naşterea regretatului părinte Gheorghe Păleanu, duminică, 11 septembrie 2011, Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Câlnic l-a comemorat astfel pe unul dintre vrednicii ei înaintaşi.

Manifestarea intitulată "Preotul Gheorghe Păleanu - 100 de ani de la naştere", dedicată memoriei acestui slujitor a lui Hristos la altarul bisericii din Câlnic, a debutat cu o slujbă de Parastas, apoi a continuat cu o amplă bibliografie prezentată de preotul paroh Sorin-Valentin Popovici celor prezenţi la sfârşitul Sfintei Liturghii, iar după-amiaza, cu o vizită la casa unde preotul Gheorghe Păleanu şi-a trăit cea mai mare parte a vieţii.

Credincioşii în vârstă ne-au mărturisit despre preotul Gheorghe Păleanu. "A fost un adevărat părinte, care asculta, sfătuia şi ierta pe oricine. A fost un preot de mare ţinută morală. Avea o vastă cultură teologică şi umană. S-a situat mereu în fruntea luptei pentru apărarea bisericii şi pentru apărarea dreptei credinţe. Predicile sale aveau conţinut, a trăit şi a crezut în ceea ce a propovăduit. A fost atât un bun slujitor, cât şi un bun gospodar, un exemplu de hărnicie şi bunătate pentru întreaga comunitate"; "Pe chipul său senin şi în privirea strălucitoare se citeau dragostea de muncă, curajul, iscusinţa şi cutezanţa, trăsături definitorii ale unui preot ce arde ca o torţă vie pentru binele întregii obştii" - au fost câteva din mărturiile pe care le-am cules de la cei prezenţi.

Din bibliografia prezentată, preotul paroh Sorin-Valentin Popovici ne-a rezumat astfel: preotul Gheorghe Păleanu s-a născut la 14 septembrie 1911 într-o zi de mare sărbătoare, în satul Bogâltin, în familia lui Lazăr şi Floarea Păleanu. Tatăl era "brigadier silvic" la Comunitatea de Avere din Caransebeş, iar mama, casnică. Clasa întâi primară o face în satul natal în anul 1918 în limba maghiară. Însă, odată cu instalarea administraţiei româneşti în Banat, reîncepe primele două clase primare în limba română, continuându-le mai apoi la Orşova. Urmează gimnaziul, apoi cursurile Liceului "Traian Doda" din Caransebeş, pe care îl absolvă în anul 1931. Dorind să fie preot, datorită influenţei mamei sale, care era o fire evlavioasă, se înscrie apoi la cursurile de la Academia Teologică din Caransebeş pe care o absolvă în anul 1935, având calificativul "Foarte Bine". În anul 1936, se căsătoreşte cu Cornelia Belcotă, fiica preotului Gheorghe Belcotă din Conereva, şi ea absolventă a Liceului Pedagogic din Turnu-Severin.

Este hirotonit de episcopul Caransebeşului de atunci Vasile Lăzărescu pe seama Parohiei Bogâltin, pe care o păstoreşte până în anul 1941. Deşi Academia din Caransebeş avea rang de "facultate", însă nu elibera "licenţă", se înscrie la cursurile de la Universitatea "Regele Carol I" din Cernăuţi, care avea şi o renumită Secţie de teologie. La această universitate, numită de Gala Galaction "far de lumină spirituală şi naţională", studiază vreme de doi ani de zile, urmând cursuri la "fără frecvenţă" şi susţinând examenele la finalul sesiunilor. Anexarea Bucovinei de Nord, la 28 iunie 1940, de către Rusia Sovietică şi începerea celui de-al Doilea Război Mondial l-au determinat pe tânărul preot Gheorghe Păleanu să renunţe la obţinerea licenţei.

Protopop al Reşiţei

Un eveniment trist îi marchează viaţa şi în timpul păstoririi în Parohia Bogâltin. Nedorind să se înscrie în mişcarea legionară, ce cuprinsese România Mare la sfârşitul deceniului III, şi pentru că nu permisese afişarea unor materiale de propagandă naţionalistă şi antisemită pe uşa lăcaşului de cult, a fost arestat şi anchetat, suportând umilinţe şi ameninţări din partea organelor opresive din acele vremuri. În anul 1941 concurează pentru postul de preot paroh la Parohia Câlnic, pe care îl obţine. Astfel, în misiunea preotului Gheorghe Păleanu începea o nouă activitate, încununată de mari succese pe plan pastoral şi familial. Neavând casă parohială, locuieşte în diverse locaţii, până când este găzduit definitiv în fosta casă a preoţilor Ieremia de către văduva Maria Ieremia, până în anul 1963, când o răscumpără de la urmaşii acesteia. Leagă o frumoasă prietenie cu preotul şi juristul dr. Moise Ienciu, fost director general din Ministerul Cultelor în perioada interbelică.

