Preotul Nicolae Bistrian a fost condus pe ultimul drum

Părintele Nicolae Bistrian, fost paroh al creştinilor ortodocşi din Parohia Dumbrăviţa I, judeţul Timiş, a fost condus pe ultimul drum, slujba Sfintei Liturghii şi cea a Înmormântării fiind săvârşite de către părintele Mircea Szilagy, protopopul Protoieriei Timişoara II, împreună cu un sobor de preoţi de la mai multe parohii timişorene.

Preotul Nicolae Bistrian s-a născut la 2 ianuarie 1930 în localitatea Măru, com. Zăvoi, din judeţul Caraş-Severin, din părinţii Ioan şi Brânduşa, fiind cel de-al doilea copil din cei trei născuţi. Copilăria şi-a petrecut-o în satul natal unde a şi absolvit şcoala primară, înscriindu-se apoi la Liceul „Traian Doda“ din Caransebeş. După absolvirea studiilor liceale s-a înscris la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu, fiind coleg cu tânărul monah, în acea vreme, Teofil Părăian. Între cei doi s-a înfiripat o frumoasă prietenie, tânărul teolog Nicolae Bistrian ajutându-şi colegul nevăzător la citirea cursurilor, precum şi la luarea notiţelor. La absolvirea cursurilor facultăţii în 1953, nu a susţinut teza de licenţă, fiind consemnat de către regimul de atunci la şapte ani de domiciliu forţat. Prin urmare, licenţa în teologie a susţinut-o abia în 1960. În anul 1968 s-a căsătorit cu tânăra Valeria Vancu din Cuvin, jud. Arad, iar Dumnezeu le-a dăruit un fiu, Ioan, în 1970. În acelaşi an 1970 a fost hirotonit diacon pe seama Catedralei Mitropolitane din Timişoara de către vrednicul de pomenire Mitropolit Nicolae Corneanu. În această calitate a slujit o perioadă de cinci ani, până în 1975, când a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Dumbrăviţa - în acea vreme afiliată Parohiei Timişoara - Viile Fabric din Calea Lipovei. La Dumbrăviţa a slujit neîntrerupt până în anul 1994, când a ieşit la pensie după 26 de ani de slujire preoţească. După pensionare s-a îmbisericit şi a slujit la mai multe parohii timişorene: Mehala, Martirilor - Sf. Ştefan, Fabric - Sf. Ilie şi Fabric Vest, până în anul 2009 când, în urma unor probleme medicale, a fost reţinut la domiciliu. Şi după pensionare a fost în legătură neîntreruptă cu credincioşii păstoriţi, mulţi căutându-l pentru sfat şi spovedanie până în ultima parte a vieţii lui. Deşi după 2009 nu s-a mai putut deplasa la biserică pentru slujire, a păstrat legătura cu numeroşi fraţi preoţi, precum şi cu parohienii din Dumbrăviţa şi Timişoara. Credincioşii îl păstrează în memoria lor ca pe un preot cu o voce caldă şi vibrantă, inimos şi săritor, preocupat permanent de bunăstarea sufletească a fiilor săi duhovniceşti. (George Giurgiu)