Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Prevenirea traficului de ființe umane în atenția Arhiepiscopiei Alba Iuliei
Un program de formare ce vizează implicarea în prevenirea și combaterea fenomenului de trafic de ființe umane în județele Alba și Mureș este organizat de Asociația „Filantropia Ortodoxă” Alba Iulia în parteneriat cu Academia Evanghelică Sibiu.
La programul de formare participă 107 preoți, profesori, asistenți sociali, psihologi și pedagogi sociali, pe bază de voluntariat. Cursurile sunt susținute de formatori acreditați ai organizațiilor și instituțiilor cu experiență în combaterea traficului de persoane și în asistarea victimelor.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, un prim curs a fost susținut de Codruța Fernea, formator specialist în cadrul Organizației „eLiberare” - București. Subiectele abordate au fost legate de elementele de bază ale cadrului legal în domeniu, tipologia victimelor și a traficanților, precum și de indicatorii diferitelor forme de exploatare.
Discuțiile au abordat și problematica interacțiunii cu victima traficului de persoane și a îngrijirii centrate pe traumă, precum și o serie de studii de caz relevante.
Formatorul a răspuns la întrebări precum „Cum recunoaștem un posibil agresor?”, „Cum evităm astfel de persoane?”, „Cum recunoaștem o posibilă victimă și cum putem să o ajutăm?”.
„Biserica, prin valorile pe care le promovează și prin susținerea morală și spirituală pe care o acordă, poate avea un rol determinant în prevenirea acestui flagel, precum și în susținerea și tămăduirea sufletească a celor care sunt răniți de agresori. Ca urmare a acestor cursuri, vor avea loc o serie de acțiuni de informare și prevenire în parohiile Eparhiei Alba Iuliei, în cadrul orelor de religie, precum și prin centrele cultural-catehetice și grupurile de inițiativă pentru tineri. De asemenea, în așezămintele sociale administrate de organizațiile nonguvernamentale eparhiale, preoții coordonatori, asistenții sociali, psihologii și pedagogii vor fi pregătiți atât pentru organizarea unor acțiuni de informare și prevenire similare, cât și pentru acțiuni de intervenție și consiliere inițială a unor posibile victime”, au transmis pr. Nicolae Ignat, consilier social, și pr. Oliviu Botoi, consilier cultural, coordonatorii programelor eparhiale de informare și formare privind problema traficului de persoane.