Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Prezență arhierească la hramul Mănăstirii Golia
Obștea Mănăstirii Golia din zona ieșeană Târgu Cucu și‑a cinstit astăzi hramul istoric, „Înălțarea Domnului Iisus Hristos”. Sărbătoarea a început miercuri seara cu săvârșirea slujbei Vecerniei unită cu Litia, de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
„De multe ori, spunea Sfântul Epifanie de Salamina, mulți credincioși nu înțeleg importanța acestui mare praznic pe care îl cinstim în Biserică. De ce această cinstire, de ce a fost acest eveniment? De ce nu s‑au încheiat toate odată cu Învierea Domnului? Sunt mai multe înțelesuri pe care această sărbătoare le pune la inima noastră. Pe de o parte, pentru că la Învierea Domnului nu au fost martori nici Apostolii, nici femeile, ci acum la Înălțarea Domnului pe Muntele Măslinilor, Apostolii s‑au încredințat, au înțeles și au văzut lucrarea lui Dumnezeu. Pe de altă parte, pentru că Învierea Domnului în acest răstimp a fost adeverită prin multe arătări ale Domnului Hristos înviat, prin cuvânt, prin întâlnire cu Apostolii, iar Înălțarea Domnului pecetluiește și încheie un interval. Înălțarea la ceruri arată că firea omenească revine acolo unde a fost chemată să fie, cu Dumnezeu în veci. Omul a fost chemat pentru veșnicie să fie unit cu Dumnezeu”, a afirmat Preasfinția Sa în cuvântul de învățătură.