Retras în Câlnic, de unde era originar, urmărit de autorităţi pentru trecutul său, Moise Ienciu găseşte în preotul Gheorghe Păleanu un sprijin de nădejde. În casa familiei Păleanu a găsit întotdeauna un loc primitor şi suflete dornice să-i ofere linişte, până la moartea sa survenită în anul 1953. După înfiinţarea Mitropoliei Banatului la 27 aprilie 1947, mitropolitul Vasile Lăzărescu îl numeşte protopop al Reşiţei. Mitropolitul îl cunoştea ca pe un preot capabil, încă de la Academia din Caransebeş, dorind să-şi pună oameni de bază pe funcţii importante din administraţia Bisericii, în vremuri de grea încercare pentru întreaga Biserică românească. Nedorind să colaboreze cu sistemul politic de tip comunist care se instalase deja în România şi care presupunea multe compromisuri şi umilinţe, atât pentru Biserică, cât şi pentru cler, de asemenea nedorind să plece din parohie, de care se simţea legat sufleteşte, renunţă după două luni de aşteptare a unui răspuns afirmativ oferit mitropolitului. Acceptă totuşi funcţiile de membru, apoi de preşedinte al Consistoriului Mitropolitan, până în anul 1962.

N-a cedat compromisurilor cu regimul comunist

Pe plan pastoral, la Câlnic a continuat o luptă acerbă cu autorităţile comuniste, care au dorit să confişte grădina bisericii pentru a construi un nou cămin cultural. Rămas singur în faţa acestor încercări, pe când alţii îl îndemnau să cedeze sau să ajungă la compromisuri, alături de membrii din Consiliul Parohial, s-a opus cu înverşunare oricărui abuz de putere al autorităţilor locale. Neputând fi înduplecat, nici cu promisiuni, nici cu ameninţări, comuniştii s-au lăsat învinşi. Astfel, frumosul loc al bisericii, astăzi monument istoric, pe care fusese construită o veche biserică din lemn ce adăpostea şi un cimitir parohial, a fost salvat pentru totdeauna.

Preotul Gheorghe Păleanu s-a preocupat şi de întreţinerea şi înfrumuseţarea lăcaşului de cult, lucruri care stau mărturie şi în zilele noastre. Dintre activităţile sale culturale reţinem înfiinţarea un cor mixt în anul 1956. Fiind talentat la muzică, cunoscând utilizarea instrumentală a viorii, se străduieşte să-i înveţe pe credincioşii simpli, dar talentaţi, tainele muzicii bisericeşti pe patru voci. Astfel îi învaţă Sfânta Liturghie, alegând cântări frumoase, sortate din diverse partituri ale unor celebri muzicieni români. Pe plan familial, trăieşte atât bucurii, cât şi drame. Dumnezeu îl binecuvântează cu doi copii şi doi nepoţi, pe care îi cunoaşte în viaţă: fiica Doina (n. 1937) şi fiul Doru-Gheorghe (n. 1941), nepoţii Adina-Cornelia (n. 1968) şi Gheorghe-Victor (n. 1972). Moartea singurei surori la o vârstă fragedă, pierderea tatălui Lazăr († 1939), dar şi a soţiei Cornelia († 1963) au fost câteva din momentele grele care i-au marcat viaţa. Se retrage la pensie la 1 decembrie 1981, după o activitate de 45 de ani de preoţie, din care 40 la Câlnic. În continuare, având statutul de pensionar, se preocupă de coordonarea corului bisericesc până în anul 1994, când îl încredinţează unui alt dirijor, format de el, Petru-Sorin Ungureanu. Pleacă la Domnul, în urma unei scurte suferinţe, păşind pe drumul veşniciei la 20 octombrie 1995, fiind înhumat în Cimitirul "Briţca" din Câlnic.

Manifestarea de comemorare a părintelui Gheorghe Păleanu s-a încheiat cu o vizită la casa familiei urmaşilor săi, unde se păstrează cu sfinţenie cărţi de cult, lucrări, diplome, poze şi însemnări ale regretatului preot, dar şi tablouri ale foştilor preoţi Ieremia, din casa pe care el a cumpărat-o de la urmaşii acestora. Astfel, preotul Gheorghe Păleanu rămâne o "carte de referinţă", plină de frumuseţe pentru Biserica şi neamul românesc, un "zid neclintit" în vremuri de restrişte şi de opresiune socială şi un model de pastoraţie pentru tinerele generaţii.